Cine crede că răguşeala, tusea şi intrarea mâncării pe drumul greşit către plămân sunt nişte mici nereguli care apar des şi nealarmant se păcăleşte. Acestea sunt stări anormale, care survin în momentul în care ceva nu funcţionează bine.

Tusea este o situaţie anormală - este un mecanism de apărare a organismului faţă de o agresiune asupra aparatului respirator. În acesta din urmă se acumulează prea multe secreţii, dar şi o serie de substanţe străine, poluante, şi în anumite momente eliminarea lor nu se mai poate face prin respiraţia obişnuită. Atunci, aceşti agresori trebuie evacuaţi într-un curent mai puternic de aer decât o respiraţie obişnuită, aşa că apare tusea. Ea este un gest reflex, o creştere a presiunii pulmonare, care trebuie să arunce, printr-un curent brusc de aer, toate acele secreţii suplimentare. Pe parcursul acestui proces se contractă diafragma, traheea, laringele şi bronhiile, astfel că particulele străine şi poluante sunt eliminate prin spută. Tusea trebuie evaluată şi tratată numai de medici.

Doctor Dorin Sarafoleanu, întemeietor de şcoală şi clinică ORL la Spitalul „Sfânta Maria”, vă explică ce se întâmplă atunci când mâncarea intră pe drumul greşit, pe trahee spre plămâni, şi ce trebuie făcut. Omul se îneacă, simte că nu mai poate respira şi intră în panică. Există obiceiul ca cei din jur să îi dea lovituri în spate. Eroare, nu aşa este ajutat cel care a înghiţit invers. Cineva din preajmă trebuie să se aşeze în spatele celui care s-a înecat şi să-l preseze, cu ambele mâini, puternic şi de câteva ori pe abdomenul superior. Astfel creşte presiunea în aparatul respirator şi mâncarea pătrunsă spre plămâni este expulzată. Numai această manevră este corectă.

Dar cum se desfăşoară actul înghiţirii mâncării? Se pun în mişcare 40 de muşchi, printr-o teribilă coordonare nervoasă. Se ridică laringele şi omuşorul, iar epiglota cade ca un capac pentru a astupa corzile vocale. Muşchii împing alimentele sau lichidele pe drumul normal spre esofag şi spre stomac. Alţi muşchi acoperă cu vălul palatin faringele, pentru ca mâncarea să nu pătrundă în căile respiratorii. Acesta este mecanismul corect al înghiţirii lichidelor şi a mâncării.

Răguşeala este o altă stare anormală. Dacă ea nu trece după trei săptămâni de tratament, trebuie să intervină medicul ORL cu investigaţii mai profunde, pentru ca nu cumva să fie vorba despre cancer de laringe. Descoperirea din timp a acestuia permite ca în gradele 1 şi 2 să se trateze boala cu raze sau prin intervenţia cu endoscopul, fără să fie scos tot laringele. Din păcate, la noi, bolnavii se prezintă târziu, în fazele 3 şi 4, avansate, ale maladiei, şi în aceste cazuri trebuie scos complet laringele. Se montează o canulă, un tub sub omuşor, prin care se respiră, iar pentru a vorbi se lipeşte un aparat pe zona gâtului unde se aflase laringele extirpat. Vocea va fi metalică, dar inteligibilă. Prin exerciţii se poate învăţa să se vorbească şi din stomac, precum ventrilocii.

Unele persoane capătă, prin forţarea vorbirii, noduli pe corzile vocale. Vorbirea se face prin apropierea celor două corzi vocale şi apar aceşti noduli, ca nişte bătături. În primele şase luni, aceştia sunt moi şi dispar prin tratament, repaus vocal şi exerciţii foniatrice. Dacă însă sunt lăsaţi să se învechească trebuie să se facă o intervenţie chirurgicală delicată, pentru a nu fi „ciupite” corzile vocale.

În cazul fumătorilor, pe corzile vocale se depune o gelatină care le alterează vocea, ea devenind groasă şi gâjâită. În acest caz, medicul ORL-ist trebuie să cureţe aceste pungi de gelatină cu endoscopul.