Există oameni care în mod curajos vor să dea cu tifla bătrâneţii. Şi unii chiar reuşesc să o înfrunte, fiindcă sunt împrimăvăraţi în felul lor de a fi, căci sunt optimişti, şi lumina din sufletul şi din creierul lor face viaţa şi realitatea să fie colorate în roz. De fapt, această viziune optimistă şi curajoasă asupra bătrâneţii e calea de a lupta cu şocul pensionării şi al adunării anilor. Dar a te menţine drept şi demn în faţa bătrâneţii e un mod de a trece peste necazurile fireşti venite de la un genunchi anchilozat, de la un ritm al inimii ce o mai ia razna, de la paşii mai grei, de la uitările instalate câteodată în memorie. Sănătatea în vreme de bătrâneţe vine şi de la simţul umorului, de la pofta de viaţă, de la ambiţiile ce nu s-au frânt, de la plăcerea de a te simţi folositor şi de a avea treabă.

Totuşi, chiar dacă sunt atât de bravi în faţa bătrâneţii, vârstnicii trebuie să îşi ajute unele zone ale organismului pentru a face faţă trecerii anilor. Astfel, nu este nicio ruşine să-ţi pui ochelari de citit! Unii fac pe tinereii şi îşi depărtează mult ziarul, fiindcă nu mai văd bine de aproape. Medicina ochilor nici nu consideră o boală slăbirea vederii de aproape după 40 de ani, când toţi oamenii, absolut toţi, au nevoie de lentile cu plus. Există însă miopii, cei care nu văd bine la depărtare, care au purtat ochelari cu minus, şi la care dioptriile de distanţă se micşorează, fiindcă apare necesitatea dioptriilor cu plus, funcţionând suma algebrică în coexistenţa miopiei şi a presbiopiei de vârstă.

Şi în materie de mers, vârstnicul înregistrează o nesiguranţă ce apare în echilibrul corpului. Această dezechilibrare a bătrânului poate să se manifeste chiar şi atunci când stă în picioare, pe loc. Care sunt metodele de a lupta cu pierderea stabilităţii în cazul vârstnicului? Trei elemente se asociază în starea de echilibru a corpului omenesc. Urechea internă, vederea şi muşchii corpului comandaţi de neuronii din creier. Despre necesitatea corectării vederii slăbite cu vârsta prin purtarea ochelarilor am amintit mai sus.

Dar ce se întâmplă cu urechea internă, adânc implicată în păstrarea echilibrului corpului? În labirintul din urechea internă există un lichid, numit limfă, ce trebuie să aibă o anume calitate, o anume vâscozitate şi compoziţie. În acest lichid plutesc nişte cristale numite otoliţi, ce ating crestele ţesuturilor labirintului. Când se pierde stabilitatea, otoliţii se mută pe alte zone ale labirintului, astfel că apare un balans ce restabileşte verticalitatea. Prin trecerea anilor, îmbătrânesc şi componentele de echilibru din labirint. Lichidul numit limfă îşi strică vâscozitatea şi calităţile. În plus, pietricele plutitoare (otoliţi) nu mai sunt tari ca stânca, ci devin sfărâmicioase, şi echilibrul corpului suferă. Celulele sensibile ce tapetează labirintul şi care sunt atinse de pietricelele din lichid se împuţinează şi trimit cu întârziere semnale la creier. Dar bătrâneţea îşi pune amprenta şi în creier, unde dispar anumiţi neuroni sensibili la semnalele din urechea internă, dar şi din muşchi. A treia componentă ce păstrează un echilibru în corpul omenesc este formată din muşchi. Muşchii de tip II, cu reacţie rapidă, sunt cei care reacţionează imediat la pierderea de echilibru şi alertează creierul, care le comandă să lucreze pentru a redobândi echilibrul. Cu trecerea anilor, fibrele muşchilor rapizi de tip II îmbătrânesc, aşa că vârstnicul, când este împins, cade imediat, şi nu mai are reacţia de contracarare a dezechilibrului.

Cum se poate ameliora această pierdere a echilibrului corpului în cazul omului vârstnic? În primul rând, să se ajute cu un baston sau să ceară ajutorul unui om în putere, de braţul căruia să se sprijine. Dar pentru a lupta cu deteriorarea muşchilor de reacţie rapidă, vârstnicul nu trebuie să fie sedentar, ci să facă mereu mişcare. Iar pentru îmbătrânirea urechii interne, persoana în vârstă trebuie să facă unele exerciţii. Cu un program condus de un specialist, el îşi poate reeduca urechea internă, mergând pe un covor rulant, fortificându-şi muşchii în special la gât, la picioare şi la ochi. De asemenea, există exerciţii pentru ca sarcinile de echilibru ale unei urechi mai îmbătrânite să fie preluate de cealaltă ureche mai puţin afectată.