Main menu

header

22-06-1de Iulian D. Moleianu

Literatura şi cinematografia contemporană abundă în poveşti despre societăţile secrete. Prima întrebare logică este de ce a trebuit ca ele să rămână secrete. Potrivit opiniei comune a cercetătorilor, lucrurile au trebuit să persiste, pentru că oamenii care se întâlneau în „taină” erau cetăţeni de renume, „personalităţi”, care puneau la cale schimbarea civilizaţiei, fie apărând, fie distrugând Biserica sau (şi) Regalitatea. Aproape în toate ipostazele, societăţile secrete joacă un rol religios, intră în contact cu Dumnezeu sau cu zeii prin mijloace la care religia oficială nu poate sau, mai ales, nu vrea să recurgă.

Leonardo Da Vinci şi Isaac Newton cad pradă mistificării
22-06-2În jurul societăţilor secrete se ţes poveşti şi se nasc legende false, ba mai rău, asistăm la diversiuni create special de „experţii” în materie. Una dintre acestea este Prioria (sau Prioratul) Sionului, pe care am fi prea blânzi dacă am caracteriza-o doar drept o farsă. Numele apare în vestitul roman al lui Dan Brown „Codul lui Da Vinci”. S-a spus că această organizaţie este una dintre cele mai vechi din lume şi se credea că Leonardo Da Vinci a fost unul dintre Marii Maeştri. De altfel, partizanii grupării susţineau că din Priorie au făcut parte fizicianul Isaac Newton şi scriitorul şi alchimistul medieval Nicolas Flamel, dar mulţi istorici conchid că toată povestea ar fi fost, de fapt, o mare mistificare. În realitate, Prioria a fost născocirea urmaşilor unor nobili francezi, care plănuiau reinstaurarea Dinastiei Merovingiene (regi franci care au domnit peste Germania şi Franţa de azi între secolele al V-lea şi al VIII-lea) pe tronul Europei şi al Ierusalimului, invocând faptul că Merovingienii sunt urmaşii „de sânge” ai lui Iisus. Denumirea este dată de Sion, numele dealului lângă care se aflau locuinţele lui Pierre Plantard şi Gerade de Sede, „părinţii” Prioratului. Ulterior, s-a dovedit că documentele organizaţiei, păstrate la Biblioteca din Paris, erau false. Singurele „acte” autentice ale domnului Plantard sunt câteva scrisori din anul 1950, adresate unei firme care oferea cazare, şi care deplângeau starea precară a străzilor. Mai mult, toţi cei care au instigat la această escrocherie şi-au recunoscut, ulterior, vina. Au motivat că, pe de o parte, este vorba despre o glumă, iar, pe de alta, căutaseră o strategie de a fi acceptaţi în rândul lumii misticismului european, o chestiune mereu la modă.

Controversa „sângelui regal”
„Doctrina” acestei organizaţii se baza pe interpretarea termenului originar care definea Sfântul Graal, şi anume „San Graal”. Michael Baigent a publicat în anii ’80 lucrarea „Sângele sfânt şi Sfântul Graal”, în care susţine că sintagma trebuie interpretată aşezând „g-ul” din Graal lângă „San”, astfel încât să rezulte „sang real”, adică „sânge regal” sau „sfânt”. Din pricina percepţiei eronate a unei simple greşeli făcute de un scriitor anonim din secolul al XV-lea (când a pornit întreaga nebunie, iar atunci a fost pentru singura dată când s-a comis această eroare!) şi până la cartea lui Baigent, o întreagă teorie se bazează pe un neadevăr. Sir Walter Skeat, celebru etimolog englez, spunea că această greşeală „fusese fabricată foarte devreme”, dar nu descoperise în ce scop. Savantul sublinia că, iniţial, conceptul de Graal însemna „creuzet”. De asemenea, revenind la ideea gardienilor „secretului regal”, care reprezintă esenţa „filosofiei” Prioriei din Sion, şi anume la ipoteza potrivit căreia Iisus s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena şi ar fi avut copii, trebuie menţionat că, deşi sunt dovezi scrise ale existenţei celor doi, nu există niciun document care să prezinte presupusul eveniment, toate textele pe marginea căsătoriei celor doi fiind întocmite secole mai târziu.

Philip Gardiner: „Membrii societăţilor secrete fac parte din categoria aleşilor“

Referindu-se la societăţile secrete (sau „discrete”), specialistul în simbolism şi mitologie Philip Gardiner afirmă: „Membrii societăţilor secrete fac parte din categoria aleşilor, numărându-se printre cei puţini. Un exemplu limpede este afirmaţia creştinilor, care spune că drumul este îngust sau că e mai uşor să treci prin urechile acului decât să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. O asemenea idee îl face pe iniţiat să se simtă cu adevărat important în momentul în care este acceptat. Această cale a aleşilor este universală, nefiind doar apanajul societăţilor secrete sau al religiei. Ea e prezentă şi în cluburile sau organizaţiile obişnuite, unde, pentru a fi admis, trebuie să treci probe care aparent sunt evaluate la vedere ca să poată intra toată lumea, dar ele conţin niveluri diferite. (...) Societăţile secrete se bazează pe o «bancă de cunoştinţe» compusă din elemente pe care iniţiatul trebuie să le deprindă. Printre ele se află strângeri de mână care conţin coduri tainice, cuvinte secrete, zile din an cu semnificaţii speciale şi iniţierea în scrierile fundamentale. Se pare că, în toate ipostazele, trăirea iluminării finale e rezervată celor care au atins cele mai înalte grade de iniţiere. Cei din nivelurile de jos folosesc doar gradele inferioare de iluminare. Întâlnirile regulate duc şi la formarea unei camaraderii, graţie căreia fiecare membru simte că aparţine unei familii mai mari şi, deci, că este mai important”.

„Întâlnirile regulate duc la formarea unei camaraderii, graţie căreia fiecare membru simte că aparţine unei familii mai mari“

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507