de Adela Stăncescu
Reţetele culinare din inima Balcanilor sunt cunoscute şi apreciate la noi de foarte multă vreme. Mai multe mâncăruri, deja incluse în meniurile noastre zilnice, le putem găsi şi în „Cartea de bucate macedonene”, editată în şapte volume de Asociaţia Macedonenilor din România. Vă oferim câteva reţete din aceasta, printre care şi musaca cu praz, o legumă adusă pe meleagurile româneşti chiar de această comunitate.
Ardei umpluţi cu brânză
Ingrediente: 500 g ardei, brânză, 60 g ulei, 1 ou, 500 g roşii, 40 g pesmet, 40 g făină (2 linguri), pătrunjel şi 2-3 roşii sau bulion.
Mod de preparare: alegeţi ardei mai graşi şi mai laţi, îi coaceţi la foc mare astfel încât coaja să se ia repede, iar ardeii să rămână tari, apoi îi descojiţi cu atenţie şi îi curăţaţi de seminţe. Separat mărunţiţi brânza şi adăugaţi un ou, pătrunjelul şi celelalte ingrediente şi amestecaţi bine. Cu această compoziţie umpleţi ardeii, apoi îi daţi prin făină şi prin pesmet amestecat cu ou şi îi prăjiţi. În uleiul rămas după prăjit se adaugă roşiile sau bulionul şi faceţi un sos pe care îl turnaţi peste ardeii umpluţi, după ce îi aranjaţi pe farfurii.
Vinete umplute
Ingrediente: 2 vinete de mărime medie, 100 g şuncă afumată, 75 ml ulei de măsline, 40 g unt, 1 castravete, 25 g făină, 30 ml lapte, 50 g brânză topită, 1 lingură cu hrean răzuit fin, sare şi piper negru, 4 linguri cu cubuleţe de pâine, 1 lingură cu pătrunjel şi 2 linguri cu parmezan.
Mod de preparare: spălaţi bine şi tăiaţi în jumătăţi vinetele, apoi le scobiţi cu o linguriţă. Interiorul vinetelor şi şunca se taie în cubuleţe. Puneţi trei linguri cu ulei de măsline într-o tigaie şi prăjiţi cubuleţele de vinete până când se înmoaie şi puneţi-le la scurs pe şerveţele. Separat, în altă tigaie, prăjiţi şunca în 15 g de unt, timp de cinci minute, apoi adăugaţi restul de unt, pâinea şi castravetele tăiat cubuleţe. Amestecaţi cele două compoziţii şi umpleţi jumătăţile de vinete, pe care le puneţi într-o tavă. Într-un alt vas puneţi la fiert făina şi laptele la foc mic şi amestecaţi până când obţineţi un sos. Adăugaţi hreanul, condimentele şi brânza topită şi apoi turnaţi peste umplutura vinetelor. Deasupra puneţi pătrunjelul şi parmezanul. Tava se introduce în cuptor circa 20-25 de minute, la o temperatură de 200 de grade Celsius, până când vinetele devin galben-aurii.
Praz pané
Ingrediente: 6 fire de praz, sare, 150 g făină, 1 lingură cu grăsime, 3 linguriţe cu bere, 1 ou şi grăsime pentru prăjit.
Mod de preparare: faceţi o cocă moale din făină, grăsime, ou, bere şi apă. Curăţaţi şi spălaţi prazul, apoi alegeţi numai părţile albe şi le tăiaţi în lungime. După aceea le fiebeţi în apă sărată până când se înmoaie. Stoarceţi bine fiecare bucată, o înveliţi în coca deja pregătită şi o prăjiţi în grăsime. Puteţi să-i adăugaţi şi smântână, care îi va da un gust deosebit.
Plăcintă cu lapte
Ingrediente: 1 kg foi de plăcintă de grosime medie, 8 ouă, 1-2 l lapte, 500 g zahăr.
Mod de preparare: ungeţi o tavă şi puneţi prima foaie de plăcintă care să acopere tot fundul tăvii şi marginile. Pe celelalte le aşezaţi deasupra acesteia, întregi sau rupte în bucăţi mici. Din când în când înţepaţi cu furculiţa foile de plăcintă. Separat bateţi ouăle cu zahărul şi cu laptele şi turnaţi acest amestec peste foile de plăcintă. Puneţi tava în cuptorul încălzit în prealabil la 180 de grade Celsius şi o lăsaţi 30-45 de minute. Puteţi să serviţi plăcinta cu lapte călduţ sau cu o cană cu cafea turcească.
Cârnaţi la tavă
Ingrediente: 1 kg cartofi, 4 cârnaţi, 1 litru lapte, 150 g smântână, ţelină frunze, sare şi piper negru.
Mod de preparare: înţepaţi cârnaţii cu furculiţa, puneţi-i în tavă şi turnaţi peste ei o jumătate de cană cu apă. Cât timp stau cârnaţii în cuptor, curăţaţi cartofii, spălaţi-i şi tăiaţi-i în rondele fine. Puneţi cartofii peste cârnaţi, turnaţi apoi şi laptele, adăugaţi sarea şi piperul şi se lasă din nou la cuptor timp de 20 de minute la foc mare. Puneţi deasupra smântâna şi ţelina tăiată mărunt. Verificaţi cartofii dacă sunt destul de bine pătrunşi şi mai introduceţi puţin tava în cuptor.
Musaca de praz
Ingrediente: 800 g praz, 300 g carne tocată, sare, piper negru, 1 ceapă, pătrunjel, 1 ou, 3 căţei de usturoi şi 200 ml lapte.
Mod de preparare: curăţaţi prazul şi păstraţi numai părţile albe, pe care le tăiaţi pe lungime şi le puneţi la fiert în apă cu sare, până se înmoaie. Prăjiţi ceapa tăiată mărunt şi carnea tocată, până când aceasta îşi schimbă culoarea, apoi adăugaţi piper şi sare. Ungeţi o tavă şi puneţi un rând de praz, un rând de carne şi un rând de pătrunjel. Deasupra adăugaţi oul bătut amestecat cu laptele şi cu usturoiul tăiat mărunt şi lăsaţi la cuptor până se rumeneşte.