Main menu

header

ATENTIE ! Acest site foloseste cookies.

Sunte de acord cu cele prezentate. Learn more

I understand

Conform Regulamentului European 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Taifasuri Media SRL, are obligația de a prelucra date cu caracter personal în conformitate cu principiile de prelucrare și în condiții de securitate tehnică și numai pentru scopurile specificate în Prelucrarea datelor.

20-07-1de Cătălina Tăgârţă

În ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane se informează despre importanţa alimentaţiei, a calităţii produselor şi, modului în care sunt combinate acestea, astfel încât să existe o proporţie justă între glucide, proteine, lipide, minerale, fibre şi carbohidraţi. În reviste şi pe internet circulă tot felul de diete şi reţete-minune, referitor la modul în care se poate obţine un corp mai sănătos, mai energic, însă e bine să ştiţi că, pe lângă alimente, de mare ajutor sunt şi suplimentele alimentare pe bază de magneziu, care contribuie la reducerea stărilor de oboseală şi extenuare. Cu ocazia lansării celui mai nou supliment alimentar pe bază de magneziu şi vitamina B6, Cristina Eremia (medalion), Life & Career Coach (n.r. - antrenoare de viaţă şi carieră), a povestit despre „dietele” de viaţă simple şi la îndemână, foarte naturale şi uşor de accesat.

„Durerile de cap trec cu două căni cu apă şi o pauză de 15 minute”
- Ce putem face pentru a fi energici şi împăcaţi cu noi?
- Pentru a avea zile pline, dar senine, oamenii se hrănesc cu: apă, aer, pământ sau contact fizic, foc sau emoţie. Să începem cu apa. Primele luni de viaţă le petrecem plutind în uterul mamei, înconjuraţi, hrăniţi şi protejaţi de lichidul amniotic, care e plin de substanţe hrănitoare, generative. De apă ne putem folosi în mai multe feluri. În primul rând e recomandat să bem apă în mod frecvent. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că unul dintre factorii principali care provoacă oboseală e deshidratarea. Corpul nostru e alcătuit în proporţie de 70% din apă. Efectele deshidratării sunt scăderea metabolismului, senzaţia de oboseală sau diminuarea forţei musculare. Numai o scădere de 2% a cantităţii de apă din corp reduce performanţa fizică şi mentală în mod vizibil. Cu două căni cu apă şi o pauză de 15-20 de minute se pot rezolva majoritatea durerilor de cap, precum şi multe simptome de oboseală sau dureri articulare. În plus, putem rezista câteva săptămâni fără mâncare, însă doar trei zile fără apă. De aceea, sticluţa cu apă ar trebui să fie un accesoriu indispensabil din poşeta fiecăruia dintre noi. Apoi, când vă simţiţi crispaţi şi tensionaţi e bine să daţi cu apă pe faţă! Senzaţia de răcoare scade temperatura facială, calmează tensiunea intracraniană şi veţi simţi imediat efectul de relaxare şi limpezire mentală. De asemenea, să nu uităm de spatele lobului urechii şi de încheieturile mâinilor şi gleznelor - sunt zone puternic vascularizate, în care arterele se află imediat sub suprafaţa pielii, astfel încât răcorirea lor produce o stare de calm la nivelul întregului corp.

„Relaţia cu partenerul, îmbunătăţită prin ritualul duşului”
- Sunt eficiente şi băile?
- Desigur. Puteţi face duş sau baie cu sare. La fel ca în cazul bebeluşului, contactul cu apa trezeşte emoţiile şi implicit sentimentul de a fi în siguranţă, protejat. Astfel se detensionează muşchii, se destind capilarele, irigând mai bine ţesutul organelor interne. Totodată, sarea are efect purificator, relaxant, curăţă şi detoxifică pielea, în timp ce apa caldă provoacă declanşarea neuronală de endorfine, acţionând direct asupra reducerii senzaţiei de tensiune sau agitaţie. Spre exemplu, în plan psihologic se poate îmbunătăţi relaţia cu partenerul şi familia prin ritualul duşului imediat când ajungeţi acasă de la serviciu. Acest lucru vă ajută să vă relaxaţi şi să vă detaşaţi de problemele de la locul de muncă. Şi înotul poate fi de ajutor. Cine reuşeşte să îşi cultive această practică dimineaţa îşi va începe activitatea profesională plin de energie şi voie bună. De asemenea, îşi întăreşte musculatura, fortifică şi flexibilizează articulaţiile, stimulează circulaţia sângelui şi irigarea optimă a organelor interne, favorizând o mai bună funcţionare a întregului corp.

„Contemplarea unui acvariu cu peşti reduce presiunea sangvină”
- Cum mai poate fi folosită apa pentru alungarea stresului şi menţinerea optimismului?
- Dacă vă place mişcarea mai dinamică, puteţi încerca să faceţi gimnastică aerobică la piscină! În acest fel, pe măsură ce vă faceţi exerciţiile preferate, corpul beneficiază de un foarte plăcut masaj hidraulic. Efectul antistres e garantat. Bucuraţi-vă de ploaie fie că doar deschideţi fereastra şi inspiraţi aerul reavăn, umplându-vă plămânii cu aer purificat, fie că vă plimbaţi sau alergaţi prin ploaie şi simţiţi senzaţia de prospeţime ce vine din atingerea răcoroasă a stropilor de ploaie ce vă inundă chipul şi corpul. Şi dacă vă vine să cântaţi, nu vă abţineţi! Sau contemplaţi un acvariu cu peşti! Studiile arată că această practică poate scădea presiunea sangvină şi reduce nivelul de stres. Mintea se poate detaşa de gândurile chinuitoare, aşa că vă puteţi relaxa tensiunea emoţională, lăsându-vă trăirile să plutească împreună cu peştii... într-un dans lent şi odihnitor.

- Fântânile arteziene pot fi de ajutor?
- Da. Ţineţi o mică fântână arteziană în cameră sau la birou. Dincolo de posibilitatea de a contempla curgerea apei (efect similar cu acvariul), susurul acesteia are efecte detensionante asupra creierului, scăzând frecvenţa undelor cerebrale către Alpha - caracteristice stării de relaxare şi odihnă. Iar în feng shui se consideră că apa curgătoare optimizează nivelul de energie, iar, dacă este situată în locaţia potrivită, creşte starea de sănătate şi chiar norocul…

„Emoţiile sunt contagioase”
- Cât de importantă este emoţia?
- „Focul” sau emoţia este combustibilul psihicului nostru, el/ea ne dă energia de a face sau nu diverse lucruri, de a ne mişca lejer sau greoi prin viaţă. Trăirea emoţională ne colorează activităţile şi contactele interumane, generând armonie sau conflict, eficienţă sau eşec. Zâmbiţi! Acest lucru generează sentimente plăcute în ceilalţi şi te simţi şi tu diferit. Memoria celulară asociază o emoţie pozitivă acestui gest şi poate fi suficient să zâmbeşti fără motiv pentru a-ţi schimba starea. Cercetătorii au descoperit existenţa neuronilor-oglindă în creierul nostru, aceştia fac ca noi să „oglindim”, să preluăm imediat în fiinţa noastră starea unei persoane. De aceea se spune că emoţiile sunt contagioase. Închideţi ochii şi zâmbiţi-i corpului. Imaginaţi-vă cum fiecare celulă are un chip zâmbitor şi că toate zâmbesc la unison, ca într-o frumoasă simfonie. Există o străveche practică taoistă, „tehnica zâmbetului interior”, ce şi-a dovedit efectele binefăcătoare cu mult timp în urmă. Puteţi apela şi la tehnica „arderii” emoţiilor şi gândurilor negative.

- În ce constă aceasta?
- Scrieţi trăirile şi gândurile negative asociate lor pe o mică foaie de hârtie, setaţi-vă ferm intenţia de a vă elibera de ele şi ardeţi această foaie cu o lumânare! Contemplaţi arderea lentă şi trăiţi sentimentul de eliberare. Focul are efecte terapeutice purificatoare, ne însoţeşte în peşteri şi păduri, ajutându-ne să ne încălzim, să ne protejăm de animale periculoase sau să ne preparăm hrana. Efectele binefăcătoare ale focului sunt înscrise în paleocortex (partea străveche a creierului nostru). El exercită un efect hipnotic, şi nu întâmplător e folosit în majoritatea ceremoniilor spirituale din întreaga lume.

„Luaţi suplimente pe bază de magneziu şi vitamina B6”
- Spre exemplu, contemplarea unei lumânări ce arde ajută la relaxarea mentală?
- Da. Puteţi să vă imaginaţi un proces în care ardeţi tot ce aţi dori să eliminaţi din viaţa dumneavoastră. Efectul este liniştitor şi calmant.

- De partea cealaltă, cum putem multiplica emoţiile pozitive?
- Cultivaţi-vă emoţiile pozitive ancorându-le prin imagini plăcute pe care să le aveţi la îndemână, prin mesaje inspirante, motivaţionante. Avem capacitatea de a alege ceea ce simţim, de a repeta şi de a fixa în structura noastră psihică trăiri pe care ne dorim să le permanentizăm. Într-o lume atât de solicitantă şi agitată e important să ne alocăm momente pentru noi înşine, spaţii pentru suflet, în care să ne îngrijim fiinţa şi corpul nostru. Dar problema e că fiecare trebuie să descopere care sunt metodele ce funcţionează pentru el! „Reţetele” sunt personale şi le găseşti doar prin observare de sine, nu sunt prescrise de doctor (zâmbeşte). Aşadar, realizaţi-vă propriul „kit al seninătăţii” de obiecte şi practici personale. Şi nu vă luaţi prea în serios. Viaţa poate fi un joc, în care diferite personaje jonglează cu diverse obiecte, activităţi, întâlniri... Şi, nu în ultimul rând, pentru destresare e important să luaţi suplimente alimentare pe bază de magneziu şi vitamina B6. Dar, întâi de toate, cel mai bine e să-i zâmbiţi vieţii şi să respiraţi cu toate celulele!

„Automasajul duce la o mai bună oxigenare a creierului“

- Cu pământul sau contactul fizic cum stă treaba? Explicaţi-ne, vă rog, cum ne ajută să ne relaxăm!
- După respiraţie, următorul gest hrănitor e atingerea. A simţi corpul mamei produce instant relaxare în corpul extenuat al bebeluşului trecut prin travaliul gestaţiei. Acest lucru reiterează sentimentul de siguranţă şi de protecţie din uter, când era fuzionat cu corpul mamei. La fel de eficient este automasajul (facial, cranian şi al mâinilor - dacă sunteţi la birou şi cât mai mult din corp vă e accesibil: picioare, trunchi, abdomen - când sunteţi acasă). Dacă aveţi timp, ar fi binevenită şi o şedinţă la spa. În condiţii de stres, muşchii se tensionează şi diminuează sau blochează curgerea degajată a sângelui, iar ţesutul muscular nu mai este hrănit în mod adecvat şi nici creierul irigat suficient. În plus, e bine să faceţi mişcare: rotiri ale capului, ţopăit, alergat (chiar şi pe loc) cu mişcări ritmice. Toate acestea pun sângele în mişcare, ducând la oxigenarea mult mai bună a creierului. De folos poate fi şi următorul gest: îmbrăţişaţi o persoană apropiată (fizic sau psihic). Acest lucru transmite tandreţe, afecţiune, protecţie, generând profunde emoţii plăcute, de relaxare, confort, hrană emoţională.

„Calitatea actului respiraţiei are impact profund asupra sănătăţii“

- În afară de respiraţiile profunde, cum ne mai putem folosi de aer pentru a ne relaxa?
- Primul lucru pe care îl facem la naştere e să inhalăm noua noastră sursă de hrană. O cantitate importantă de oxigen (element indispensabil funcţionării optime a creierului nostru) o luăm din aer, iar calitatea actului respiraţiei impactează profund starea de sănătate şi calitatea vieţii pe care o trăim. De aceea e important să respirăm profund, lent, ritmic. Aşadar, mutaţi-vă atenţia de la activitate la respiraţie şi acordaţi-i corpului un spaţiu de linişte şi conştientizare senzorială. Oferiţi-vă 15 minute de pauză, staţi drepţi, cu ochii închişi, cu o mână pe abdomen şi simţiţi cum intră aerul în plămâni, cum coboară în corp, vă umple zona pulmonară abdominală şi apoi expiraţi uşor pe gură! Respiraţia lentă scade ritmul bătăilor inimii şi implicit presiunea sangvină, contracarând efectele stresului. Corpul este construit astfel încât să elibereze 70% din toxine prin respiraţie, iar dacă nu respiraţi suficient nu permiteţi organismului să se detoxifice adecvat şi nici creierului să se oxigeneze corect. La fel de util poate fi să ieşiţi în natură sau măcar să deschideţi fereastra şi să inspiraţi aer proaspăt. Apoi aveţi grijă să aerisiţi permanent spaţiul în care staţi, pentru a asigura aportul de oxigen necesar funcţionării optime. Creierul e cel care consumă 20% din cantitatea de oxigen necesar întregului corp pentru desfăşurarea optimă a proceselor metabolice. Pe de altă parte, e bine să ştiţi că respiraţia optimă vă face fericiţi! Cantitatea de serotonină din corp (hormonul fericirii) depinde de nivelul oxigenului pe care l-aţi inspirat.

Add comment


Security code
Refresh