Main menu

header

  La 14 februarie, lumea este cuprinsă de febra iubirii. Pentru a vă dărui inima nu este necesar un transplant, ci puteţi opta pentru pregătirea surprizelor dulci, în formă de inimioară.

Fursecurile iubirii

  Deoarece de Sfântul Valentin se dăruiesc bomboane sau dulciuri sub formă de inimă, vă propunem o reţetă minunată, cu care vă veţi impresiona partenerul de viaţă, mai ales că dumneavoastră veţi fi „creatorul” surprizei dulci.
Ingrediente: 300 g făină (cernută), 50-60 g migdale măcinate, 150 g zahăr, 150 g unt, două gălbenuşuri şi un ou întreg, 150-200 g dulceaţă de vişine, zahăr pudră (din abundenţă) şi un pliculeţ cu zahăr vanilat.
Mod de preparare: amestecaţi făina, zahărul, migdalele, zahărul vanilat cu ouăle şi untul (pisat cu furculiţa foarte bine, până se omogenizează). Imediat după ce aţi amestecat totul băgaţi aluatul la frigider o oră. După ce a expirat timpul, scoateţi aluatul, întindeţi-l între o foaie de copt şi o folie de plastic. Decupaţi inimioare cu o formă de inimă. Dintr-o jumătate de cantitate decupaţi încă o dată mici inimioare cu o formă mai mică. Se coc toate „inimile” la foc tare, aproximativ cinci minute. Jumătăţile „sparte” (cu gaură) le veţi pudra cu mult zahăr, iar pe celelalte le ungeţi cu dulceaţă de vişine. La final se lipesc, şi inimile vor fi gata!

Prăjitura îndrăgostiţilor

  Fructe, ciocolată, vanilie, toate acestea fac parte din reţeta de succes ce vă „unge” pe suflet. Special de Ziua Îndrăgostiţilor vă oferim o prăjitură delicioasă. Aromată şi pufoasă, această prăjitură vă va lua minţile...
Ingrediente: o cană cu apă, un pachet cu gelatină cu aromă de fructe (gelatină roşie), două căni cu îngheţată de vanilie, blat de tort cu cacao şi fulgi de ciocolată.
Mod de preparare: se amestecă apa cu gelatina. Se lasă la cuptorul cu microunde timp de două minute, la putere maximă. Se adaugă îngheţata de vanilie în amestecul fierbinte. Se lasă la răcit, jumătate de oră, amestecând doar de două ori în acest timp. Se toarnă compoziţia peste blat, după care se lasă la frigider vreme de patru ore. Deasupra se pun fulgi de ciocolată. Poftă bună!

Licoarea amorului

  Obişnuiţi din cele mai vechi timpuri ca atunci când este prilej de sărbătoare să închinaţi un pahar, iată că nici Ziua Îndrăgostiţilor nu face excepţie. Acest cocteil minunat este piesa de rezistenţă a unei cine romantice.
Ingrediente: două linguri cu whisky, patru linguri cu lichior de cafea, două linguri cu lapte, două linguri cu sirop de zahăr, o linguriţă cu cafea instant, două ouă, cinci grame de nucşoară şi patru cuburi de gheaţă.
Mod de preparare: cuburile de gheaţă se sfărâmă în bucăţele şi se pun în mixer. Se adaugă toate celelalte ingrediente, cu excepţia prafului de nucşoară. Conţinutul obţinut se varsă în două pahare ce au fost ţinute timp de zece minute în frigider pentru a fi reci. Adăugaţi praful de nucşoară, ciocniţi paharele… Sănătate şi multă dragoste!

Cappucino, varianta dulce a cafelei

  Ingrediente: un pahar cu lapte, un pliculeţ cu zahăr pudră, o linguriţă cu lichior (opţional) şi puţină scorţişoară.
Mod de preparare: fierbeţi laptele şi amestecaţi-l cu zahărul pudră până se face multă spumă. Puneţi laptele cu spumă în ceaşca de cappuccino, după care, în funcţie de preferinţe, se adaugă şi o linguriţă cu lichior. Pentru a desena în spumă presăraţi scorţişoara deasupra acesteia în formă de inimioară. De asemenea, forma se poate obţine şi cu ajutorul unei cozi de linguriţă.
Claudia Stan