de Roxana Istudor şi Silviu Ghering
Unele dintre cele mai populare alimente au o istorie fascinantă. Puțini știu de când au început oamenii să facă vin sau să „conserve” carnea de bizon, iar descoperirile arheologice nu încetează să uimească.
Caviar în Neolitic
Și meniurile oamenilor străvechi puteau fi sofisticate, deși nu exista încă nici măcar conceptul atunci când în urmă cu mii de ani, pe teritoriul de azi al Berlinului se consuma supă de… caviar! Un vas cu urme din această delicatesă a fost datat 4.300 î.Hr. și pare o versiune antică a unui meniu tailandez contemporan cu pretenții. Demn de menționat este faptul că lângă vasul cu urme de caviar s-a descoperit și unul în care cu atâtea mii de ani în urmă au existat coaste de porc delicat preparate, ceea ce infirmă clișeul strămoșilor noștri primitivi care înfulecau hălci de carne.
Vanilia, cadou de preț în Epoca Bronzului
Trei vase dintr-un mormânt din Israel au vădit urme de vanilie din urmă cu 3.600 de ani și foarte departe de locul în care se presupune că era folosită la vremea respectivă. Date fiind bogățiile cu care a fost îngropat defunctul și faptul că minunatul condiment era în vase prețioase, din aur și argint, arheologii presupun că vanilia a fost dintotdeauna un cadou demn de regi și prinți. De altfel, și astăzi este al doilea cel mai scump condiment din lume.
Tăiețeii au vârsta de… 4.000 de ani!
Originea tăiețeilor este de multă vreme într-o aprigă dezbatere. Chinezii au revendicat mereu invenția, dar au fost contraziși de unii specialiști care au afirmat că italienii sau arabii sunt în spatele popularului aliment. Totuși, cele mai recente descoperiri dau câștig de cauză Chinei, unde s-au găsit „strămoși” ai tăiețeilor care au nu mai puțin de… 4.000 de ani vechime! Deși pietrificați, sunt identici ca formă cu ceea ce se consumă astăzi.
Pâinea, mai veche decât… agricultura!
Un sit arheologic din Iordania a constituit un șoc pentru lumea arheologică. Aici s-au descoperit urme care atestă faptul că pâinea a intrat în viața oamenilor chiar înainte ca aceștia să se apuce de agricultură. Firimiturile descoperite, care seamănă cu reziduurile ce rămân în prăjitorul de pâine din zilele noastre, au 14.000 de ani, cu circa 4.000 mai mulți decât primele semne ale agriculturii umane. Dat fiind faptul că realizarea pâinii era un proces foarte anevoios în acele timpuri, prețiosul aliment era destinat doar evenimentelor cu totul speciale.
Consumul de măduvă a propulsat specia umană
Dacă sunteți obișnuiți să vă descotorosiți de măduva din oasele animalelor în această epocă în care tot ce este gras este cu desăvârșire interzis pentru cei care se respectă, este bine, totuși, să știți că obiceiul de a extrage măduva din oasele animalelor vânate și a o consuma a făcut specia umană ceea ce este astăzi - stăpâna Terrei. Strămoșii noștri și-au hrănit și lărgit creierul cu acest produs plin de proteine și grăsimi „bune” și, generație după generație, și-au dezvoltat abilitățile și au cucerit planeta.
Ciocolata caldă, băutură ritualică
Undeva în Ecuador, cu peste 5.000 de ani în urmă, exista obiceiul de a se prepara o băutură ritualică pe bază de cacao, precursoarea ciocolatei calde care este atât de prețuită și de populară astăzi în toată lumea. O populație numită mayo-chinchipe din această parte a lumii făcea rezerve de cacao, care era folosită ca ofrandă adusă zeităților și din care s-au găsit urme în multe locuințe străvechi, dovadă a faptului că pudra cu gust minunat a fost prețuită dintotdeauna.
Vinul italian este multimilenar
Unul dintre brandurile de țară ale Italiei este, fără îndoială, vinul. Deși s-a considerat că răspândirea licorii în Italia a fost o urmare a colonizării grecești, recente descoperiri arheologice au plasat cultivarea vinului mult înainte, în Sicilia, unde s-au descoperit vase de 6.000 de ani cu urme de acid tartaric, principala componentă acidă a strugurilor, precum și urme de fermentație. Experții consideră că aceasta este o dovadă directă a faptului că într-adevăr Italia este patria vinului.
Afrodiziace de legendă
Din scrierea „Cartea înțelepciunii lui Solomon” din „Vechiul Testament” reiese că rădăcina de mătrăgună era un stimulent sexual cunoscut în secolul I î.Hr. Un veac mai târziu, împăratul roman Caligula avea convingerea că morcovii sunt benefici pentru sporirea potenței. O altă plantă rădăcinoasă, ginsengul, a fost folosită din vechime de chinezi pentru proprietățile afrodiziace și pentru a spori fertilitatea. Recent, un studiu al Universității din Napoli, Italia, a arătat care sunt motivele pentru care este util ginsengul în intimitate. Acțiunile sale antioxidante și protectoare pentru organe au fost relaționate cu activitatea celulară care influențează în mod pozitiv activitatea sexuală. Totodată, condimentele aduse din Asia, ca scorțișoara, cuișoarele, anasonul, ghimbirul, cimbrul au început să fie folosite ca afrodiziace și în Europa secolului al XIV-lea. De asemenea, în vremea lui Homer, grecii obişnuiau să mănânce usturoi, pe care-l puneau în aluatul de pâine, în salate sau în mâncăruri, nu doar pentru a le condimenta, ci și pentru că erau convinși că le impulsionează viața intimă.
Clasificare dietetică a hranei în Evul Mediu
Cu secole în urmă, alimentele erau clasate după proprietatea lor de a încălzi sau de a răci… temperamentele umane! Aceste adevărate legi dietetice permiteau, de asemenea, mascarea inegalităţilor sociale. Astfel, existau alimente „reci şi uscate”, grosiere, dificil de digerat, precum carnea de vită (pentru ţărani), alimente „reci şi umede”, dificil de digerat, considerate chiar periculoase (pepenele galben și alte fructe), alimente uşoare (păsări, claponi pentru înalta societate), alimente „calde şi uscate”, care să-i „încălzească” pe oamenii „reci”. De asemenea, bucătarii medievali stăpâneau perfect arta legării sosurilor şi a texturilor fine, excelând în arta sosurilor colorate, uşoare (fără grăsime şi făină), legate cu gălbenuş, cu pâine prăjită şi rasă pusă în lichid, strecurată prin etamină. Importanţa dată condimentării şi sosurilor o depăşea pe aceea a preparării propriu-zise. Se proceda adesea la o prefierbere, care fixa culoarea şi îndepărta amăreala legumelor, prevenea uscarea cărnii înainte de a o face friptură. Carnea era frecvent „bronzată” (iepurele era puţin perpelit înainte de a fi gătit), printr-un procedeu invers faţă de cel folosit astăzi. Pe lângă clasificarea dietetică și arta gătitului, aspectul era extrem de important la mesele bogaților Evului Mediu - păuni „îmbrăcaţi”, preparate umplute cu păsări vii, produse „travestite” („nisetru din carne de viţel”), peşte în aspic etc. Exista și o logică a culorii, care o impunea pe cea a gustului - de pildă, sos alb cu carne albă.