de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Aliment extrem de important în dezvoltarea sănătoasă a copiilor, spanacul este o bogăție de vitamine, aminoacizi, glucide, săruri minerale și fier, în cantități considerabile. Pentru ca cei mici să nu refuze consumul de spanac, găsiți în rețetele de mai jos cel mai gustos mod de preparare al acestuia.
Cu piure de banane (pentru bebeluși)
Ingrediente: 2 căni cu spanac proaspăt tocat, 2 căni cu banane tocate, 3-4 căni cu apă.
Mod de preparare: puneți spanacul la fiert timp de zece minute, scurgeți bine apa și adăugați în blender împreună cu bucăţile de banane.
Chifteluțe de pui
Ingrediente: 100 g spanac fiert, 1/2 de piept de pui, usturoi verde, 1 ou, 1 cartof mare, făină de ovăz, verdeață (mărar), sare și piper.
Mod de preparare: fierbeți spanacul câteva minute, apoi lăsați să se scurgă. Separat, fierbeți cartoful în coajă. Amestecați spanacul cu pieptul de pui tocat, cartoful curățat și pasat, verdeața și usturoiul. Adăugați apoi oul și făina de ovăz și începeți să modelați chifteluțele. Ungeți o tavă cu ulei de măsline și așezați chifteluțele. Lăsați la cuptor aproximativ 25 de minute până observați că se rumenesc. Se poate consuma cu sos de iaurt.
Supă cremă de cartofi
Ingrediente: 1 mână cu spanac, 2-3 cartofi medii, 2-3 morcovi și alte rădăcinoase (țelină, păstârnac, rădăcină de pătrunjel), 1 lingură cu ulei de măsline, 1 căpățână de usturoi.
Mod de preparare: cartofii, alături de rădăcinoase, se fierb într-o oală în care se adaugă un praf de sare și o lingură cu ulei de măsline. Separat se fierbe spanacul, fără capac. După ce legumele au fiert, se mixează în blender, alături de spanac, adăugând din apa rămasă după fierberea legumelor. După ce se obține un preparat cu o consistență cremoasă, se adaugă usturoiul și verdeața.
Piure de cartofi cu spanac și ou
Ingrediente: 100 g spanac fiert, 1 cartof mare sau 2 mai mici, morcov și alte rădăcinoase pentru gust, lapte sau 1 linguriță cu unt, 1 ou, ulei de măsline, sare.
Mod de preparare: se fierb cartofii cu rădăcinoasele, iar separat spanacul și oul. Se mixează cartofii, în blender, sau se pasează cu furculița. Se adaugă laptele (sau untul), oul fiert și spanacul.
Budincă de spanac cu brânză
Ingrediente: 500 g spanac, 20 g unt, 20 g făină, 100 g brânză de vaci, 1 ou, 120 ml lapte, sare.
Mod de preparare: spanacul, bine spălat, se fierbe, se scurge, se toacă și se amestecă împreună cu un sos alb făcut din făină și lapte. Ulterior, se adaugă gălbenușul, 10 g unt, brânza, sarea și albușul bătut spumă. Cu restul untului se unge o formă, în care se răstoarnă compoziția și se pune la cuptor. Opțional, suprafața budincii poate fi unsă cu puțin gălbenuș. Se poate servi cu smântână.
Cu dovlecel
Ingrediente: 4-5 bulgări de spanac congelat, 4 rondele de dovlecel, 1 morcov mediu, 1 ceapă mică, puțin lapte.
Mod de preparare: morcovul se dă pe răzătoare și se pune la fiert alături de dovlecel și de ceapă. Separat, se fierbe câteva minute spanacul. Când toate legumele sunt fierte, se introduc în blender, adăugând laptele. Preparatul trebuie să aibă consistența smântânii.
Sufleu
Ingrediente: 750 g spanac, 3 ouă, 60 g cașcaval, 50 g unt, 75 ml lapte, 5 g făină, sare.
Mod de preparare: spanacul bine spălat se pune la fiert timp de câteva minute într-o oală cu apă, apoi se scurge foarte bine. Separat se face un sos alb din 40 g unt, făină și lapte. Se amestecă bine cu spanacul, cașcavalul ras, sarea și gălbenușurile, iar la final, se adaugă albușurile bătute spumă tare. Compoziția se pune într-un vas uns cu unt, la cuptor, la foc moderat, pentru aproximativ 25 de minute.
Cu broccoli
Ingrediente: 100 g spanac, 30 g broccoli, 50-100 ml lapte, 1 linguriță cu ulei de măsline, 1/2 gălbenuș.
Mod de preparare: spanacul proaspăt, spălat foarte bine, se pregătește la abur sau se fierbe. Broccoli se fierbe în apă clocotită timp de zece minute, apoi se scurge. Se pasează spanacul cu broccoli, adăugând 50 ml lapte, ulei de măsline și 1/4 gălbenuș, până devine o cremă. Dacă piureul este prea gros, se adaugă lapte până se obține consistența dorită. Înainte de a servi, peste piure se adaugă restul de gălbenuș.
Cu orez
Ingrediente: 80 g orez, 7 bucățele congelate de spanac, 1/2 ardei gras, 1 morcov, 2 fire de ceapă verde, 1 cățel de usturoi.
Mod de preparare: într-o cratiță puneți o lingură cu ulei de măsline și adăugați ardeiul și ceapa tăiate mărunt, morcovul dat pe răzătoare și cățelul de usturoi pisat. Completați cu apă cât să acopere pe jumătate legumele, astfel încât să se înăbușe, nu să se călească. Completați periodic cu apă călduță. Puneți orezul în strecurătoare și spălați bine sub jet de apă. Când legumele s-au înmuiat, puneți și orezul și completați cu apă. Lăsați pe foc până se fierbe orezul. La final, adăugați spanacul, fiert în prealabil și mai lăsați câteva minute pe foc.
Cu smântână
Ingrediente: 1 kg spanac proaspăt, 1 ceapă potrivită, 5-6 căței de usturoi, 40 g unt, 120 ml smântână lichidă, sare.
Mod de preparare: spălați spanacul foarte bine, în mai multe ape. Puneți într-o tigaie 20 g unt și adăugați ceapa tăiată mărunt, lăsați puțin să se înmoaie, apoi adăugați spanacul și cățeii de usturoi și lăsați până scade. Adăugați restul de unt și amestecați foarte bine. Turnați deasupra smântâna și mai lăsați câteva minute pe foc, având grijă să nu se prindă.
Spanac gratinat
Ingrediente: 300 g spanac congelat, 400 g ciuperci, 2 căței de usturoi, puțin praz, puțină brânză feta, 2-3 ouă, cașcaval, sare.
Mod de preparare: căliți puțin usturoiul peste care adăugați ciupercile și lăsați la foc mic. Adăugați spanacul și prazul și lăsați pe foc până se amestecă aromele. Bateți bine ouăle și turnați peste compoziție. Peste toate acestea, adăugați puțin cașcaval. Introduceți la cuptor pentru 20 de minute.
Ciorbă de spanac cu iaurt și mentă
Ingrediente: 500 g spanac proaspăt, 500 g iaurt, 2 legături de ceapă verde, 30 g unt, 2 linguri cu făină, 4 gălbenușuri, 1 lămâie, 4-5 fire de mentă, sare.
Mod de preparare: ceapa se curăță, se spală și se toacă mărunt, apoi se călește în unt. Spanacul se curăță, se spală și se toacă nu prea mărunt. Se adaugă în oala în care se călește ceapa, iar după câteva minute se toarnă trei litri de apă călduță. Se lasă la fiert, la foc mic, 20 de minute. Într-un castron, se amestecă gălbenușurile cu făină, zeama de lămâie și iaurtul. Se omogenizează bine, apoi se toarnă în oala cu spanac şi se mai fierbe un sfert de oră. La final, se pune menta tocată mărunt și se mai lasă să mai dea câteva clocote.
Omletă
Ingrediente: 200 g baby spanac, 10 g unt, 2 ouă, sare.
Mod de preparare: curățați şi spălați spanacul, apoi puneți într-o oală cu apă clocotită și lăsați câteva minute să fiarbă. Ulterior, lăsați-l la scurs într-o strecurătoare. Într-o tigaie, la foc potrivit, puneți unt la încins, apoi ouăle bine bătute și spanacul. Lăsați până se încheagă ouăle.