de Cristina Tache
Conopida provine din Cipru, fiind cunoscută de mai bine de 2.500 de ani. În secolul al XVI-lea a început să fie cultivată şi în Europa. Este o legumă bogată în substanţe nutritive (potasiu, magneziu, calciu, fier, vitamine) şi conţine puţine calorii (100 g de conopidă - 21 de calorii). Poate fi folosită la prepararea supelor, ciorbelor, salatelor, dar şi a altor mâncăruri. Pentru că este un aliment sănătos şi gustos, vă invităm să încercaţi câteva reţete deosebite.
Cu pui
Ingrediente: şase pulpe de pui, o conopidă mare, o ceapă medie, un morcov, o lingură cu făină, trei-patru linguri cu ulei, puţin bulion, sare.
Mod de preparare: pulpele, ceapa tocată mărunt, morocovul tăiat cubuleţe şi uleiul se pun într-o cratiţă, la foc potrivit. Când sunt rumenite pulpele se adaugă apă cât să acopere puiul şi se lasă să fiarbă. Conopida curăţată şi desfăcută în bucheţele mici se opăreşte şi se adaugă peste pui. Se pune bulion şi se mai lasă la foc mic să fiarbă. La final se adaugă sare după gust. Dacă sosul este prea subţire, se poate folosi puţină făină, ca să se lege. Se serveşte caldă.
Pané
Ingrediente: o conopidă potrivită, două linguri cu pesmet sau cu făină, un gălbenuş de ou bătut, sare, ulei.
Mod de preparare: se curăţă conopida şi se desface bucheţele. Se dau prin oul bătut, apoi prin pesmet sau prin făină şi se pun la prăjit în ulei încins. Se servesc calde cu garnitură de salată verde.
Cu smântână
Ingrediente: o conopidă, 400 ml de smântână, o linguriţă cu unt, o lingură cu pesmet, sare.
Mod de preparare: într-un vas se pune apă cu sare la fiert. Când clocoteşte se adaugă conopida. După ce este fiartă, se scoate şi se desface bucheţele. Se ia un vas de yena, se unge cu unt şi se aşază bucheţelele de conopidă. Peste ele se adaugă puţin unt, pesmetul şi smântâna. Se dă vasul la cuptor şi se lasă timp de zece minute. Se serveşte caldă.
Săsească la cuptor
Ingrediente: 500 g de conopidă, două cepe, un căţel de usturoi, o lingură cu untdelemn, 500 g de şunculiţă afumată, sare, piper măcinat, 200 ml de smântână, două ouă, 100 g de caşcaval.
Mod de preparare: se curăţă conopida, se spală şi se fierbe cam opt minute în apă sărată. Se strecoară şi se lasă să se scurgă în sită, apoi se pune într-un vas rezistent la foc. Se curăţă ceapa şi usturoiul şi se toacă mărunt. Se încinge untdelemnul într-o tigaie, se pun la călit ceapa şi usturoiul, până devin sticloase. Se adaugă şunculiţa tăiată în feliuţe, se ţine puţin să-şi lase grăsimea, apoi se toarnă totul peste conopida din vas. Se sărează şi se piperează. Se amestecă smântâna cu ouăle şi cu caşcavalul şi se toarnă peste legume. Se coace la cuptor aproximativ 20 de minute, până ce compoziţia se rumeneşte frumos. Se serveşte caldă.
Salată
Ingrediente: o conopidă de mărime medie, două-trei linguri cu maioneză, doi-trei căţei de usturoi, o legătură de pătrunjel, sare, piper.
Mod de preparare: se spală bine conopida, se pune la fiert în apă cu sare. Se scurge şi se lasă să se răcească. Între timp se pisează usturoiul şi se amestecă împreună cu maioneza. Când este fiartă conopida se taie mărunt, se adaugă maioneza cu usturoiul pisat şi se potriveşte de sare şi piper. La final se ornează cu pătrunjel tocat.
Musaca
Ingrediente: o conopidă potrivită, 500 g de carne tocată, o ceapă, trei linguri cu ulei, două linguri cu pesmet, un ou, o lingură cu unt, sare, piper.
Mod de preparare: conopida se desface în bucheţele şi se pune la fiert în apă cu sare. Ceapa se toacă mărunt, se căleşte şi se amestecă împreună cu sare, piper, carnea tocată şi cu oul bătut. Se unge un vas cu unt şi se presară pesmet. Se aşază un strat de conopidă, fără să se lase spaţii între bucheţele, un strat de carne tocată, se repetă până când ultimul strat rămâne cel de conopidă. Se presară pesmet şi se adaugă o lingură cu unt. Se dă la cuptor până se rumeneşte şi se serveşte caldă.
Paté
Ingrediente: o conopidă mică, patru căţei de usturoi, o linguriţă cu boia de ardei, trei-patru linguri cu supă de legume, o legătură de pătrunjel, sare, ulei.
Mod de preparare: conopida se curăţă, se spală şi se pune la fiert în apă care clocoteşte. Când este fiartă, se strecoară şi se dă prin răzătoarea mică. Usturoiul se pisează. Se amestecă toate ingredientele, se adaugă verdeaţa, sarea şi uleiul. Pateul se serveşte cu pâine prăjită.
Conopida se curăţă mai întâi la rădăcină. Se desparte în bucheţele şi se pune în apă rece cu sare şi se ţine o jumătate de oră. Prima apă se aruncă, se pune a doua apă în care se adaugă două linguri cu lapte şi se pune la fiert. Laptele trebuie folosit pentru ca leguma să îşi păstreze culoarea albă.