Main menu

header

996 26 1de Roxana Istudor şi Adrian Pătrăuceanu

Alimentele prăjite sunt irezistibile pentru milioane de oameni - unele dintre cele mai iubite preparate ale lumii sunt rumenite. Alături de nenumăratele variante gastronomice crocante consacrate, lumea prăjelilor are și repre- zentanți de-a dreptul bizari - spiritul aventuros al unora a pus la fript unele dintre cele mai neașteptate ingrediente. Demn de menționat este faptul că aceste preparate chiar se... consumă!

Murături

996 26 2Prăjirea unor ingrediente neașteptate, exotice sau chiar bizare este de regulă o activitate locală sau un obicei al excentricilor. O trecere în revistă a celor mai bizare prăjeli poate începe cu… murăturile! Considerate ideale tocmai pentru că „taie” gustul mai greu al anumitor meniuri cu carne, murăturile pot fi consumate și prăjite, adică grase și calde - cel puțin asta se întâmplă în sudul Statelor Unite, unde este degustată o combinație foarte apreciată de acrișor și crocant. Mai precis, feliile de murături sunt bine uscate, scufundate într-un bol cu ouă bătute, apoi acoperite cu un amestec condimentat de făină și amidon de porumb și… prăjite în ulei fierbinte. Servite imediat, aceste murături sunt însoțite de obicei de un dressing tip ranch.

Biscuiți cu cremă

996 26 3În Texas există obiceiul ca biscuiții cu cremă (în special Oreo, cei care s-au clasat din nou pe primul loc la nivel mondial printre biscuiți) să fie… prăjiți! La Big Tex Fair Food Drive-Thru, dar și în multe alte locuri din acest stat american, biscuiții cu cremă sunt înmuiați într-un aluat dulce de clătite și prăjiți până devin aurii. Procesul de rumenire transformă desertul tare într-o masă moale și lipicioasă, menținând în același timp un exterior crocant. Nota finală considerată perfectă este un adaos de zahăr pudră, care îmbunătățește mult și aspectul acestui ciudat desert, foarte apreciat.

Batoane de ciocolată

996 26 4Batoanele de ciocolată prăjite au apărut ca o delicatesă în 1992, la The Carron Fish Bar, din Stonehaven, Aberdeenshire, Scoția. Vedete au fost atunci batoanele Mars, iar de atunci, acest tip de prăjeală a cucerit o mare parte a lumii occidentale amatoare de delicii stranii. Practic, batoanele de ciocolată, cu umplutură cu tot, sunt acoperite cu un aluat simplu și prăjite până când exteriorul devine crocant, în timp ce interiorul rămâne un miez dulce, lipicios și topit. Carron Fish Bar continuă să servească această gustare emblematică, atrăgând turiști din întreaga lume, iar proprietarul Lorraine Watson s-a gândit chiar să solicite statutul european de protecție pentru a le onora batoanelor prăjite semnificația lor… culturală!

Înghețată

996 26 5Pentru milioane de oameni, înghețata este desertul răcoritor perfect în zilele toride, mai ales că există prezente pe piață tot felul de variante artizanale, fără zahăr, pentru cei care vor să mențină un stil sănătos de viață prin alimentație. Dar asta nu înseamnă că nu există și oameni care au inventat înghețata… prăjită! Mizând pe un contrast cald-rece, cu un exterior crocant și fierbinte și un miez cremos, înghețat, această prăjeală pare să fi debutat la Târgul Mondial din Chicago, din 1893, alte opinii indicând originile ciudatului produs în restaurantele japoneze din anii 1960. În SUA, înghețata prăjită a devenit populară în anii 1970, în special prin intermediul restaurantelor mexicane. Atracția constă în texturile și temperaturile produsului, contrastante, cu variații ca rularea înghețatei în fulgi de porumb înainte de prăjire. Astăzi, înghețata prăjită poate fi servită inclusiv pe… hamburger!

Tarantule

996 26 6Deși Uniunea Europeană nu obligă pe nimeni să consume produse care au la bază insecte, mulți consideră că așa ceva este de neimaginat. Dar există și părți ale lumii unde acestea sunt considerate delicatese, iar pe lângă celebrele meniuri asiatice care includ insecte prăjite există și extreme ale gustului. Mai exact, este vorba despre tarantule. Celebrii și temuții păianjeni uriași sunt vedete ale meniurilor unui restaurant din Pennsylvania, care îi servește cu… vafe! Pregătirea păianjenilor pentru gătit presupune marinarea acestora dinainte, pentru a obține un exterior crocant. În ciuda aspectului intimidant al meniului, a cărui imagine nu lasă loc de interpretare în ceea ce privește ingredientul principal, acest fel de mâncare atrage numeroși curioși, dornici să încerce ceva nou, special condimentat și, firește, memorabil.

Șarpe-cu-clopoței

996 26 7Șarpele-cu-clopoței transformat în rondele prăjite este considerat o delicatesă în Texas, acolo unde este savurat de mulți ani. Acest fel de mâncare implică marinarea cărnii temutei reprile, trecerea acesteia printr-o formulă specială de aluat și apoi prăjirea sub formă de rondele, până când acestea devin un preparat auriu și foarte crocant. Aroma este adesea comparată cu cea a puiului, dar și o experiență gustativă unică. Această gustare neobișnuită poate fi găsită la evenimente precum Rattlesnake Round-Up, din Sweetwater, sau târgul Otero County, din New Mexico.

Aluat cu aromă de gumă de mestecat

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns lista de alimente ciudate care sunt prăjite și pot fi gustate în târgurile de peste Ocean, un alt produs emblematic al culturii americane, guma de mestecat, a intrat în atenia celor care prăjesc tot felul de ingrediente trăsnite. Practic, această gustare implică un aluat gros, bine infuzat cu aromă de gumă de mestecat, care este apoi prăjit pentru a se crea bile crocante, care imită gustul de chewing gum. Introdus la Târgul din Texas, acest tip de prăjeală a devenit rapid o senzație și, deși nu conține gumă de mestecat, aroma îi conferă un accent care le amintește multora de copilărie - de aici și succesul său. 

Scorpioni

În China și Thailanda, scorpionii prăjiți sunt considerați o delicatesă. Prezentați și consumați cu mare plăcere sub formă de frigărui, aceste creaturi cu renume sinistru se prezintă pe farfurii cu tot aspectul lor care dă fiori, dar crocanți și suficient de bine condimentați încât să alcătuiască un meniu de neuitat. Savurați de regulă cu pudră de chili, scorpionii prăjiți sunt vedete ale restaurantelor, ca și ale rulotelor cu mâncare stradală pentru care această parte a Asiei este atât de renumită. De altfel, creșterea popularității insectelor în lumea gastronomiei este de natură să facă și mai atractivi scorpionii prăjiți pentru tot mai mulți amatori de aventuri culinare palpitante.

Populara pulbere pentru sucuri Kool-Aid, frecvent prezentată la târguri din Massachusetts, este o gustare ciudată, făcută prin amestecarea pudrei Kool-Aid într-un aluat care este apoi prăjit în bile fierbinți, lipicioase, pline de aromă de fructe - exteriorul este crocant, în timp ce interiorul rămâne moale și… acidulat

Pepene verde (marinat în sos chili)

996 26 8Pepenele verde prăjit este un răsfăț din sudul SUA, unde se transformă un fruct de vară într-un produs alimentar ciudat, cu gust neașteptat. Popularizată de bucătarul Ryan Burke, la Twain’s Brewpub & Billiards, din Decatur, Georgia, rețeta implică marinarea pepenilor verzi în oțet de vin roșu, sos chili și coajă de lime, iar după acest proces, fructul este scufundat într-un aluat infuzat cu bere, apoi prăjit în ulei până când exteriorul devine crocant, în timp ce interiorul rămâne suculent.