Main menu

header

510 26 1de Dana Purgaru

Vă numărați printre amatorii de ardei iute și adorați preparatele care „pișcă” papilele gustative? Aveți în familie sau printre oaspeți persoane care se dau în vânt după senzațiile tari în gastronomie? Ei bine, iată câteva idei numai bune de gustat de cei mai viteji.

Supă chinezească iute

Ingrediente: 1 mână cu fasole galbenă și verde, 2 morcovi, 2 ardei roșii, ciuperci, 1 fir de ceapă verde, 1/2 dovlecel, bambus din conservă, tăiței foarte subțiri (chinezești), sos de soia după gust, usturoi pisat, sos de stridii (opțional), pastă de ardei iute, 1 praf de ghimbir, amestec de condimente chinezești (opțional), 1 lingură cu ulei de măsline.

Mod de preparare: legumele tăiate cubulețe se călesc la foc iute, apoi se adaugă apă și la final se pun condimentele.

Jalapeno umpluți și înveliți

Ingrediente: ardei iuți proaspeți, brânză topită, sare, piper, ceapă verde tocată foarte fin, pătrunjel tocat foarte fin, felii de bacon.

Mod de preparare: se amestecă brânza cu ceapa, verdeaţa şi condimentele şi se umplu ardeii. Fiecare se rulează apoi în feliile de bacon și se înfige o scobitoare. Se pun ardeii într-o tavă, pe hârtie de copt, și se lasă în cuptorul încins până se rumenește carnea.

Aripioare „hot”

Ingrediente: 1 kg aripioare de pui, pătrunjel, praf de ardei foarte iute, sare, piper, 1 lingură cu miere, 1 lingură cu pastă de tomate, praf de usturoi, 1 lingură cu ulei de măsline, ulei pentru prăjit.

Mod de preparare: faceți o pastă din ingrediente, puneți aripioarele în aceasta, apoi introduceți vasul în frigider pentru câteva ore, după care prăjiți aripioarele.

Gulaş unguresc

510 26 2Ingrediente: 600 g pulpă de vită, piper, 200 g ceapă, 2 căţei de usturoi, 3 linguri cu unt topit, 1 linguriţă cu boia dulce, 1 linguriţă cu boia iute, sare, piper, 2 foi de dafin, 1 linguriţă cu oțet, 250 g roşii descojite, 2 ardei iuţi, 300 g cartofi, 1 linguriţă cu făină, 2-3 linguri cu smântână.

Mod de preparare: carnea se taie cuburi mari și se piperează. Ceapa se taie în bucățele, iar usturoiul feliuţe. Se rumenește carnea în unt, se adaugă ceapa şi usturoiul, apoi boiaua, frunzele de dafin, oţetul, roşiile descojite, 700 ml apă fierbinte şi sare. Se fierbe circa 1,5 ore, la foc mic. Se curăţă ardeii iuţi de semințe și se introduc în gulaș, iar cartofii se taie cubulețe și se adaugă cu 15 minute înainte de a opri focul. Se amestecă făina cu puţină apă şi se pune în gulaş, împreună cu smântâna.

Murături „fierbinți”

Ingrediente: 1,5 kg ardei iuți, 500 ml oțet, 750 ml apă, 120 g zahăr, 2 linguri cu sare, 2-3 foi de dafin, 1 lingură cu boabe de muștar, 1 lingură cu boabe de piper.

Mod de preparare: ardeii se curăţă, se toarnă peste ei apă clocotită cu puţină sare și se lasă peste noapte. Oțetul, apa, zahărul, sarea, piperul, muștarul și foile de dafin se dau în clocot. Se pun ardeii în borcane, se toarnă marinata încet și se închid ermetic. După ce se răcesc se pun în cămară.

Phall thailandez

510 26 3Ingrediente: 700 g piept de pui dezosat tăiat cuburi, 1 ceapă tocată, 8 căței de usturoi dați pe răzătoare, 30 g ghimbir proaspăt dat pe răzătoare, 3 linguri cu unt topit, 600 g roșii tocate, 2 lingurițe cu zahăr, 3 linguri cu pastă de roșii, 15 ardei iuți tocați, 1 linguriță cu praf de semințe de chimion, 1 lingură cu praf de semințe de coriandru, 1 lingură cu boia iute, 2 lingurițe cu praf de condimente asiatice (cuișoare, dafin, cardamom, piper, nucșoară, scorțișoară), pătrunjel proaspăt tocat, sare.

Mod de preparare: bucăţile de carne se rumenesc pe rând în unt topit şi se dau deoparte. Se face o pastă din coriandru, boia şi condimentele asiatice cu puţină apă. Se pune ceapa în untul rămas în tigaie, se adaugă usturoiul și ghimbirul, apoi se pune pasta de condimente amestecând mereu. Se adaugă roșiile, pasta de roșii și ardeii iuți și se lasă pe foc zece minute, apoi se pune sare după gust. Într-o cratiță se pune sosul cu carnea și se introduce în cuptorul încins 20-30 de minute. Se servește cu pătrunjel tocat.

Pastă arăbească Harissa

510 26 4Ingrediente: 15 ardei iuți uscați, 3-4 căței de usturoi, 1 linguriță cu semințe de chimen, 1 lingură cu boabe de coriandru, 1/2 linguriță cu sare, 5-6 linguri cu ulei de măsline.

Mod de preparare: ardeii iuţi se curăță, se ţin la înmuiat în apă fierbinte circa o oră și se lasă să se usuce. Usturoiul se pisează cu sare până se face pastă. Coriandrul și chimenul se coc într-o tigaie, fără ulei. Se pun apoi în blender sau în mixer împreună cu pasta de usturoi, ardeii și sare după gust. Se pune compoziția într-un vas și se amestecă bine cu ulei. Se păstrează la rece.

Sos american Tabasco

Ingrediente: 30-40 de ardei iuți roșii curățați de semințe, 1 cățel de usturoi, 1 lingură cu zahăr, 1/2 linguriță cu sare, 1 linguriță cu hrean, 1 cană cu oțet fierbinte, 1 cană cu apă.

Mod de preparare: ardeii și usturoiul se fierb, iar după ce se înmoaie se pasează în timp ce continuă să fiarbă. Adăugați restul ingredientelor și lăsați să scadă până ce preparatul ia aspect de sos. Se toarnă în borcănele.

Sos mexican Salsa

510 26 5Ingrediente: 4 roșii, 2-3 ardei iuți, 1 ardei gras roșu, 1/2 ceapă, 1/2 căpățână de usturoi, pătrunjel, 2 linguri cu ulei, sucul de la 1/2 lămâie sau lime, 1 linguriță cu oregano, chimen.

Mod de preparare: roșiile și ardeii se coc, se lasă să se răcească şi se curăţă coaja. Usturoiul și ceapa se coc înveliți în folie de aluminiu. Se pasează toate împreună cu condimentele sau se dau prin blender.

Dulceață „în flăcări”

Ingrediente: 1 kg ardei iuți roșii, 1 litru oțet, 1 kg zahăr.

Mod de preparare: oțetul se fierbe cu zahărul până ce se formează un sirop. Ardeii se curăță de semințe, se fierb, se pasează, se combină cu siropul și se lasă pe foc până ce dulceața scade la consistența dorită. Se pune în borcane. Se servește cu fripturi.

PONT. Este de preferat să vă pregătiţi în casă praf de chilli și fulgi de chilli prin uscarea și măcinarea/ zdrobirea ardeilor iuți