Main menu

header

483 26 1de Alina Anghel

Suntem atât de ocupați în prezent, încât, de cele mai multe ori, avem impresia că nu mai avem timp pentru a găti. De aceea, mulți dintre noi cumpărăm semipreparate sau mâncare de tip fast-food. Dar, în ultima vreme, se pare că a revenit din nou „în trend” ideea de hrană sănătoasă, gustoasă și... rapid de preparat. Rețete sunt zeci, sute sau chiar mii și așteaptă să le descoperiţi. Nu trebuie să vă fie frică să încercați lucruri noi și să vă refuzați experiența de a fi „master chef” în propria dumneavoastră casă.

Piept de pui cu sos balsamic

Ingrediente: 2 piepturi de pui, 5 căţei de usturoi, 50 ml ulei de măsline, 1 ceapă roşie, 1 conservă cu roşii, 125 ml oţet balsamic, 1 lingură cu amestec de oregano, busuioc şi cimbru, sare, piper.

Mod de preparare: piepturile de pui se dezosează, se spală, se şterg cu şerveţele absorbante, apoi se condimentează. Într-o cratiţă se pun uleiul de măsline, carnea de pui tăiată felii sau cuburi potrivit de mari și se căleşte carnea până devine albă, apoi se adaugă ceapa roșie tocată mărunt, usturoiul feliat, roşiile şi verdeţurile. Se toarnă oţetul, se presară sare şi piper după gust şi se fierbe totul la foc mediu spre iute circa 15-20 de minute. Se serveşte ca atare, cu salată verde sau cu piure de ţelină şi păstârnac.

Salată de fasole neagră cu porumb

483 26 2Ingrediente: 1 conservă cu fasole neagră, 1 conservă cu porumb boabe, un ardei gras, 1 ardei iute mic, 1 ceapă roşie potrivit de mare, 1/4 linguriţă cu chimen măcinat, 1 limetă, 50 ml ulei de măsline, 1 lingură cu busuioc tocat, sare, piper.

Mod de preparare: fasolea se scoate din conservă, se scurge de apă şi se pune într-un bol mai mare. Se adaugă porumbul boabe, ardeiul gras tăiat cubuleţe şi ardeiul iute tocat mărunt. Se presară chimenul, busuiocul, coaja rasă de limetă, sare şi piper după gust. Se toarnă ulei de măsline şi sucul de limetă, se presară ceapa tăiată peştişori şi se amestecă totul bine. Se serveşte ca atare sau se mai pot adăuga ouă de prepeliţă fierte şi tăiate în jumătăţi sau fileuri de anşoa.

Salată Tabbouleh

Ingrediente: 4 legături de pătrunjel, 2 roşii potrivite, 1 castravete verde mijlociu, 150 g cușcuș, 2 lămâi, 1 ceapă roşie sau 1 legătură de ceapă verde, 50 ml ulei de măsline, sare.

Mod de preparare: cușcușul se pune într-un bol, se toarnă deasupra apă clocotită cât să-l acopere apoi se pune peste bol o farfurie şi se lasă să se înmoaie. Într-un bol separat se pun castravetele şi roşiile tăiate cubuleţe, ceapa roşie sau ceapa verde tăiată cubuleţe sau rondele, după caz. Se presară pătrunjelul tocat mărunt, se adaugă cușcușul înmuiat, sare după gust şi sucul de lămâie. Se amestecă şi se serveşte imediat sau se lasă la rece o oră.

Bruschete speciale

483 26 3Ingrediente: 1 baghetă, 4 căţei de usturoi, 50 g unt, 50 ml ulei de măsline, 2 roşii, sare, piper, busuioc verde, măsline verzi.

Mod de preparare: usturoiul se curăţă, se pisează şi se pune la călit într-o tigaie împreună cu untul şi uleiul de măsline. Se lasă pe foc două minute, cât să se topească untul şi să se încingă amestecul. Bagheta se taie felii potrivit de groase, se frig pe grill sau într-o tigaie fără ulei, apoi se ung cu amestecul din tigaie. Se aşază deasupra roşii felii sau tăiate cubuleţe, amestecate cu busuiocul tocat, măsline feliate sau tocate, sare şi piper după gust şi se servesc imediat. Se poate servi cu brânză de capră sau mozzarella.

Tort de morcovi

483 26 4Ingrediente: 125 g iaurt, 3 ouă, 400 g zahăr tos, 1 pliculeţ cu praf de copt, 3 morcovi, 600 g făină, 100 ml ulei de măsline, 1 linguriţă cu scorţişoară, 1 lămâie, 1 portocală, 1/4 linguriţă cu sare, 2 pliculeţe cu zahăr vanilat, frişcă, piure de castane, lichior de cocos.

Mod de preparare: morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se dau prin răzătoarea cu ochiuri mari. Într-un bol, separat, se amestecă iaurtul cu uleiul de măsline, praful de copt, zahărul tos, scorţişoara măcinată şi zahărul vanilat. Se adaugă coaja rasă şi sucul de lămâie şi de portocală, sarea, făina şi se mixează totul. Se adaugă morcovii raşi şi se amestecă. În cazul în care compoziţia este prea moale, mai puneți puţină făină. Se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu ulei şi se coace la foc mediu 30 de minute. Se serveşte după ce s-a răcit, simplu, decorat cu frişcă, piure de castane sau stropit cu lichior de cocos.

Vin Sangria

Ingrediente: 100 g zahăr tos, 300 ml lichior de portocale, 750 ml vin roşu sec, 1 limetă, 1 lămâie, 2 piersici, 3 mere, 200 g căpşuni, apă minerală, gheaţă cu mentă, vin spumant.

Mod de preparare: într-un bol mare se pun vinul, zahărul şi lichiorul de portocale. Se adaugă merele şi piersicile tăiate felii subţiri, lămâia şi limeta tăiate felii subţiri şi căpşunile tăiate sferturi. Se amestecă totul cu grijă să nu se sfărâme fructele, se acoperă cu un capac şi se introduce la rece pentru minimum două ore. În momentul servirii se pune sangria în pahare, se toarnă puţină apă minerală, se adaugă câteva cuburi de gheaţă cu mentă sau gheaţă cu vin spumant.

PONT. Pentru a prepara o reţetă în câteva minute, atunci când faceţi aprovizionarea săptămânală, să nu uitaţi să puneţi în coşul de cumpărături câteva ingrediente-cheie: brânză, iaurt, conserve de  roşii, năut sau linte, măsline conservate, cuşcuş, verdeţuri uscate şi, tot din lipsă de timp pentru alte cumpărături, carne congelată

Pentru o masă ultrarapidă alegeți cușcușul: este un tip de pastă prefiartă, ce este gata în maximum două minute. Doar fierbeți apa, turnați-o peste cușcuș, adăugați puțin ulei și sare (dacă îl preparați ca aperitiv sau felul doi) sau puțină miere sau zahăr (dacă îl preparați ca desert), acoperiți cu o farfurie vasul în care se află, lăsați să se hidrateze și... gata!