de Gabriela Niculescu

Unii se jură că n-ar pune gura pe așa ceva nici cu pistolul la tâmplă, dar nu știu ce pierd... Pentru că sunt realmente delicioase și pot face față în orice meniu cu pretenții. Specialiştii înșiși spun că sunt adevărate delicatese culinare, iar carnea din care se prepară, una rară.

Denumirea populară care stârnește zâmbete

Cum aţi reacţiona dacă, odată „instalat” într-un restaurant serios, renumit pentru preparatele şi servirea sa, v-aţi auzi partenerul de masă comandând, printre zâmbete, poate cu o uşoară roşeaţă în obraji, o porţie de... pizdulice? Cu siguranţă aţi fi cel puţin amuzați, poate uşor stânjeniți şi e foarte probabil să vă gândiţi că a făcut o glumă bună. Nu este însă deloc aşa, pizdulicea, de porc sau de vită, este un preparat cât se poate de real şi absolut delicios, inclus în meniurile multor restaurante cu pretenţii. Denumirea este cea populară, dată de faptul că bucata de carne din care se face preparatul provine din muşchiul inghinal al porcului sau vitei. „Carnea are o formă neregulată, se mai numeşte şi muşchi inghinal, de acolo vine şi denumirea. Practic este capătul de la pulpa din spate”, explică Marius Muntean, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari din Sibiu.

Greu de găsit „la tarabă”

Pentru că se găseşte în cantităţi extrem de mici - câteva sute de grame la un animal sacrificat - nu sunt foarte multe locaţiile care o au în meniu. „Această carne se găseşte foarte greu şi nu se găseşte într-o cantitate foarte mare. E rară, pentru că nu există cantitate. Am vrut să introduc preparatul în meniul restaurantului unde lucrez, dar a spus măcelarul că nu-mi poate aduce mai mult de două, trei kilograme la două zile. Carnea e puţină, aproximativ jumătate de kilogram de la un porc sacrificat”, spune Marius Muntean.

Pizdulicea este un termen popular folosit între măcelari, este o bucată de carne în cantitate mică, bucată care de regulă nu ajunge decât la măcelari acasă. Numai restaurantele care au carmangerii proprii au posibilitatea de a oferi „atracția” în meniu.

Clienţii fac comanda printre glume şi zâmbete, însă preparatul este unul extrem de căutat. Carnea este foarte fragedă, are straturi de grăsime foarte fine şi o savoare deosebită.

Cel mai bine iese la grătar

Cât priveşte modul de preparare, specialiştii spun că pizdulicea iese cel mai bine dacă este pregătită la grătar. „E o carne foarte fragedă şi, în general, se prepară la grătar, ca şi ceafa, friptură nu poţi s-o faci. Se pune pe grătar şi apoi în tigaie şi se serveşte împreună cu diferite sosuri - sos de usturoi, sos barbeque, sos cu tarhon. Pizdulicea de porc merge foarte bine cu un sos preparat din ciuperci de pădure”, explică bucătarul Marius Muntean.  

Dacă ţineţi însă la siluetă, nu este recomandat să gustaţi preparatul foarte des. Extrem de savuros, este însă şi bogat în calorii. „Este o carne grasă, calorică, nu este recomandată deloc pentru cei care ţin dietă. Cum este ceafa de porc, aşa este şi pizdulicea”, avertizează bucătarul sibian.

O porţie de pizdulice de porc sau una de vită, respectiv 180 de grame de carne plus un sos, costă între 23 și 35 de lei în funcție de „pretențiile” restaurantului care o are nu numai în meniu, ci și în... bucătărie.

„Biluțe” de taur marinate în bere două ore

Cel mai important lucru atunci când vă hotărâți să încercați o rețetă pentru fudulii este bine să folosiți „produse” foarte proaspete. Când cumpărați fudulii, alegeți-le pe cele mai mari și mai rozalii. Dacă pielița care le acoperă este „mototolită” sau zbârcită, treceți mai departe, „biluțele” nu sunt tocmai proaspete. Nu cumpărați fudulii congelate, nu vor mai fi fragede când le preparați. Pregătiți-vă următoarele cantități: 1,5 kg fudulii de taur, 1 ceapă, 3 căței de usturoi, sare, piper, boia de ardei iute și dulce, ulei de măsline, frunze de dafin, busuioc, oregano, boabe de piper negru, 1 l bere blondă.

Mod de preparare: începeţi prepararea prin a tăia fuduliile în jumătate și prin curățarea acestora de piele, care se face destul de simplu, cu ajutorul unui cuțit cu zimți. Lăsați fuduliile astfel tăiate și curățate într-un castron cu apă rece timp de o oră. În timpul pe care îl aveți la dispoziție, pregătiți marinata cu bere: într-un castron mare amestecați ceapa și usturoiul tocate mărunt, împreună cu sare, piper, boabe de piper negru, busuioc, oregano, patru-cinci foi de dafin, ulei de măsline, boia de ardei dulce și iute și un litru de bere blondă. După ce scoateți fuduliile din apă rece, le puneți în marinată și le lăsați scufundate două ore. În tot acest timp puteți pregăti cartofii prăjiți și un mujdei, ca să aveți garnitură pentru fudulii. După ce ați scos fuduliile din sosul marinat, le prăjiți pe aragaz în ulei încins, la foc mediu. Fuduliile de taur „merg” cel mai bine cu cartofi prăjiți și mujdei, iar ca băutură, cea mai potrivită este berea neagră foarte rece.

„Mărgelele“ curcanului „la scobitoare“

O rețetă „pour les connaisseurs” sunt fuduliile de curcan „la scobitoare”. Pentru așa ceva aveți nevoie de următoarele cantități: 500 g fuduluii de curcan, 200 g slană, 250 g carne (mușchi file sau ceafă), 1 căpățână de usturoi, 100 g ulei de măsline iuțit cu semințe de ardei iute, 1 lingură cu untură de porc, sare, piper, boia, leurdă, busuioc.

Mod de preparare: tăiați slana, usturoiul şi carnea (care poate fi uscată şi afumată, doar afumată, pastramă sau chiar crudă, dacă e tăiată suficient de subţire) în bucăţi mici şi subţirele. Împănați fuduliile cu usturoi, slană şi carne. Fixați totul cu o scobitoare și prăjiți în puțin ulei de măsline. Adăugați treptat lingura cu untură de porc. Lăsați până se rumenesc. Din sare, piper, boia, usturoi tocat, busuioc şi uleiul cu ardei iute faceți un amestec ce se toarnă peste fudulii și lăsați totul la foc potrivit încă cinci minute. Tăiați leurda în fâşii subţirele. Garnisiți cu ea mâncărica asta care luptă cu prejudecata şi, când câştigă, aprig se mai veseleşte papila gustativă a meseanului, împreună şi cu un pahar (două, trei...) cu vin de Cicârlău ori alt vin roşu, tânăr şi zburdalnic. S-aveți poftă!