Main menu

header

755 26 1de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea

Când spui soţie de fotbalist, te gândeşti, poate, la acea femeie care stă acasă şi are grijă de familie, în timp ce bărbatul asigură veniturile. Margarita Petre (medalion), soţia fostului internaţional Florentin Petre, iese din acest tipar. Frumoasă, cu un titlu de Miss Bulgaria, Mimi, aşa cum o alintă prietenii, şi-a dorit să se facă utilă şi, totodată, să contribuie la cheltuielile casei. Cum? Făcând prăjituri. Şi nu orice prăjituri. A urmat chiar şi un curs în domeniu, iar acum recomandă propriile reţete.

„Am urmat cursurile la Horeca”

- De câţi ani locuieşti, efectiv, în România?

755 26 2- Am fost de mai multe ori în România, în perioada în care Florentin juca în Rusia şi în Bulgaria, dar în 2010, el s-a întors în campionatul românesc şi ne-am stabilit aici. La început mi-a fost foarte greu, nu ştiam limba, nu cunoşteam pe nimeni în afară de familia lui. Dar am învăţat destul de repede limba şi, uşor, uşor, mi-am făcut şi prieteni.

- Cum ţi-a venit ideea să faci prăjituri?

- Totul a pornit de la o petrecere de Crăciun. Eu eram responsabilă cu desertul şi m-am gândit să încerc ceva nou. Am pregătit mai multe feluri de prăjituri şi toată lumea a fost fascinată. Atunci, o prietenă m-a întrebat dacă pot să-i pregătesc un „candy bar” pentru botez. Am acceptat. Apoi, altă prietenă a avut nevoie de „candy bar” pentru nuntă, şi aşa a apărut ideea. La început încercam tot felul de reţete de pe internet. Apoi mi-am dat seama că dacă îmi doresc să dezvolt pasiunea asta în afacere, am nevoie de curs. Aşa că m-am înscris şi am urmat cursurile la Horeca, cea mai renumită şcoală.

- Mai făcusei vreodată prăjituri?

- Sincer, am o chestie cu prăjiturile. Aproape niciodată nu mi s-a întâmplat să fac o prăjitură şi să nu îmi iasă. Îmi plac cele făcute acasă. Foarte rar mănânc dulciuri din comerţ. Tocmai de aceea, mi-am dorit să fac ceva ce îmi place şi care să îmi aducă şi profit şi, în acelaşi timp, să-mi ofere timp şi pentru copilul meu. Aşa că afacerea cu prăjituri acasă a fost cea mai bună variantă.

„Pregătesc «Candy bar» pe comandă”

- Cum a fost trecerea de la Miss Bulgaria la bucătărie?

- În primul rând sunt femeie, sunt soţie şi mamă. Chiar dacă nu îmi place mie foarte mult să gătesc, femeie fiind trebuia să mă ocup şi de partea asta. Din fericire, prăjiturile m-au atras mai mult, de unde şi ideea de afacere. Miss Bulgaria a fost în tinereţe, la 21 de ani. A fost un episod realizat la vremea lui. Consider că fiecare vârstă are farmecul şi timpul ei. Nu a fost o trecere bruscă. M-am maturizat, m-am căsătorit şi totul a venit normal. Florentin m-a susţinut foarte mult. Mi-am testat reţetele în primul rând pe el. I-a plăcut ideea şi m-a ajutat să-mi dezvolt această pasiune.

- Aţi avut, la un moment dat, o cofetărie...

- Deocamdată este în stand by. Am avut o perioadă cu mai multe schimbări în plan personal şi nu am avut timpul necesar să mă ocup. Acum fac doar pe comandă, mai mult pentru prieteni. Este profitabil, mai ales când am comenzi pentru evenimente. Dar este şi foarte multă muncă. De exemplu, să pregăteşti un „candy bar” pentru 130 de persoane de una singură este foarte obositor. Numai că, în momentul în care vezi rezultatul, îţi trece oboseala imediat.

„Ingrediente? Extract de dragoste dulce, praf magic aromat, esenţă concentrată de grijă şi emoţii de mamă”

- Ce ingrediente foloseşti?

- Întotdeauna am folosit ingrediente de calitate. Nu am făcut compromis pe partea asta. De fapt, asta a fost ideea de la început, să folosesc ingredientele pe care le-aş folosi dacă fac o prăjitură pentru familia mea. Adică, reţeta perfectă trebuie să conţină: pasiune, talent, dor, dragoste şi emoţii.

- Ai reţete proprii?

- Multe dintre reţete le-am luat de pe internet, dar am modificat câte ceva. Sunt şi câteva reţete din Bulgaria cu care am avut succes mare. Fac totul cu pasiune. Asta este reţeta după care cred că funcţionează totul, nu numai în cazul prăjiturilor. Preferatele mele sunt macarons. Sunt foarte migăloase şi există şansă mare să nu îţi iasă aşa cum trebuie. Sunt o adevărată provocare. Ca inspiraţie, totul depinde de cerinţele clientului. Eu vin şi cu propunerile mele şi, la final, stabilim cea mai bună variantă. Reţeta preferată, însă, este una singură: extract de dragoste dulce, praf magic aromat, esenţă concentrată de grijă şi emoţii de mamă, cel mai bun agent pentru o creştere sănătoasă.

„Când totul este cu măsură, este în regulă”

- Ştiu că nu faci rabat de la calitate. Asta înseamnă şi calorii în plus?

- Sincer, nu mă gândesc la asta. De obicei, respect reţeta întocmai. Fiecare ingredient are rolul lui într-o cantitate anume, astfel încât rezultatul să fie bun. Eu nu sunt de părere că dacă „ai mâncat o prăjitură, gata, o să iei în greutate”. Când totul este cu măsură, este în regulă. Şi asta e valabil nu doar la dulciuri!

- Ce deserturi recomanzi celor care vor să se îndulcească, dar sunt la regim de slăbire?

- Am câteva reţete, nu sunt neapărat dietetice, dar sunt mai sărace în calorii, ceea ce înseamnă că nu îţi va strica planul de slăbire şi kilogramele nu o vor lua razna. Bineînţeles, trebuie să existe o limită, nu poţi mânca zece porţii şi să ai pretenţia să slăbeşti. Aşadar, am ales trei reţete extrem de gustoase, uşor de făcut şi nu foarte bogate în calorii.

Prăjitură cu morcovi şi nucă

755 26 3Ingrediente: 4 ouă, 200 ml ulei, 100 g de zahăr brun, 250 g făină, 1 pliculeţ cu praf de copt, 1 linguriţă cu scorţişoară, 300 g morcov ras, 100 g nucă măcinată.

Mod de preparare: bateţi ouăle cu zahărul până îşi dublează volumul, apoi turnaţi treptat uleiul şi amestecaţi. Adăugaţi făina, praful de copt şi scorţişoara. Amestecaţi bine şi, la final, adăugaţi morcovii şi nuca. Turnaţi apoi compoziţia în tavă, nu înainte de a pune hârtia de copt. Se bagă la cuptor şi se coace în jur de 30-35 de minute la temperatura de 180 de grade Celsius. Se scoate din cuptor, se lasă să se răcească puţin, după care, dacă se doreşte, se pudrează cu zahăr.

Fursecuri cu banane şi fulgi de ovăz

Ingrediente: 3 banane, 130 g fulgi de ovăz, 20 g stafide, 2 linguriţe cu zeamă de lămâie.

Mod de preparare: se decojesc bananele, se stropesc cu zeama de lămâie şi se pisează cu furculiţa până se obţine o pastă omogenă. Adăugaţi fulgii de ovăz şi stafidele şi amestecaţi bine. Din compoziţia care a ieşit, se ia cu lingura o cantitate mică, cât mărimea lingurei, şi se pune în tavă pe hârtia de copt. Se lasă la cuptor aproximativ 25 de minute, la 180 de grade Celsius. După ce s-au copt, se scot din cuptor şi se lasă la răcit. Dacă se doreşte, se tapetează cu zahăr.

Brioşe cu cacao

755 26 4Ingrediente: 2 ouă, 100 g de unt, 150 g zahăr brun, 170 g făină, 1/2 linguriţă cu praf de copt, 1/4 linguriţă cu bicarbonat de sodiu, 35 g cacao, 60 ml apă fierbinte, 80 g smântână.

Mod de preparare: amestecaţi praful de cacao cu apa fierbinte şi lăsaţi să se răcească. Untul se bate cu zahărul brun, apoi se adaugă ouăle unul câte unul. Puneţi praful de cacao cu apa şi bateţi din nou cu mixerul. Separat, într-un bol amestecaţi făina cu praful de copt şi bicarbonatul. Adăugaţi în compoziţie 1/3 din făină, amestecaţi bine, apoi puneţi jumătate din cantitatea de smântână şi 1/3 din făină, după care restul de smântână şi terminaţi cu făina. Pregătiţi tava de brioşe cu forme din hârtie şi umpleţi-le până la jumătate. Se coc 25 de minute la 180 de grade Celsius, iar cuptorul să fie preîncălzit sau până trece testul cu scobitoarea. Se pot servi după preferinţe. Tapetate cu zahăr, ciocolată sau îngheţată.