Main menu

header

709 26 1de Călin Popa şi Eduard Popa

În 2011, revista „People” îl declara pe Bradley Cooper cel mai sexi bărbat. Ca și cum abilitățile sale actoricești și farmecul irezistibil nu ar fi fost de ajuns, celebrul star știe să și gătească. Mai mult, adoră să petreacă timp în bucătărie și prepară totul cu mâna sa.

Secretele aluatului, învățate de la bunica

Bradley Cooper vorbește cu multă emoție despre faptul că bunica sa l-a învățat să gătească, arătându-i secretele unui preparat reușit. Cel mai mult, afirmă Bradley, apreciază faptul că bunica i-a deslușit tainele pastelor perfecte. După ce a prins totul despre aluatul impecabil, pufos și elastic, Bradley s-a apucat să și gătească efectiv alături de bunica sa, iar mai apoi își impresiona prietenii de la școală. „Mă mândream să iau ce găseam prin frigider și să transform resturile într-o delicioasă lasagna, care îi lăsa pe colegii mei cu gura căscată”, își amintește actorul, care, fiind stângaci, are toate ustensilele de bucătărie potrivite pentru manevrare cu mâna stângă.

Deserturi spectaculoase după rețete franțuzești

Cooper a profitat de orice prilej… cinematografic pentru a-și ridica priceperea din bucătărie la rang de artă. În 2005 a jucat rolul lui Jack Bourdain într-o serie tv bazată pe un bestseller numit „Kitchen Confidential” („Confidențial din bucătărie”). Cum toate filmările ofereau detalii despre o mulțime de rețete și secrete culinare franțuzești, Bradley și-a extins abilitățile și spre această sofisticată bucătărie, învățând să facă în special deserturi spectaculoase și foietaje care se topesc în gură.

A făcut cu mâna sa preparate din pelicula „Burnt”

709 26 2În filmul „Burnt,” Bradley joacă alături de Sienna Miller, Uma Thurman și Emma Thompson, interpretând rolul unui chef cu două stele Michelin pe nume Adam Jones, căruia nu-i pasă decât de preparate care să constituie o explozie a gusturilor. Personajul își lansează propria afacere și, în drumul spre obținerea celei de-a treia stele Michelin, dă tot ce are mai bun. Cooper a fost cât se poate de autentic în acest rol, întrucât a făcut de-adevăratelea, cu mâna sa, numeroase preparate prezentate în film, multe dintre ele pe bază de brânzeturi.

„Ouă pentru inamici”

709 26 3Una dintre rețetele tradiționale de omletă pe care Bradley Cooper le-a gătit în filmul „Burnt” poartă numele de „Ouă pentru inamici”.

Ingrediente: 3 ouă, 1 lingură cu lapte gras, sare, piper, o lingură cu unt, 1/4 ceșcuță cu brânză rasă, 1 lingură cu pătrunjel.

Mod de preparare: într-un bol mediu se bat ouăle, laptele, sarea și piperul. Se pune pe foc o tigaie mică, se adaugă untul, iar după ce acesta s-a topit se toarnă ouăle, rotind tigaia pentru distribuirea uniformă a compoziției. Când omleta începe să se închege, se presară brânza, apoi, cu o spatulă, se împăturește la jumătate. După ce a devenit aurie pe ambele părți, se pune pe o farfurie. Se servește cu pătrunjel deasupra.

„Cacio E Pepe”

709 26 4Un prânz cu paste este, cu siguranță, printre preferatele lui Cooper. Iată rețeta felului numit Cacio E Pepe.

Ingrediente: 1 pachet de spaghete, 1 lingură cu boabe de piper, 2 și 1/2 ceșcuțe cu brânză, 3 și 1/2 linguri cu unt, 1 cățel de usturoi, curățat și tocat, 2 linguri cu arpagic verde, tocat.

Mod de preparare: într-un vas larg puneți apa la fiert cu sare și gătiți spaghetele „al dente”. În timp ce acestea fierb, presărați boabele de piper într-o tigaie fără grăsime și lăsați-le pe foc până își eliberează mirosul. Adăugați untul și usturoiul și lăsați pe foc un minut, până se topește grăsimea. Scurgeți pastele, păstrând 1/2 ceșcuță din lichidul în care au fiert, apoi puneți-le, împreună cu acesta, în tigaie. Adăugați brânza rasă și ornați cu frunzele de arpagic.

Vită la grătar cu dressing de brânză albastră

709 26 5Carnea de vită suculentă la grătar, servită cu brânză albastră și cartofi, este visul oricărui iubitor de meniuri fastuoase. Bradley Cooper l-a preparat și el, nu o dată.

Ingrediente: 4 bucăți de carne de vită pentru friptură, 1 sfeclă medie, curățată și tăiată felii, 1 kilogram de cartofi mici, 1/2 ceșcuță cu unt, 2 linguri cu nuci, tocate mărunt, 1 ceapă, curățată și tocată, 1/2 cană cu brânză albastră Castello sfărâmată, 1 lingură cu rozmarin proaspăt, sare și piper negru proaspăt măcinat.

Mod de preparare: preîncălziți cuptorul la 230 de grade Celsius. Se fierb cartofii într-o cratiță mare, cu apă sărată, timp de zece minute. Se scot apoi se scurg, se pun sub jet de apă rece și li se îndepărtează cu atenție coaja. Se pun într-un castron mediu, după care se stropesc cu ulei de măsline. Așezați-i pe o foaie-pergament. Separat se presară sfecla cu sare și se așază pe o altă foaie de hârtie de copt. Amplasați ambele foi în cuptor și frigeți cartofii și sfecla timp de zece minute. Întoarceți foile după cinci minute. Carnea se asezonează cu sare și piper, apoi se pun fripturile pe grătar. După ce s-au rumenit, se lasă să se odihnească acoperite cu folie de aluminiu, timp de cinci minute. Într-o tigaie medie se topește untul, apoi se adaugă nucile. Dați la o parte tigaia de pe flacără și adăugați brânza albastră și rozmarinul. Se amestecă ușor și se lasă să se topească lent. La final, puneți feliile de sfeclă prăjită pe farfurie și alături dressingul cu brânză. Serviți fripturile cu cartofii rumeniți și sfecla.

Mousse de ciocolată cu mango

709 26 6Un desert delicat și în același timp sofisticat este un mousse de ciocolată cu mango, pe care Cooper l-a preparat în filmul „Burnt”.

Ingrediente: 5 pătrate de ciocolată neagră, 1/3 ceșcuță cu brânză Castello sfărâmată, 6 gălbenușuri, 1/3 ceșcuță cu zahăr, 3 albușuri, 3/4 ceșcuță cu frișcă, 2 mango curățate și tăiate cubulețe, sorbet de mango.

Mod de preparare: ciocolata și brânza se topesc ușor pe bain-marie. Separat, într-un bol, se bat gălbenușurile cu zahărul până la omogenizare, timp de cinci minute. În alt vas se bat foarte bine albușurile, până capătă consistența zăpezii. Într-un al treilea bol se bate frișca până își menține bine forma. Introduceți mixtura de ciocolată în amestecul de gălbenușuri, apoi amestecați cu frișca și în final cu albușurile spumă. Turnați combinația cu delicatețe în vase speciale pentru desert și serviți cu sorbet de mango.

Carismaticului Cooper îi place atât de mult să gătească, încât i-a pregătit un meniu special, cu spanac și fructe de mare, jurnalistei Lisa Taddeo, de la revista „Esquire“, în timp ce aceasta îi lua un interviu. Momentul a făcut înconjurul lumii