de Gheorghe Zmaranda
Istoria unei țări sau a unei regiuni nu este completă dacă nu se vorbește și despre cultura ei culinară. În România, gastronomia este bogată în tot felul de mâncăruri, tradiționale sau realizate după rețete din alte țări. Dana Burlacu Visternicu (medalion) este food blogger de 12 ani, coautor la patru cărți de bucate și organizator de ateliere de gătit și educație gastronomică pentru copii în școli și grădinițe. De curând a inițiat un alt proiect important prin care speră să readucă în atenția oamenilor faptul că gastronomia românească trebuie privită ca parte din identitatea poporului nostru. „Plăcinte povestite” este un proiect care presupune multă muncă de teren, dar la finalul căruia vom avea o culegere de rețete culinare străvechi pe care putem să încercăm să le punem în... tavă.
„Acest demers susține păstrarea memoriei gustului”
- Doamna Visternicu, sunteți inițiatoarea unui proiect interesant, dedicat gastronomiei românești. Care este scopul proiectului „Plăcinte povestite”?
- Ideea acestui proiect a apărut pur și simplu și a „încolțit” rapid într-una dintre zilele în care tânjeam după munca de cercetare pe teren. Plăcintele sunt nelipsite de pe mesele românilor, fie ele cu brânză de vaci, caș, urdă, mere, vișine, mac, carne. Fiecare sortiment din acest preparat are o poveste scrisă sau nescrisă, are o amprentă solidă în memoria colectivă a gustului. Din nefericire, există riscul ca în următorii 10-15 ani, încet-încet, multe dintre rețetele de plăcinte să fie uitate. Eu consider că este responsabilitatea noastră să păstram și să nu ducem în derizoriu identitatea noastră gastronomică. Patrimoniul gastronomic face parte din patrimoniul cultural, iar acest demers susține păstrarea memoriei gustului și menținerea lui în rândul generațiilor tinere. Practic, vorbind despre gastronomia românească, scriind despre plăcintele noastre, gătind și punându-le pe masă înseamnă un efort colectiv de susținere a culturii locale.
- Cine vă sprijină în implementarea acestui proiect?
- Derulăm acest proiect prin Asociația Convivia Iași și suntem în stadiul de căutat parteneri de drum pentru a putea finaliza proiectul așa cum ne-am propus.
„Plăcintele și cozonacii sunt o emblemă pentru Moldova”
- Ce formă finală va avea acest proiect?
- Este vorba despre salvarea a 25 de rețete de plăcinte tradiționale prin tipărirea unei cărți ce are ca scop promovarea gastronomiei românești, păstrarea tradițiilor și a poveștilor de viață, educație culinară, accesibilitatea prin rețete ușor de pregătit și de transmis peste generații.
- Ce ați reușit să realizați până acum?
- Proiectul este abia la început și încă mai căutăm parteneri de drum care să ne susțină. Până acum am ajuns în trei locuri din județele Botoșani, Iași și Suceava și avem încă două programări stabilite. Până acum am ajuns în comunele Dersca din județul Botoșani, Scobinți din județul Iaşi și Vama din județul Suceava.
- De ce ați ales ca regiune de referință Moldova?
- Am ales Moldova pentru că această zonă îmi este cunoscută atât din punct de vedere culinar, cât și geografic. Pe de altă parte, plăcintele și cozonacii sunt o emblemă pentru Moldova, ceea ce înseamnă că există loc de cercetare. Dacă va fi o reușită, acest proiect se poate realiza și în alte zone ale României.
„Este o carte ce va vorbi și prin imagini care vor dezvălui viața rurală autentică”
- Sunt convinsă că ați aflat multe povești interesante de la gospodinele pe care le-ați vizitat și că atmosfera a fost una foarte plăcută...
- Într-adevăr, oamenii ne-au primit foarte bine, au fost deschiși și binevoitori. Trebuie totuși să spun că este un drum lung până găsești oamenii și reteța potrivită, dar până la urmă asta înseamnă muncă de cercetare. Am aflat multe povești interesante și frumoase pe care le voi scrie în această carte. În comuna Vama din județul Suceava, spre exemplu, plăcinta cu mac se mănâncă cu sarmale. Mama Coca ne-a primit cu căldură, modestie și masa plină, iar bunicul ne-a povestit despre puterea comunității în Bucovina. Într-o altă vizită am cunoscut-o pe tanti Elena din Scobinți, o doamnă care este o poveste în sine și care ne-a servit cu plăcinte delicioase cu urdă și mărar, dar făcute cu un fel de aluat de care nu am auzit până acum.
- Care este cea mai veche rețetă pe care ați descoperit-o până acum?
- Rețetele nu pot fi datate foarte strict, dar pe unde am fost am cules rețete moștenite din familie, iar doamnele au o medie de vârstă de 75 de ani. Ele au fost preluate, în general, de la mame și bunici. Toate spun că în copilăria lor era mai greu și plăcintele se făceau mai rar. În plus, uneori ingredientele nu erau așa generoase ca acum. Mă bucur foarte mult că am reușit să pornim acest proiect și că această colecție de rețete, alături de poveștile oamenilor care ne primesc, se vor regăsi într-o carte-album. Este o carte ce va vorbi și prin imagini care vor dezvălui viața rurală autentică. Este extraordinar și faptul că nu fac singură această muncă de teren. Am alături de mine un fotograf grozav, pe Adrian Baltariu și o asistentă minunată, pe Ana Maria Timoftioaea.
„Turismul culinar înseamnă şi experienţe în legătură cu mâncarea“
- Putem vorbi în momentul de față despre turism culinar în România?
- Sigur că da, chiar dacă nu este chiar foarte bine creionat. Odată cu apariția Punctelor Gastronomice Locale, cu atât mai mult vorbim de turism culinar. Turismul culinar nu înseamnă doar mâncare propriu-zisă și locuri de servit masa, ci și experiențe în legătură cu mâncarea. De exemplu, poți să înveți să faci o mămăligă cu cartofi în Bucovina, poți să participi la culesul viei și să termini această experiență cu o degustare de must sau de vin. Turismul culinar este complex și înseamnă evenimente, târguri, festivaluri și povești ale producătorilor.