de Gabriela Militaru şi Claudiu Melinte
Filmele sunt făcute nu doar pentru a satisface nevoia de artă, ci, uneori, și pentru a ne da idei despre ce mai putem găti. Multe filme de succes tratează gastronomia cu multă delicatețe, seriozitate sau umor, făcând din ea o artă în sine: arta cinematografiei delicioase! Iar pentru inspirație, poftiți la câteva rețete pentru o masă ca-n filme.
„Kramer vs Kramer”
Ingrediente: 6 ouă, 1 și 1/2 căni cu smântână, 2 linguri cu extract de vanilie, 1/2 linguriță cu scorțișoară, 1 praf de nucșoară, 6 felii de pâine, 4 linguri cu unt nesărat, 4 linguri cu ulei vegetal, sirop de arțar, 1 praf de sare.
Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 150 de grade Celsius. Se amestecă ouăle, smântâna, vanilia, scorțișoara, nucșoara și sarea într-un bol mediu. Separat, se așază feliile de pâine într-o tavă și apoi se toarnă mixtura cu ouă peste ele. Se lasă să se pătrundă timp de zece minute pe o parte și încă zece minute pe cealaltă parte. Se încing patru linguri cu unt și patru linguri cu ulei vegetal într-o tigaie la foc mediu. Se prăjesc feliile de pâine câte două minute pe fiecare parte, apoi se pun într-o tavă și se bagă la cuptor încă cinci minute. La final, se stropesc feliile de pâine cu sirop de arțar.
„Singur acasă”
Ingrediente: 500 g penne, 90 g unt nesărat, 3/4 cană cu pâine uscată fărâmițată, 80 g parmezan, 30 g făină, 800 ml lapte, 115 g brânză Gruyère rasă, 115 g brânză Comté rasă, 115 g brânză Fontina rasă, sare și piper.
Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Într-un vas mediu se dă în clocot apă cu sare până ce clocotește și se fierb pennele timp de şapte minute. Apoi se scurge apa și se lasă pastele deoparte. Se topesc trei linguri cu unt într-un vas la foc mic, se adaugă pâinea uscată și parmezanul și se amestecă, apoi se dă deoparte. Se șterge vasul și se pune la foc mic. Se topește untul rămas și se amestecă bine cu făina. Apoi se adaugă laptele și se amestecă în continuare timp de zece minute. După aceea se pune toată cantitatea de brânză Gruyère, o cană cu brânză Comté și o cană cu Fontina. Se amestecă până ce brânza se topește și este încorporată în compoziție. Se condimentează cu sare și piper. Se ia vasul de pe foc și se toarnă peste penne. Se amestecă și se dă la cuptor într-un vas termoizolant. Pe deasupra se presară restul de brânză Comté și fontina și compoziția cu pâinea uscată. Se lasă la cuptor 30 de minute.
„Jurnalul lui Bridget Jones”
Ingrediente: 4 bețe de țelină feliate, 6 bucăți de praz tăiate mărunt, 4 cepe franțuzești tăiate, 6 căței de usturoi tăiați mărunt, 1 kg cartofi galbeni tăiați cubulețe, 8 căni cu supă de pui, 1 cană cu lapte, 1/2 cană cu smântână, 2 foi de dafin, 2 frunze de rozmarin fărâmițate, 4 fire de pătrunjel proaspăt mărunțit, 1 linguriță cu boabe de piper negru, 3 linguri cu ulei de măsline, 4 linguri cu unt nesărat, sare și piper negru măcinat.
Mod de preparare: foile de dafin, rozmarinul, pătrunjelul și piperul se pun într-o bucată de tifon și se leagă cu o sfoară alimentară. Într-o oală se încing uleiul și untul la foc mediu. Se adaugă țelina, prazul, ceapa franțuzească și usturoiul și se lasă la foc mediu până ce se sotează. Se adaugă cartofii, supa și săculețul cu ierburi. Se fierb ingredientele timp de 40 de minute, apoi se îndepărtează săculețul. La final, se trece ciorba printr-o presă de bucătărie sau blender, apoi se strecoară printr-o sită deasă. Se adaugă laptele și smântâna și se condimentează cu sare și piper.
„Tampopo”
Ingrediente: 1 linguriță cu ulei de susan, 1 cățel de usturoi tăiat mărunt, 1 linguriță cu ghimbir tăiat mărunt, 3 căni cu supă de legume, 85 g tăiței Ramen, 3 linguri cu sos de soia, 1 lingură cu sake, 1 linguriță cu sare de mare, 1 linguriță cu vin de orez Mirin, 1 linguriță cu zahăr, 2 fire de ceapă verde, 2 ouă fierte tari, sote de spanac.
Mod de preparare: într-un vas adânc se încinge uleiul de susan la foc mic. Se adaugă usturoi și ghimbir și se sotează timp de cinci minute. Se toarnă supa și se lasă la foc mediu până ce începe să fiarbă. În paralel, se fierbe apă într-o altă oală la foc intens. Se adaugă tăițeii și se lasă în apă pentru două minute. Apoi se scurge apa. Se pun sosul de soia, sarea, sakeul, vinul de orez și zahărul în mixtura de supă. Se răstoarnă tăițeii și se amestecă. Se asezonează cu ceapă verde tăiată bucățele, jumătăți de ouă și spanac.
„Mănâncă, roagă-te, iubește”
Ingrediente: 450 g spaghete, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 linguri cu piper negru măcinat, 1 cană cu brânză Pecorino Romano rasă fin, 3/4 cană cu brânză Cacio de Roma rasă fin.
Mod de preparare: într-un vas mediu se fierbe apă cu sare și se pun spaghetele, care se lasă apoi la fiert timp de opt-zece minute. Se păstrează o cană cu apa în care au fiert spaghetele și se înlătură restul. Între timp, într-un vas se încinge uleiul la foc mediu și se adaugă piperul, apoi 3/4 din cana cu apa de la spaghete. Se lasă până ce începe să fiarbă. Se pun spaghetele și se amestecă. După aceea se adaugă 3/4 cană cu brânză Pecorino Romano și 3/4 cană cu brânză Cacio de Roma. Se amestecă timp de două minute, turnând încă puțină apă în care au fiert spaghetele. Se aşază spaghetele în farfurii peste care se presară restul de brânză rasă.
„Forest Gump”
Ingrediente: 450 g creveți curățați, 2 linguri cu unt, sucul de la 2 lămâi, 1 salată verde, 2 roșii tăiate felii, 1 avocado curățat și tăiat cubulețe, 2 bețe de țelină, 1 castravete tăiat felii, 1/2 cană cu morcovi feliați, 1/3 cană cu dressing pentru salată, sare.
Mod de preparare: într-o tigaie largă se încinge untul la foc mediu. Se adaugă creveții și sucul de lămâie și se prăjesc până ce capătă o culoare rozalie. Se iau creveții de pe foc și se scurg de lichid. Într-un vas larg se taie salata, se adaugă roşiile, avocado, țelina, castravetele, morcovii și creveții. Se amestecă și se condimentează cu sare și dressing.
„Război în bucătărie”
Ingrediente: 5 fire de asmățui, 5 fire de arpagic, 5 fire de pătrunjel, 5 fire de tarhon, 12 ouă, 110 g unt, sare și piper.
Mod de preparare: firele de asmățui, arpagic, pătrunjel și tarhon se introduc în apă fiartă cu sare pentru două minute, apoi se spală cu apă rece și se toacă mărunt. Se sparg ouăle într-un bol mare și se bat bine. Se adaugă ierburile tocate, sare, piper și se amestecă din nou. Într-o tigaie se topește untul la foc mediu și se toarnă mixtura de ouă. Se va forma o omletă sub formă de blat care poate fi întoarsă pe partea cealaltă pentru a se coace corespunzător.
„Femeia deasupra” Homar cu nucă de cocos
Ingrediente: 2 cepe tăiate mărunt, 8 căței de usturoi mărunțiţi, 4 cm rădăcină de ghimbir rasă, 2 linguri cu sare de mare, 1 lingură cu ghimbir uscat, 1 lingură cu turmeric, 1 lingură cu chimion, 1 lingură cu scorțișoară, 1 lingură cu pudră chilli, 400 ml lapte de nucă de cocos, 200 g roșii tăiate, 50 g nucă de cocos disecată, 2 ardei iuți malagueta, sucul de la 1 lămâie, 2 homari fierți, 6 linguri cu coriandru (sau pătrunjel) proaspăt tocat, 4 linguri cu ardei iuți verzi mărunțiți, 100 ml ulei vegetal, sare și piper negru măcinat.
Mod de preparare: se încinge uleiul într-o tigaie și se adaugă ceapa, care se călește. Se pune usturoiul și se gătește patru-cinci minute. Apoi se adaugă ghimbirul, sarea și condimentele uscate și se gătește mixtura încă două-trei minute. Se varsă laptele de nucă de cocos și roșiile tăiate. Se amestecă până ce compoziția începe să fiarbă, apoi se reduce focul și se lasă la gătit 10-15 minute, până ce sosul devine mai consistent. În paralel se prăjește nuca de cocos disecată până ce devine galbenă, apoi se adaugă peste mixtura de ierburi uscate, ceapă și usturoi şi se lasă la foc alte trei-patru minute. Se condimentează cu sare, piper și suc de lămâie. Se adaugă homarii, se amestecă și se mai lasă la foc cinci minute. Apoi se presară coriandrul proaspăt și ardeii iuți și se mai gătește trei-patru minute.