Main menu

header

548 18 1de Cătălina Tăgârță

Potrivit studiilor efectuate de-a lungul timpului, unu din zece locuitori ai Planetei este stângaci, iar mulți dintre ei au fost îndrumați de profesori, în timpul școlii, să renunțe la acest comportament și să treacă de partea „dreptacilor”. După terminarea școlii, majoritatea stângacilor scriu cu mâna dreaptă, însă la alte activități folosesc mâna sau piciorul stâng.

Nu faceți presiuni să se schimbe

Psihologii sunt de părere că, atât cadrele didactice la școală, cât și părinții acasă e bine să accepte că micuții sunt stângaci și să nu facă presiuni asupra schimbării. „Un copil stângaci este un copil normal, sănătos. Când înțelegem acest lucru, vom accepta faptul că are ceva aparte față de ceilalți. În momentul în care părinții sau școala presează copilul să renunțe la stângăcie, acesta va interpreta că nu corespunde unor norme, se va simți neacceptat, respins, separat, izolat. Orice copil se simte în conexiune cu el și cu mediul exterior când este în siguranță, protejat, asimilat și acceptat aşa cum este”, declară psihologul psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

„Fără a fi frustrat, va deveni un adult cu potențial”

548 18 3Potrivit specialiștilor Plus Communication, s-a construit o percepție greșită asupra stângăciei, acest termen căpătând un sens peiorativ, iar de cele mai multe ori este văzut ca un defect sau ca o boală. Mai mult decât atât, psihologul Maria Verdi spune că elevii stângaci sunt creativi, sensibili și au abilități artistice. „Stângăcia nu este o boală. Din punct de vedere al medicinei psihosomatice, mâna reprezintă acțiunea, iar mâna stângă are legătură cu partea solară, dinamică, masculină, cu asumarea responsabilă. Din punct de vedere al corespondenței emisferelor cerebrale, activarea mâinii stângi înclină, mai mult decât mâna dreaptă, către sensibilitate, empatie, creativitate, abilități artistice. Deci, un copil stângaci este un copil normal, dotat cu multe calități. Acceptat așa cum este (dacă nu dorește benevol să renunțe la stângăcie), fără a fi frustrat de mediul său exterior, stângaciul va deveni un adult cu potențial”, declară psihoterapeutul integrativ.

Există pixuri speciale, cu forma literei Z

Până de curând, în țara noastră obiectele pentru stângaci au reprezentat un segment de piață extrem de firav din cauza dificultății achiziționării lor, prin intermediul internetului, din piețele americane sau chiar chinezești. Trendul mondial pentru „repararea morală” a acestei minorități a ajuns și în România, deschizându-se primul și singurul magazin românesc ce comercializează obiecte realizate special pentru stângaci (E-Stangaci.ro). Pixurile și stilourile pentru stângaci au forma literei Z sau sunt curbate, ceea ce le permite elevilor să vizualizeze ce scriu și să nu mai treacă peste litere cu mâna, mânjind foaia cu cerneală. Iar creioanele au striații speciale, care permit același lucru.

Luați-le rechizite speciale

548 18 2Pentru elevii din clasele mici, în special, specialiștii recomandă ca elevii stângaci să folosească rechizite dedicate lor, deoarece acestea au menirea de a le face viața mai ușoară, iar cu această ocazie nici profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i îndemna să se schimbe. „Este un lucru foarte bun că au apărut obiecte realizate special pentru stângaci în România. Existând astfel de rechizite, părinții sau profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i presa pe elevii stângaci să renunțe la acest comportament cu care s-au născut. Într-adevăr, de multe ori, stângacilor le era foarte greu să scrie cu pixuri construite din fabrică pentru uzul dreptacilor, dar acum nu mai întâmpină acest disconfort. Era nevoie de o reparație morală pentru ei, și este foarte bine că și țara noastră s-a afiliat acestui trend mondial, deoarece copiii de azi nu vor mai trăi cu aceste frustrări și se pot dezvolta armonios, în conexiune cu un comportament care este firesc pentru ei”, conchide psihologul Maria Verdi.

„Drept”, sinonimul corectitudinii

În multe limbi europene, „drept” este sinonimul corectitudinii, dar și al autorității și justiției, iar mâna dreaptă a fost asociată cu dibăcia. În latină, termenul pentru dreptaci este „dexter”, de unde s-a format cuvântul „dexteritate”; termenul spaniol „diestro” și cel italian „destro” înseamnă atât „dreptaci”, cât și „dibaci”. Cuvântul „sinister” („sinistru”) se trage din latinescul „sinestra”, care inițial însemna „stâng”, fiind înzestrat apoi cu înțelesul de „rău”. În portugheză, termenul cel mai des folosit pentru a-i desemna pe stângaci, „canhoto”, era folosit odinioară cu referire la diavol, iar „canhestro”, un cuvânt înrudit, înseamnă „neîndemânatic”. Termenul „stâng” este asociat în multe limbi cu ciudățenia și cu neîndemânarea, printre ele numărându-se și româna, cu a ei „stângăcie”.

Dacă înainte erau doar unu-doi stângaci într-o clasă, acum numărul acestor elevi s-a mărit simțitor

Printre celebrităţi se numără Napoleon sau Angelina Jolie

La nivel mondial, istoria a dat stângaci celebri precum Napoleon, Alexandru Macedon, Da Vinci, Michelangelo, Ioana D’Arc, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Marilyn Monroe, Bill Gates, Prinţul Charles, Angelina Jolie, Jim Carrey, Barack Obama, Nicole Kidman, Robert de Niro, Sylvester Stallone, Tom Cruise, Pierce Brosnan, Morgan Freeman, Brad Pitt și mulți alții. În România nu se cunoaşte numărul stângacilor, însă printre celebrități sunt Mihai Viteazul, Majestatea Sa Regele Mihai I, Gheorghe Hagi sau Lucian Bute.

Add comment


Security code
Refresh

camp oct 2

camp 300x2507