de Roxana-Ioana Ancuţa

Salata de icre este unul dintre cele mai populare produse culinare de la noi din ţară. Oare există român care să nu fi auzit de ea? Sau există român căruia să nu-i placă salata de icre? Asta… nu ştim, dar ce ştim cu siguranţă este că salata de icre a fost înscrisă, de curând, în registrul European al Specialităţilor Garantate.

Tradiţional: icre sărate, ulei şi lămâie

Asta înseamnă că bunătatea de salată de icre are parte, de-acum înainte, de protecţie juridică în toată Uniunea Europeană, asigurându-se, în acelaşi timp, respectarea reţetelor, dar şi a metodelor tradiţionale de fabricaţie. Se obţine în urma preparării icrelor de crap sărate, cu ulei de floarea-soarelui, cu apă minerală şi zeamă de lămâie. Există în două variante. Cu şi fără ceapă. Evident, gospodinele şi maeştrii bucătari de la noi au fost întotdeauna creativi, aducându-şi contribuţia, reinterpretând şi punându-şi propria amprentă pe fiecare reţetă preparată. „Salata tradiţională cu icre de crap este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt utilizate tradiţional şi se caracterizează prin aspectul său, consistenţa sa, aroma şi gustul său”, este specificat în decizia Comisiei Europene.

Icre bătute

Salata de icre mai este cunoscută şi sub numele de icre bătute şi este un mod vechi prin care icrele din peşte de apă dulce se prepară în bucătăriile românilor, dar şi în cele ale multor ţări europene. Dar, cum se spune, câte ţări, atâtea obiceiuri sau… reţete. Conservarea icrelor cu ulei este cunoscută din vremea Imperiului bizantin, iar felul în care se prepara salata de icre s-a menţinut în mai multe ţări balcanice, fiind cunoscută sub numele de Tarama (în Turcia şi Grecia, de exemplu). În trecut, salata din icre de crap era specifică în Ţara Românească, Principatul Moldovei şi, după 1919, a devenit populară în toată ţara, în meniu incluzându-se şi icrele de ştiucă şi cele de şalău. În Germania şi anumite ţări din sud-estul Europei actuale, salata de icre se face destul de des din icre de cod (inclusiv afumat) sau din alt soi de peşte de mare.

Reţeta icrelor bătute

Ingrediente: 200 g icre de crap sau 250 g icre de ştiucă, 250 ml untdelemn (sau, dacă se doreşte, mai mult), 1-2 linguri cu zeamă de lămâie. La alegere, se pot adăuga miez de pâine sau 1-2 linguriţe cu apă. De asemenea, în loc de lămâie se poate folosi o linguriţă rasă cu muştar sau câteva picături de oţet.

Mod de preparare: icrele proaspete se spală, după care se scurg de apă şi se curăţă de pieliţe. Se sărează, se pun într-o farfurie, într-un borcan sau o pânză rară şi se bagă la frigider pentru câteva ore. După ce s-au scurs, se iau icrele şi se pun într-un castron. Se adaugă o linguriţă cu zeamă de lămâie, se bat bine cu furculiţa, după care începe turnarea untdelemnului. Ca la maioneză, picături, pentru a se lega bine, şi bătând continuu. Pentru consistenţă, se poate adăuga şi nişte miez de franzelă muiată şi stoarsă. La final, salata trebuie să aibă consistenţa unei maioneze bătute tare (cu mult ulei) şi nu să curgă din lingură. În cazul în care este prea solidă, puneţi în compoziţie o linguriţă cu apă rece sau apă minerală. Salata de icre de crap se aşază pe platou, se ornează, cum bine ştiţi din copilărie, cu măsline, cu ceapă tăiată fin şi, dacă doriţi, puneţi şi câteva felii de lămâie.

Dacă preparaţi salata din icre de ştiucă, înainte de a începe bătutul, separaţi icrele şi păstraţi un sfert din cantitatea lor pentru mai târziu (când se amestecă, la final, cu cele bătute, şi fără a adăuga pâine). Se servesc fără ceapă. Doar cu măsline negre, lămâie şi salată verde. Ceapa nu se amestecă cu icrele înainte de a fi servite. Dacă nu se adaugă ceapă, salata se poate păstra în borcan între 1 şi 2 săptămâni. Într-un mod similar se pot prepara şi icrele de păstrăv sau cele de şalău. Dacă în localităţile în care vă aflaţi nu găsiţi icre proaspete, înlocuiţi icrele de crap sau de ştiucă cu icrele de păstrăv sau de şalău, care se vând conservate.

Alternative

În loc de lămâie se poate folosi o lingură rasă de muştar sau câteva picături de oţet. În loc de miez de pâine, se poate adăuga griş, însă poate deja ştiţi, aceste compoziţii nu sunt atât de gustoase precum salata de icre făcută fără pâine.

Despre crap

La noi în ţară, crapul trăieşte în special în apele de şes, în lacuri de acumulare, în unele râuri cu ape domoale şi populează, de asemenea, Delta Dunării şi Dunărea. Este un peşte de talie mare, iar perioada optimă de pescuit este toamna, atunci când consumă hrană în cantităţi mai mari decât în restul anotimpurilor. Corpul crapului poate atinge chiar 1 metru, iar masa lui poate fi de maximum 40 kg. Cavitatea bucală este subterminală are buze groase şi patru mustăţi. Trăieşte până la 30 de ani sau chiar mai mult, în unele cazuri. Iată în continuare speciile care se întâlnesc în România. Crapul românesc (numit şi crapul comun), de culoare brun-argintiu. Este cea mai răspândită specie de crap de la noi din ţară şi cea mai râvnită de pescari. Crapul oglindă (cunoscut la noi şi sub denumirea de crap Salonta). Este de culoare brun-gălbui, caracterizat prin lipsa solzilor pe cea mai mare parte a corpului). Cele mai bătrâne exemplare pot ajunge până la 30 de kilograme. Crapul golaş (asemănător cu crapul oglindă, fiind total lipsit de solzi). Pot trăi până la 35-40 de ani, exemplarele bătrâne ajungând chiar şi la 40 sau peste 40 de kilograme. Crapul chinezesc (tenul) are corpul zvelt şi fusiform, fiind acoperit în întregime de solzi mari, de culoare gri-argintie. Poate ajunge până la 130 cm lungime, cu o greutate de peste 30 de kilograme. Fitofagul şi Novacul (crapi chinezeşti) sunt două dintre speciile răspândite la noi în ţară, aflându-se, mai ales, în crescătorii.

Produse româneşti marcă înregistrată

Printre specialităţile tradiţionale cu care ne putem mândri şi care sunt, în acelaşi timp, protejate în spaţiul Uniunii Europene se numără şi Magiunul de prune Topoloveni, Cârnaţii de Pleşcoi, Salamul de Sibiu, Caşcavalul de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbia de Dunăre afumată, Telemeaua de Ibăneşti. Alte câteva produse se află şi ele pe lista Comisiei Europene pentru a fi înregistrate ca produse tradiţionale româneşti şi pentru a fi protejate la nivel european: Telemeaua de Sibiu, Plăcinta Dobro- geană, Brânza de Burduf de Bran, Gemul de Rabarbăr, Virşli de Hunedoara, Pâinea de Pecica, Salamul de Nădlac, Usturoiul de Copălău, Ceapa de Pericei, Şunca ardelenească, Varza de Toboliu, Covrigul muscelean, Prunele afumate de Sâmbureşti, Cârnaţii olteneşti, Merele de Voineşti şi altele.