Îi vezi pe câte unii strâmbându-se de chin la fiecare proptire a piciorului pe pământ. Parcă zeci de cuţite se înfig în genunchiul lor. Şi acest lucru se întâmplă des, fiindcă genunchiul este o componentă a organismului foarte solicitată. În timpul mersului, când piciorul se află pe pământ, genunchiul suportă forţe de trei ori mai mari decât greutatea corpului. Vă daţi seama ce solicitări şi, firesc, ce uzură se instalează în genunchi.

edicina numeşte degradarea unei articulaţii cauzată de scurgerea anilor, adică modificări păguboase prin uzură, artroză, şi fiindcă localizarea este la genunchi, ea poartă denumirea de gonartroză. Genunchiul este şi el un model de perfecţiune în proiectul fiinţei umane. Aparent, ar trebui să existe o gravă instabilitate a genunchiului, fiindcă oasele par nişte ouă care alunecă pe o tavă. Genunchiul însă are stabilitate datorită unor ligamente puternice, ce joacă rolul unor chingi ce ţin în frâu aceste alunecări. Şi ca o argumentare a ideii de superbă construcţie a genunchiului, suprafeţele osoase ale acestuia au un teribil grad de lustruire. Cele mai moderne tehnologii ale rachetelor cosmice n-au putut atinge gradul de lustru al oaselor din genunchi. Prin degradarea genunchiului, cauzată de uzură, în primul rând este afectat cartilajul ce se interpune între oasele gambei şi ale coapsei. Primele care suferă sunt celulele cartilajului şi apoi se observă fisuri în acesta. Prin uzură, cartilajul din genunchi nu mai are culoarea albă şi acel lustru înalt, o dată cu trecerea anilor devenind alb-lăptos şi având fisuri ce duc la frecări. Când cartilajul s-a mâncat şi s-a subţiat în unele locuri se ajunge chiar la acea groaznică frecare os pe os aducătoare de dureri greu de suportat. O dată ce a început procesul de artroză, degradarea curge în cascadă. Se strică structura cartilajului, iar grosimea lui se reduce până la distrugerea totală. Colac peste pupăză mai cresc şi nişte ciocuri de oase, numite osteofite, care împung capsula articulaţiei şi care strică şi mai tare armonia acesteia. În articulaţie mai există un lichid numit lichid sinovial, ce are dublu rol: să asigure ungerea mecanismului genunchiului şi să hrănească astfel cartilajul articulaţiei. Când toate acestea se deteriorează apare artroza în genunchi. O altă cauză de apariţie a artrozei în genunchi este îndepărtarea meniscului de către chirurg. Scoatera completă a meniscului grăbeşte procesul de degradare a articulaţiei genunchiului. Meniscul are rolul clar de a prelua şi de a repartiza uniform forţele în genunchi. Totodată, acesta ţine depărtate suprafeţele oaselor în genunchi. Descoperirea acelei endoscopii, numită artroscopie, permite vizualizarea cu imagini video a interiorului genunchiului. Ba mai mult, endoscopul, numit artroscop, poate vedea locul în care meniscul este doar fisurat sau rupt pe o porţiune mică. Tot cu acest artroscop se poate repara meniscul dacă stricăciunea este minoră. El poate fi cusut sau decupat doar acolo unde există o fisură sau o ruptură mică, rămânând o parte din menisc, care îşi îndeplineşte în continuare rolul. Aşadar, scoaterea în totalitate a meniscului trebuie evitată. O altă cauză a artrozei este deteriorarea ligamentelor din genunchi în urma unor luxaţii severe. Sunt lezate ligamentele încrucişate, fuge genunchiul şi apare artroza. Tocmai de aceea luxaţiile şi deteriorările de ligamente trebuie tratate din fazele incipiente. Când nu mai există cale de rezolvare se montează proteze în genunchi, care pot fi de mai multe feluri: proteze doar pentru jumătate de genunchi, doar pentru compartimentul dintre osul coapsei şi rotulă sau proteze totale.