de Roxana Istudor şi Flori Pintea
Japonezii nu sunt mari amatori de prăjituri, considerându-le un adaos ocazional la meniuri. Dar atunci când le savurează, au grijă să fie la fel de simple și de minimum gătite ca toate celelalte feluri pe care le consumă și, neapărat, cu ingrediente sănătoase, de cea mai bună calitate și în porțiile mici care i-au făcut celebri.
Kasutera
Ingrediente: 8 ouă mari, 300 g zahăr (plus puțin pentru presărat), 200 g făină universală, 100 ml lapte, 4 linguri cu miere (plus o lingură pentru blat).
Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 170 de grade Celsius. Se unge o tavă pe toate părțile cu unt, apoi se tapetează cu hârtie de copt. Se presară fundul tăvii cu zahăr. Se aduce la punctul de fierbere o oală plină pe trei sferturi cu apă și se ia de pe foc. Se mixează laptele și mierea, se cerne făina și se așază un bol peste vasul cu apă fierbinte, în care se pun ouăle și zahărul și se bat cu mixerul electric până când compoziția este călduță. Se dă vasul deoparte și se continuă mixarea până când se formează vârfuri de fiecare dată când se ridică telul. Se încorporează amestecul de lapte și miere, apoi făina, câte o lingură, amestecând după fiecare. Se pune compoziția în tavă și se dă la cuptor până când devine ușor aurie și trece testul scobitorii. Când kasutera s-a răcit suficient, se acoperă cu o pungă de plastic și se dă la rece pentru câteva ore. La servire se taie mai întâi marginile, apoi se feliază.
Cheesecake
Ingrediente: 5 ouă, 1/4 linguriță cu suc de lămâie, 100 g zahăr fin (granulat), 1 pachet cu aluat de tort, 225 g cremă de brânză, 55 g unt, 125 ml lapte, 15 g amidon de porumb, 35 g făină de orez. Pentru topping (opțional): fructe la alegere, miere, pudră de matcha.
Mod de preparare: se separă albușurile de gălbenușuri și se pun în boluri separate. Untul, crema de brânză și 50 g zahăr se bat într-o oală, la foc mic, până la omogenizare, se dau deoparte și se adaugă gălbenușurile. Se amestecă bine, dar ușor, apoi compoziția se completează cu amidonul și făina. Se combină împreună ingredientele, se toarnă laptele și se lasă aluatul deoparte. Separat se bat bine albușurile spumă. Se încălzește cuptorul la 170 de grade Celsius și se introduce o tavă adâncă, cu apă, să se încălzească. Se pregătește o tavă de copt tapetată cu hârtie, se încorporează albușurile în aluatul cu ouă, cu mișcări ușoare, de sus în jos, și se toarnă în tava care se lasă în cuptor, în vasul cu aburi, timp de 40 de minute. După 25 de minute, se deschide ușor ușa cuptorului și se ține timp de zece secunde, apoi se reduce temperatura și se mai lasă încă 45 de minute. După coacere, se lasă prăjitura să se odihnească în cuptor alte zece minute. Se pune o foaie de hârtie de copt peste cheesecake, apoi un platou și se răstoarnă, scoțându-se din formă prin glisare ușoară. Se elimină hârtia și se trece pe farfuria de servire. Prăjitura se servește caldă sau la temperatura camerei.
Prăjitură cu piersici și iaurt
Ingrediente: 100 g tofu, 100 g iaurt bine scurs, 1 piersică mare (sau piersici din conservă), 90 ml sirop din compot de piersici, 1 lingură cu lapte, 30 g zăhăr brut din trestie, 1 praf de sare, 1/2 linguriță cu suc de lămâie, 1 linguriță cu lichior de piersici, 3 picături de ulei de vanilie, 25 g făină de prăjituri, 15 g făină de migdale (sau amidon de porumb), 1/2 linguriță cu praf de copt, 5 g coajă de portocală confiată (sau marmeladă), gem la alegere (pentru glazurare).
Mod de preparare: piersica se taie felii și se lasă la scurs, apoi se taie în felii subțiri sau în bucăți mici și se lasă deoparte. Tofu se fărâmițează, se adaugă celelalte ingrediente lichide și se amestecă bine, până la omogenizare. Se adaugă pe rând ingredientele solide, amestecând bine după fiecare, apoi se dă compoziția la frigider pentru 30 de minute. Se încălzește cuptorul la 180 de grade Celsius, se tapetează o formă cu hârtie de copt, se dau piersicile ușor prin făină și se pun în aluat, apoi acesta se dă la cuptor pentru 40 de minute. După acest răstimp, se scoate prăjitura, se bate forma de masă, ca să se elimine eventualele bule de aer, apoi se scoate și se lasă să se răcorească pe un grătar. La servire se ornează după preferință cu gem sau se servește ca atare.
Prăjitură cu mere
Ingrediente: 2 ouă mari, 2 linguri cu zahăr brun, 6 linguri cu lapte degresat, 1 măr mare, 150 g tofu, 5 g praf de copt, 1 fiolă cu esență de rom.
Mod de preparare: se tapetează o tavă cu hârtie de copt. Mărul se curăță de coajă și se taie felii. Se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius. Ouăle se mixează într-un castron, se adaugă celelalte ingrediente (mai puțin tofu și praful de copt) și se amestecă bine totul, cu o spatulă. Se completează cu ingredientele rămase, se bate din nou până la omogenizare, se toarnă în tavă, se uniformizează și se dă la cuptor pentru aproximativ 45 de minute. Când prăjitura s-a răcit puțin, se scoate din tavă și se servește, ușor pudrată cu zahăr fin.
Prăjitură cu ciocolată
Ingrediente: 100 g tofu, 2 ouă, 50 g zahăr, 120 g lapte de soia, 50 g cacao pudră, 3 picături de ulei de vanilie.
Mod de preparare: se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt. Ouăle se bat cu zahărul pe baie de aburi până se încălzesc ușor, se dau deoparte și se mixează în continuare până când aluatul își menține forma. Tofu se rupe în bucăți într-un bol, se adaugă cacaua și laptele de soia și se amestecă toate, bine, manual. Se adaugă jumătate din aluatul de ou, se pliază cu spatula de cauciuc, apoi se repetă cu compoziția rămasă. Aluatul rezultat se toarnă în tavă și se coace timp de 30 de minute. După ce s-a copt, prăjitura se scoate imediat, fierbinte, din tavă, prin răsturnare, și se înlătură hârtia. Se lasă să se răcească înfășurată în folie de plastic (după ce ajunge la temperatura camerei se dă la frigider).
Ruladă cu matcha
Ingrediente: pentru blat: 4 ouă mari, 80 g zahăr tos, 60 g făină de prăjituri, 5 g pudră de matcha, 2 linguri cu lapte. Pentru cremă: 10 g zahăr tos, 200 ml smântână groasă.
Mod de preparare: se încălzește cuptorul la 170 de grade Celsius. Se tapetează o tavă cu foaie de copt. Se pune pe foc o oală mare cu apă, apoi se dă deoparte în momentul în care începe să fiarbă. Se mixează ouăle și zahărul într-un vas care se pune peste oala cu apă fierbinte și se bate compoziția cu un mixer electric până când amestecul se încălzește ușor, se dă deoparte și se bate în continuare până când se creează vârfuri când se ridică telul. Se toarnă laptele puțin încălzit, se amestecă manual, se presară praful de matcha, se omogenizează din nou, apoi se pune făina, turnată în ploaie. După ce toate ingredientele s-au încorporat, se toarnă aluatul în tavă, se întinde uniform și se coace în jur de 15 minute. Între timp, smântâna se mixează cu zahărul până când se omogenizează bine. Se scoate blatul din cuptor, se lasă să se răcorească puțin, apoi se răstoarnă conținutul din tavă pe o foaie de pergament, cu atenție, să nu se crape, și se rulează cu grijă, în formă lejeră. Se lasă să se răcească la temperatura camerei, după care se desface, cu mișcări lente, se unge cu crema de smântână (în strat mai subțire la margini) și se rulează din nou, de data aceasta strâns, cu ajutorul unei folii de plastic. Rulada se dă la rece pentru cel puțin o oră înainte de servire.