Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

558 18 1de Raluca Grințescu

Frica reprezintă probabil cel mai mare duşman al omenirii, pentru că este contagioasă şi se răspândeşte aproape instantaneu. Frica paralizează şi acţionează ca un vampir energetic. Se aşază ca o ceaţă sufocantă în fiinţa ta şi nu-ţi mai permite să vezi nimic altceva. Indiferent de unde provin (din exterior sau le generăm noi înşine), fricile ne limitează potenţialul, ne blochează gândirea creativă şi restrâng orizontul posibilităţilor. Desigur, există şi frici pe care este bine să nu le eliminăm, deoarece ele au rolul de a ne proteja. Expunerea la riscuri majore inutile nu reprezintă neapărat o dovadă de curaj. Autoarea Judith Orloff propune în cartea sa „Energia pozitivă” șapte tactici pentru dezenergizarea fricii.

Tactica nr. 1

Dați-i un nume, şi ea nu vă va lua prin surprindere

Nu încercați să vă ascundeţi temerile. Scoateți-le la suprafaţă şi dați-le un nume. Niciun sentiment îngropat de viu nu moare niciodată, dimpotrivă, are un impact negativ mult mai puternic decât un sentiment exprimat. După ce ați dat un nume fricii, vorbiți despre ea, iar apoi mulţumiți-i părţii din voi care v-a permis să scoateți la suprafaţă aceşti vampiri energetici. Creați-vă o propoziţie sau mai multe care să vă reconforteze şi repetați-le de câteva ori, ca pe o rugăciune.

Tactica nr. 2

Ascultați-vă glasul intuiţiei

După ce ați identificat frica, intrați pe frecvența reală a situației respective. Există temeri protectoare. Uneori trebuie să anticipați situațiile cu grad de risc, pentru a evita pierderi importante şi chiar pierderea propriei vieţi. Intuiția vă poate spune când este cazul să vă retrageți și când să mergeți înainte. Edith Orloff spune așa: „Intuiţiile pe care ne putem bizui ne vor energiza. Ele sunt fie neutre, fiind simple transmiţătoare de informaţii, fie pline de căldură, neagresive sau vor fi resimţite visceral, avertizându-ne în mod indubitabil că un lucru este în regulă sau nu. De exemplu, dacă persoana cu care vă întâlniți are calităţi extraordinare, iar familia şi prietenii o adoră, dar ceva din voi strigă «Aveți grijă!» în prezenţa sa, atunci mai bine stați deoparte până vă clarificați. Pe de altă parte, frica iraţională este de natură să vă epuizeze. Este atât de încărcată emoțional, încât nu puteți culege informaţia corectă. Conţinutul său este adeseori crud sau umilitor, lipsindu-i confirmarea nivelului de curaj. Fricii iraţionale îi lipseşte claritatea sentimentului că mergeți direct la ţintă. Există totuşi un lucru bun: o trădează întotdeauna zgomotul denigrator pe care îl face.”

Tactica nr. 3

Spuneți o rugăciune pentru a o alunga

O rugăciune care vă face bine în general şi simţiți că atunci când o spuneți vă liniștește.

Tactica nr. 4

Faceți o listă cu lucrurile pentru care sunteți recunoscători

Această activitate are beneficii infinite. Înalţă nivelul vibraţiilor, atrage energie pozitivă şi relaxează. Recunoştinţa este una dintre cele mai puternice forme ale iubirii. Concentrându-vă pe motivele pentru care puteți fi recunoscători, invocați o forţă minunată, care vă scoate din tranşa fricii. Nu contează cât de mici sau neimportante sunt motivele pentru care alegeți să mulţumiți. Adevărul este că noi suntem atât de binecuvântaţi…

Tactica nr. 5

Vizitați un loc care vă poate ridica nivelul vibraţiei energetice

558 18 2Când sunteți prinși în ghearele fricii, s-ar putea să nu fie o idee bună să vă izolați. Dimpotrivă, ieşiți din casă, mergeți într-un loc drag, poate în natură, la o expoziţie de artă, o grădină botanică, acvarii cu peşti etc. Schimbați deci peisajul şi aerul. Delectați-vă cu ceva care nu face parte din rutina dumneavoastră zilnică. Unele locuri vă hrănesc energetic. De exemplu, zonele curate de la munte, unde încă nu a pătruns aşa mult civilizaţia. În orice caz, este bine să mergeți într-un loc unde să vă simţi în largul vostru, deconectați de activităţile de zi cu zi.

Tactica nr. 6

Evitați persoanele negativiste, mereu panicate sau agitate

Acest gen de oameni reprezintă o alarmă în mod deosebit pentru persoanele empatice, care preiau fără să vrea energia celor din jur. Nu este nimic pozitiv sau avantajos să preluați stările negative ale celorlalţi. Nu îi ajutați nici pe ei şi nici pe dumneavoastră. Dacă nu cumva formarea profesională vă permite să lucrați cu astfel de oameni, stați departe de ei! Judith Orloff spune să păstrăm o distanţă de cel puţin șase metri faţă de indivizii pe care îi simţim că emană energie joasă. Să nu uităm că frica şi panica se transferă aproape instantaneu de la un om la altul, mai ales la cei empatici. Dacă persoana care are astfel de probleme este cel mai bun prieten şi nu vă doriți să-l lăsați la greu, asigurați-vă înainte că folosiți procesul vizualizării, pentru a crea în jurul dumneavoastră un balon energetic protector, astfel încât să nu preluați stările celeilalte persoane şi să o puteți ajuta de pe o poziţie de claritate şi de calm. Mai puteți face câteva exerciţii de respiraţie, folosindu-vă tot de vizualizare, aşa cum vă este la îndemână: inspirați pace, expirați frică, inspirați pace, expirați frică… Temerile se centrează frecvent în centrul energetic al emoţiilor, adică în plexul solar. Aşezaţi-vă mâna acolo şi transmiteți continuu iubire. Vă veți simţi mai uşori şi mai curați.

Tactica nr. 7

Vindecați cicatricele energetice

Judith Orloff spune că, dacă fricile persistă pe termen lung, e posibil ca ele să aibă rădăcini în trecut, poate chiar în copilărie. Puteți încerca în acest sens psihoterapia, energoterapia sau orice altă formă de terapie capabilă să scoată la suprafaţă rănile pe care acum nu le conştientizați, dar care nu s-au închis încă. Voi decideți ce vi se potriveşte mai bine, dar trebuie întâi să încercați. Uneori, ajutorul specializat reuşeşte să facă ceea ce noi nu putem face singuri.

Nu este obligatoriu să le practicați pe toate. Alegeți-le doar pe cele care vi se potrivesc cel mai bine. Asigurați-vă totuşi că faceți din ele un obicei. Cel puţin până vă simţiți eliberat de cele mai mari frici

Efectele lor se resimt pe loc

Desigur, există multe alte tehnici pentru dezenergizarea fricilor. Aceste șapte tactici sunt printre cele mai simple, mai practice şi mai utile. Efectele lor se resimt pe loc. În definitiv, puteți încerca orice simţiți că v-ar putea ajuta. Important este să nu lăsați fricile să prindă rădăcini şi nici să le ascundeţi sub preş. Trebuie să le confruntați, ca pe orice altă provocare care vă ajută să vă depăşiți crezurile negative şi să creşteți.

Add comment


Security code
Refresh