Multe bârfe ţopăie în jurul unui cuvânt ce stârneşte spaime, şi anume virusurile B şi C, ce buşesc în ficatul oamenilor din ce în ce mai mult. Vorbele prin telefonul fără fir încearcă să explice viclenia şi agresivitatea acestor inamici ai ficatului, dar să şi sublinieze despre tratamentul scump, nu glumă. Să încercăm a aduce niţică limpezime în privinţa hepatitelor cronice cauzate de viruşii ăştia botezaţi cu litere ale alfabetului.
Apar din ce în ce mai multe tipuri de virusuri hepatice, aşa că nu e departe ziua în care nu vor mai ajunge literele alfabetului să participe la denumirea atâtor tipuri. Se ştie bine că atât virusul B, cât şi virusul C pot fi ţinute la respect în principal cu două medicamente. Unul dintre acestea este interferonul. Lumea cleveteşte că interferonul este un medicament dur, care dezechilibrează funcţionarea firească a organismului, iar unii merg cu paralela până acolo încât interferonul este asemănat cu citostaticele din cancer. Să încercăm să limpezim mai întâi această zicere. Trebuie să se ştie că interferonul este un produs al propriului organism. Corpul fiecăruia dintre noi fabrică interferon. Cei care au o infecţie cu virus B sau C trebuie să fie ajutaţi şi din afară cu interferon, fiindcă cel propriu este insuficient. De altfel, cu toate progresele făcute de medicină în această direcţie, s-a ajuns la concluzia că interferonul cel mai eficace în bătălia cu virusurile hepatice este cel produs de corpul omului. Fiecare celulă infectată de un virus are proprietatea de a secreta interferon, în vederea luptei cu acel virus. Interferonul Alfa, cel natural, nu omoară direct virusul C, ci stimulează formarea de anticorpi destinaţi autoapărării. Interferonul Alfa natural mai face ceva în organism: stimulează limfocitele din sânge pentru a lupta cu virusurile. În clipa de faţă, în tratamentul virusului C, dar şi în lupta cu virusul B se foloseşte des interferonul Pedilat. Acesta are o durată de viaţă mult mai mare şi o acţiune prelungită faţă de interferonul obişnuit. Interferonul Pedialt îşi păstrează concentraţia în sânge pentru patru-cinci zile, aşa că el se injectează doar o dată pe săptămână. Nu de mai multe ori precum interferonul obişnuit!
Se folosesc două tipuri de interferon Pedilat. Un interferon Alfa-2a, ce nu pleacă din ficat în alte ţesuturi, şi se administrează în doză unică. Interferonul Alfa-2b difuzează în toate ţesuturile şi se prescriu 1,5 micrograme pentru un kilogram de greutate al bolnavului.
În lupta cu virusul hepatic C se foloseşte şi Ribavirina, ce este un antiviral. Ribavirina împiedică multiplicarea virusului C. Există unele contraindicaţii în tratamentul cu Ribavirină. Nu trebuie să folosească acest antiviral persoanele infectate cu virusul C, care au în plus anemie hemolitică sau leziuni pe vasele coronariene. Nu se prescrie Ribavirină celor care au avut un accident vascular cerebral sau angină pectorală şi infarct. Ribavirina administrată singură nu prezintă aceeaşi eficacitate ca Ribavirina cuplată cu un tratament cu interferon.
Care sunt contraindicaţiile administrării cu interferon în hepatitele cronice cu virus C? Bolnavii de depresie greu controlabilă şi de epilepsie care nu e ţinută în frâu nu trebuie să se trateze cu interferon! Şi cei cu afecţiuni ale tiroidei şi alte boli autoimune, cu puţine leucocite şi trombocite este bine să evite interferonul.
În ziua în care se face injecţia cu interferon poate apărea febră, se pot ivi dureri de cap şi dureri în articulaţii precum la gripă. Unora le cade părul, dar acesta se reface. Doar 5% dintre bolnavi au astfel de reacţii adverse la interferon. La circa 1% dintre cei infectaţi cu virus C pot apărea atacuri de panică, zgomote în urechi, anemii, tendinite şi posibile infarcturi în urma administrării interferonului.