Main menu

header

de Cristina Tache

Budincile sărate sunt preparate culinare care se servesc, de obicei, fierbinţi, imediat ce au fost scoase din cuptor. Acestea pot fi pregătite atât ca fel principal, dar şi ca fel secundar şi pot constitui garnituri delicioase pentru fripturi. Iată câteva reţete care merită încercate.

Cu brânză
Ingrediente: 6 ouă, 200 g brânză sărată şi rasă, 4 linguri cu smântână, sare şi puţin ulei pentru uns forma.
Mod de preparare: se separă albuşurile de gălbenuşuri. Acestea din urmă se combină cu brânza rasă până se obţine o cremă omogenă, apoi se încorporează uşor smântâna. Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare şi se adaugă în crema preparată înainte, amestecând foarte uşor, de sus în jos. Compoziţia se toarnă în forma de sufleu unsă cu ulei şi se introduce în cuptorul încălzit în prealabil, la foc mic. Se măreşte focul pentru ca sufleul să crească şi să se rumenească. Nu se deschide uşa cuptorului în timpul coacerii, pentru ca sufleul să nu se lase. În 20-30 de minute este gata şi se serveşte imediat.

Cu tăiţei şi legume
Ingrediente: 200 g tăiţei, 2 dovlecei, 5-6 roşii, o ceapă, 200 g ciuperci, 2 linguri cu griş, 150 g smântână, 2 ouă, 100 g caşcaval, 50 g unt, pesmet, sare, piper şi ulei.
Mod de preparare: se pune apa cu sare la fiert, iar când clocoteşte se adaugă tăiţeii şi se lasă zece minute. Se curăţă dovleceii de coajă, se taie felii şi se pun la fiert, separat, în apă cu sare. Într-o altă oală se pun la fiert şi ciupercile. Când tăiţeii sunt gata, se strecoară şi se trec printr-un jet de apă rece. Se opăresc roşiile, se descojesc şi se taie mărunt, iar ceapa se curăţă, se toacă şi se căleşte în ulei. Ciupercile fierte se scurg de apă, se taie mărunt şi se călesc puţin alături de ceapă. Se fierbe grişul cu o parte din apa în care au fiert ciupercile, iar când este gata se combină cu gălbenuşurile, smântâna, jumătate din caşcavalul ras, sare şi piper după gust. Apoi se adaugă dovleceii tăiaţi mărunt, ceapa şi ciupercile călite, tăiţeii şi, la final, albuşurile bătute spumă. Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu pesmet, se presară caşcavalul rămas, se pun câteva bucăţele de unt şi se dă la cuptor pentru 40-45 de minute.

Cu dovlecei
Ingrediente: 2 dovlecei potriviţi, un litru de apă, un vârf de cuţit de sare, 2-3 linguri cu făină, 3 linguri cu ulei, o cană cu lapte dulce, 3 ouă, 3 linguri cu smântână, 400 g brânză telemea rasă, margarină sau ulei pentru uns tava şi o legătură de pătrunjel.
Mod de preparare: se curăţă dovleceii de coajă şi de seminţe, se spală, se taie cubuleţe şi se fierb în apă cu puţină sare. Separat, se căleşte făina în ulei încins, se stinge cu laptele şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă ca smântâna. Albuşurile de la cele trei ouă se bat spumă, se combină cu gălbenuşurile şi se adaugă în compoziţia din lapte şi făină. Într-o tavă unsă cu ulei sau margarină se pun cubuleţele de dovlecei şi se toarnă sosul alb şi brânza răzuită.
Se presară pătrunjel tocat, se adaugă smântâna şi se introduce budinca în cuptorul încălzit în prealabil, timp de 30 de minute.

Cu paste, brânză şi mărar
Ingrediente: 250 g paste la alegere, un tub de brânză topită, 4 ouă, 250 g telemea tare şi nu foarte sărată, o legătură de mărar, sare, piper şi ulei.
Mod de preparare: pastele se pun la fiert în apă cu puţină sare şi un strop de ulei. Când sunt gata, se scurg de apă şi se combină cu brânza topită, telemeaua rasă mare, ouăle bătute, piperul şi mărarul tocat. Se unge forma cu ulei şi se pune compoziţia. Se dă la cuptor pentru 30 de minute. Se serveşte caldă.

Cu fasole verde şi cârnaţi
Ingrediente: 1/2 kg fasole verde, 2 cepe, 2-3 cârnaţi afumaţi, 50 ml lapte, 3 ouă, o lingură cu făină, puţin ulei, o felie de caşcaval, o legătură de pătrunjel şi sare.
Mod de preparare: se curăţă fasolea, se spală şi se pune la fiert în apă cu sare. Separat se curăţă ceapa, se taie mărunt şi se căleşte în ulei încins. Se taie cârnaţii, se adaugă peste ceapa călită şi se prăjesc puţin. Când fasolea este gata, se strecoară bine, se combină cu ceapa şi cârnaţii şi se pun toate într-un vas termorezistent. Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Primele se bat spumă, iar gălbenuşurile se combină cu laptele, făina şi verdeaţa tăiată mărunt. Apoi se adaugă şi albuşurile bătute spumă. Se toarnă compoziţia peste fasole, se rade caşcavalul deasupra şi se dă la cuptor pentru 30 de minute.

Trucuri pentru un preparat reuşit

Pentru a realiza o budincă reuşită ţineţi cont de câteva trucuri:
- albuşul trebuie bătut spumă, pentru a lega compoziţia;
- făina, cartofii, pastele făinoase sau franzela, după caz, trebuie să fie în proporţii exacte;
- albuşul bătut trebuie să fie ultimul adăugat în compoziţie. Se amestecă uşor, numai cu telul, prin mişcări de jos în sus, altfel, budinca se va întări;
- nu se foloseşte praf de copt;
- cuptorul se aprinde cu 30 de minute înaintea introducerii formei, iar în timpul coacerii nu se deschide uşa timp de 20 de minute, altfel compoziţia se lasă.