Main menu

header

de Ana Trifan

Dacă e să luăm în calcul cât e de sărbătorit şi de lăudat, dovleacul poate fi declarat una dintre legumele-vedetă ale toamnei. Spre exemplu, de Halloween, copiii umblă din uşă în uşă cu felinare realizate din dovleac, îmbrăcaţi în costume înspăimântătoare şi cer dulciuri. Acest obicei a fost adus de irlandezi în America şi apoi a fost adoptat peste tot în lume, astfel că la 31 octombrie, în majoritatea ţărilor, dovleacul şi măştile fioroase sunt la ordinea zilei. Această legumă este nelipsită şi de Ziua Recunoştinţei, când americanii nu uită să o aşeze, din nou, pe mese, în diverse forme, însă şi la români este foarte apreciată. Iată câteva reţete ce vă pot încânta papilele gustative.

Friptură de post
Această reţetă este utilizată în SUA, de Halloween sau de Ziua Recunoştinţei, în special de vegetarieni. O puteţi prepara, aşadar, cu încredere, şi pentru perioadele în care ţineţi post.
Ingrediente: 4 căni cu pulpă de dovleac tăiată în cuburi mici, 2 căni cu fasole uscată lăsată peste noapte în cinci căni cu apă, ca să se înmoaie, 2 cepe albe medii tocate, 2 căţei mari de usturoi tocaţi, 2 linguri cu ulei de măsline, 3 căni cu boabe de porumb, 6 roşii mari curăţate de coajă şi tocate ori o cutie de roşii în bulion, 6 linguri cu pastă de roşii, 1,5 lingură cu busuioc uscat sau 3 linguri cu busuioc proaspăt, 1,5 lingură cu oregano uscat sau 3 linguri cu oregano proaspăt, 2 frunze de dafin, 1 linguriţă cu piper negru şi 1 lingură cu sare.
Mod de preparare: puneţi uleiul de măsline într-o cratiţă mare şi căliţi uşor ceapa şi usturoiul. Adăugaţi fasolea, pulpa de dovleac, porumbul şi mirodeniile (mai puţin sarea) şi puneţi apă cât să depăşească astfel cu cel puţin un centimetru nivelul ingredientelor. Aduceţi la fierbere, apoi daţi focul la minimum. Acoperiţi şi ţineţi pe foc două ore, amestecând din când în când. Adăugaţi şi roşiile, pasta de tomate şi sarea. Aduceţi din nou la fierbere şi mai ţineţi la foc mic încă 20 de minute.

Supă spaniolă
Ingrediente: 1 kg dovleac, 4 linguri cu ulei de măsline, 2 căţei de usturoi pisaţi, 2-3 linguri cu pătrunjel, sare şi piper după gust şi 4 căni cu apă sau cu zeamă de supă de pui ori de legume.
Mod de preparare: tăiaţi dovleacul în patru, fără a îndepărta coaja, curăţaţi seminţele şi fibrele, iar separat faceţi o pastă din două linguri cu ulei de măsline, căţeii de usturoi pisaţi, sarea, piperul şi pătrunjelul tocat fin. Frecaţi cu această pastă bucăţile de dovleac până sunt bine acoperite, introduceţi-le în cuptor timp de o jumătate de oră, iar când leguma e moale şi uşor caramelizată, scoateţi-o din cuptor şi lăsaţi-o să se răcească. Curăţaţi coaja, puneţi pulpa într-un mixer, adăugaţi puţină apă sau zeamă de supă şi amestecaţi până obţineţi un piure fin. Puneţi-l într-o oală mai mare, adăugaţi restul de apă şi de zeamă de supă şi puneţi pe foc mic până dă în clocot. Mai ţineţi zece minute şi apoi trebuie să se răcească. Supa de dovleac e mai gustoasă dacă o lăsaţi o zi să se odihnească înainte de a o servi. După ce aţi turnat-o în farfurii, puneţi peste fiecare porţie şi puţin ulei de măsline (din cele două linguri rămase).

Risotto cremos, în stil italian
Ingrediente: 1/2 ceapă tocată, 2 linguriţe cu usturoi pisat, 1 cană cu orez cu bob lung, 2,5 căni cu zeamă de supă de pui, 1/2 linguriţă cu sare, 1/4 linguriţă cu piper, 2 linguriţe cu unt, 1 cană cu piure de dovleac, 1/4 cană de parmezan ras şi 1/2 cană cu smântână.
Mod de preparare: topiţi untul într-o tigaie, la foc mediu, adăugaţi ceapa şi căliţi până aceasta devine aurie. Adăugaţi usturoiul şi orezul şi căliţi pentru două minute. Puneţi două căni cu zeamă de supă, sarea şi piperul. Acoperiţi şi lăsaţi pe foc zece minute, după care adăugaţi zeama de supă rămasă, piureul de dovleac (se prepară din pulpă de dovleac coaptă în cuptor şi apoi pasată în mixer) şi mai ţineţi pe foc încă cinci minute. Daţi apoi deoparte, adăugaţi smântâna şi presăraţi parmezanul.

Gogoşi evreieşti
De Hanukkah, sărbătoarea luminii la evrei, se prepară „latkes”, un fel de gogoşi tradiţionale, ce se realizează şi cu dovleac.
Ingrediente: 1 ou mare, 1/4 cană cu smântână, 2 căţei de usturoi pisaţi, 6 linguri cu făină albă, 1/4 linguriţă cu praf de copt, 3/4 linguriţă cu sare, 1/4 linguriţă cu piper negru, 1/4 linguriţă cu boia dulce, 6 linguri cu parmezan ras, 2 căni cu dovleac dat pe răzătoarea mare, ulei şi, în plus, smântână şi pătrunjel tocat pentru ornare.
Mod de preparare: într-un bol mare bateţi oul, adăugaţi smântâna şi amestecaţi. Puneţi usturoiul pisat, încorporaţi, puţin câte puţin, făina, apoi praful de copt, sarea, piperul şi boiaua. Adăugaţi parmezanul, apoi dovleacul, în amestec. Într-o tigaie de teflon puneţi uleiul încât să acopere bine fundul, luaţi câte o lingură cu aluat, puneţi în tigaie, aplatizaţi uşor şi apoi prăjiţi până ce gogoşile devin aurii (câte trei-patru minute pe fiecare parte). Se ţin la cald până se servesc. Se decorează cu câte o linguriţă cu smântână şi pătrunjel tocat.

Bomboane braziliene
Ingrediente: 1 cană cu piure de dovleac, 1 cană cu zahăr, 2 căni cu nucă de cocos rasă, 1/4 lingură cu scorţişoară, unt pentru uns şi zahăr pudră.
Mod de preparare: dovleacul, zahărul, nuca de cocos şi scorţişoara se pun într-o cratiţă şi se coc la foc mediu, amestecând din când în când, până când compoziţia devine foarte groasă. Se toarnă amestecul obţinut pe un planşeu uns cu unt. Formaţi bile de mărimea unei nuci (la nevoie, frecaţi-vă mâinile cu puţin unt, ca bilele să nu se lipească), iar bomboanele obţinute se pudrează cu zahăr şi se ţin în frigider până ce vor fi consumate.

Plăcintă pentru Ziua Recunoştinţei
Aceasta este reţeta tradiţională de plăcintă de dovleac pe care americanii o pun pe masă de Ziua Recunoştinţei.
Ingrediente pentru aluat: 220 g făină, 50 ml lapte, 100 ml ulei şi 1 linguriţă cu sare. Pentru umplutură: 1 cană cu piure de dovleac, 2 ouă, 1 cană cu lapte, 150 g zahăr, 1 linguriţă cu scorţişoară, unt şi câteva cuişoare.
Mod de preparare: pentru aluat se amestecă făina cu sarea, iar separat, uleiul cu laptele. Turnaţi treptat făina peste amestecul de ulei şi lapte, amestecând continuu, până obţineţi o compoziţie omogenă. Tapetaţi cu unt o tavă de tartă, puneţi o hârtie de copt şi întindeţi aluatul. Pentru umplutură se bat bine ouăle, se adaugă zahărul, apoi piureul de dovleac, laptele, scorţişoara şi cuişoarele. Această compoziţie se toarnă peste aluat, iar tava se introduce în cuptor timp de aproximativ o jumătate de oră, la 180°C.

Bostani în jurul lumii

Italienii adoră să pună dovleac în risotto, iar în India, această legumă, numită „kadoo”, e prezentă în numeroase reţete de bază ale bucătăriei tradiţionale. Chinezii şi vietnamezii folosesc bostanul în special în supe şi este faimos pentru parfumatul ulei din seminţe ce se consumă cu brânzeturi şi în salate, iar în lumea arabă, dovleacul este, de asemenea, un ingredient folosit des în bucătărie, fie că e umplut cu carne, fie că e combinat cu orez sau adăugat în supe.

Pont! Pentru prepararea piureului de dovleac introduceţi în cuptor felii mari, cu tot cu coajă. Când s-au copt bine, lăsaţi-le să se răcească, îndepărtaţi coaja şi apoi mixaţi până obţineţi o pastă.