de Raluca Grințescu

Piciorul-caprei, denumită și căpriță sau spanac sălbatic, des considerată o simplă buruiană, planta este cunoscută în țările de limbă engleză sub numele de „lamb’s quarters” și are o revenire spectaculoasă în alimentația modernă. Prin piețele vestice, un kilogram din aceste ierburi ajunge până la 5 dolari. Planta este cunoscută și consumată în Europa și în Orient încă din Antichitate.

Se folosește din Epoca de Fier

Studiile arheologice, desfășurate de-a lungul mai multor decenii în situri din Danemarca, au revelat uzul piciorului-caprei în Epoca Fierului. Semințele acestei plante au fost găsite în stomacul indivizilor îngropați în mlaștini, păstrați incredibil până în zilele noastre. Varietățile din subcontinentul indian seamănă bine și sunt utilizate în aceleași moduri, deși există oarecare deosebiri botanice. Datorită omniprezenței acestei plante, în prezent este greu de stabilit o arie de origine. Știm însă că a fost introdusă abia în epoca modernă pe continente ca Africa, America de Nord, Australia și Oceania. La noi se întâlnește în flora spontană din toată țara, fiind mare iubitoare de soluri bogate în nitrogen. Uneori, piciorul-caprei este confundat cu știrul sau cu loboda, ambele comestibile.

Cum o consumați

Frunzele și lăstarii tineri se pot adăuga în plăcinte, dar uneori și în mâncăruri gătite, asemeni spanacului: omlete, salate, sandvișuri, la tigaie, la aburi, în supe sau în ciorbe, ca umplutură în tarte și quicheuri - imaginația este limita. Fiecare plantă produce mii de semințe micuțe, negre, care se pot consuma, fiind bogate în vitamina A, calciu, fosfor și potasiu. Seamănă cu cele de mac, pot fi adăugate la aluaturi sau la preparate la fel ca și quinoa, o plantă sud-americană cu care căprița era înrudită în alte ere geologice (ambele fac parte din genul Chenopodium).

PONT. Prin nordul Indiei, aceste semințe sunt făcute terci, iar în alte regiuni sunt folosite în băuturi slab fermentate.

Rețetă Plăcintă

Plăcinta de căpriță este o specialitate rurală bine cunoscută prin satele din sudul țării, dar mai degrabă necunoscută la orașe. Se toacă vârful plantei şi frunzele. Se face o foaie de plăcintă. Luați apoi un litru de lapte, șase ouă, bânză şi smântână, cât e nevoie să se lege. Se amestecă bine cu frunzele. Se umplu foile şi se dau la cuptor. Deasupra foilor se pune puţină untură, să iasă plăcinta mai fragedă şi mai suculentă.