Main menu

header

547 18 1de Alexandra Rotărescu

De la banala răceală până la pneumonii sau astm bronşic, toate afecţiunile respiratorii pot fi ameliorate cu ajutorul terapiei saline. Însă beneficiile aerului bogat în săruri minerale nu se opresc aici! Prof. dr. Viorel Olar (foto), specialist pneumolog la Spitalul de recuperare medicală Hipocrat, ne-a dezvăluit cum salinoterapia reduce stresul, creşte imunitatea, detoxifică organismul şi este recomandată în cazul depresiei, insomniei şi chiar al sforăitului.

„Ionii de sare acţionează ca un dezinfectant”

547 18 2- Care sunt beneficiile salinoterapiei?

- În primul rând, ionii de sare acţionează ca un dezinfectant, împiedicând dezvoltarea caloriilor bacteriene şi, de asemenea, ca un „cleaner” - stimulează secreţiile căilor respiratorii şi, prin exces de mucus, curăţă sinusurile, bronhiile etc.

- Oricine poate beneficia de pe urma acestui gen de terapie sau există restricţii în anumite cazuri?

- În principiu, oricine poate beneficia de terapia salină. Restricţii sunt doar în momentul episoadelor acute infecţioase, bolilor cardiovasculare şi hepatorenale decompensate.

- Dar efecte secundare există?

- Expunerea prelungită, adică de ordinul orelor, determină o iritaţie a mucoaselor conjunctivală, nazală, faringolaringială şi traheobronşică. Hipertensivii şi cardiacii, după o expunere prelungită, pot suferi decompensări. În general, salinoterapia se face în şedinţe de 45-60 de minute, o dată sau de maximum două ori pe zi. La astmatici, în afara crizelor, durata unei şedinte poate fi mai mare.

„Are aceleaşi beneficii ca salina naturală”

547 18 3- Cum poate salinoterapia ameliora problemele respiratorii?

- Salinoterapia este preponderent indicată bolnavilor cu afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, adică nas, sinusuri, faringe şi laringe, dar şi cu tulburări ale căilor respiratorii inferioare, însemnând trahee şi bronhii. Rezultatele sunt foarte bune, în special atunci când salinoterapia vine în completarea tratamentului medicamentos alopat. Cele mai bune rezultate le au persoanele bolnave de astm şi bronşită, după cure repetate în salină, ceea ce înseamnă patru-cinci cure a câte zece zile.

- Ce criterii trebuie să îndeplinească o salină artificială pentru a avea aceleaşi efecte ca o salină naturală?

- Salina artificială, dacă respectă condiţiile de circulaţie a aerului, calitatea şi cantitatea pereţilor de sare, are aceleaşi beneficii ca salina naturală.

- Dar putem face salinoterapie şi la noi acasă?

- Categoric nu! Normele tehnice care trebuie respectate, precum grosimea pereţilor de sare, circulaţia aerului şi celelalte, nu se pot realiza oriunde. Salina artificială, dar şi cea naturală reprezintă o „alveolă de aer curat”. La salina artificială, încăperea trebuie etanşată cu o folie specială, suprafaţa pereţilor de sare trebuie să aibă minimum 40 mp, iar grosimea pereţilor să fie între 40 cm şi 80 cm. De asemenea, temperatura trebuie să fie între 18°C şi 24°C, e nevoie de aer condiţionat pentru ventilaţie, o umiditate relativă de 50%- 70%, iar cantitatea de aerosoli salini să fie între 5 mg/m³ şi 35 mg/m³. Presupun că sunteţi de acord cu mine că astfel de condiţii nu pot fi îndeplinite acasă la noi. În schimb, în salina din centrul nostru medical, pacienţii se bucură de tot confortul. Cei 150 de metri pătraţi de salină sunt dotaţi cu loc de joacă pentru copii, televizor şi acces la internet. Mai mult de-atât, în salină se pot organiza ateliere de creaţie pentru copii sau tot felul de cursuri ori seminarii.

„Rezultatele se observă după prima cură”

547 18 3- Contează ce fel de sare este folosită în salinoterapie?

- Nu contează ce tip de sare se foloseşte, albă sau roşie-roz de Himalaya. Important este ca sarea să fie cât mai pură, frumos cristalizată şi compactă.

- Câte şedinţe de salinoterapie sunt necesare pentru ca rezultatele să înceapă să apară şi cu ce frecvenţă este optim să fie făcute?

- În general, se fac şedinţe a câte 45-60 de minute, timp de 10-12 zile, asta înseamnă o cură. În anumite cazuri, se pot face şi două şedinţe pe zi, dar nu mai mult, că ce e prea mult strică. Şi se recomandă două cure pe an. Rezultatele sigur se vor observa după prima cură, dar vor fi consolidate după trei-patru cure.

„Se poate face în orice anotimp”

547 18 5- Când e cel mai bine să începem curele la salină, în ce anotimp, în ce moment al zilei, la ce vârstă?

- Salinoterapia se poate face în orice anotimp, în orice perioadă a zilei, la orice vârstă, important este să facem o cură completă de 10-12 şedinţe.

- Cât de costisitoare este salinoterapia?

- La Hipocrat, şedinţa de salinoterapie costă 18 lei pentru adulţi, iar un abonament de zece şedinţe este 160 de lei. Pensionarii au reducere, şedinţa fiind 12 lei, iar zece şedinţe costă 100 de lei, copiii beneficiază şi ei de reducere, pentru ei se plăteşte 10 lei pe şedinţă şi 90 de lei pentru zece şedinţe. Dacă este vorba despre o familie mai numeroasă, pentru cel de-al doilea copil există o reducere de 30%.

Bine de ştiut

  • Sarea este cel mai cunoscut mineral, care acţionează ca un dezinfectant, ajută la transportul substanţelor nutritive spre celule, nu permite dezvoltarea culturilor microbiene şi are capacitatea de a emana aerosoli salini.
  • Sarea de Himalaya are o vechime de peste 200 de ani, iar în cristalul de sare se regăsesc 84 de minerale, ceea ce o face una dintre cele mai pure şi mai sănătoase din lume.
  • În 1843, un medic polonez a constatat că minerii care lucrau în minele de sare nu sufereau de probleme respiratorii ca restul populaţiei. Câţiva ani mai târziu, terapia cu sare a început să fie exploatată.

„Salinoterapia este indicată bolnavilor cu afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, adică nas, sinusuri, faringe şi laringe, dar şi celor cu tulburări ale căilor respiratorii inferioare, însemnând trahee şi bronhii“

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507