Sunt în curgerea vieţii momente când năpădeşte lumea pe capul unui subiect şi-l toacă, şi-l macină, şi-l face tăiţei dintr-o pagină de destin. Fiindcă şi teoriile din medicină, de exemplu, au traiectoria lor. Una dintre marile realizări ale omenirii, descoperirea vaccinurilor, a intrat acum în maşinăria de bârfe învârtită de mulţi oameni. De unde erau ridicate în slăvi şi li se cânta cu fanfara, vaccinurile sunt acuzate acum, cum că fac rău organismului şi că îi scad capacitatea de luptă a propriei armate de autoapărare. Criticile afirmă că vaccinurile preiau ele lupta cu bolile, dar că sistemul imunitar de autoapărare al omului vaccinat se leneveşte, deschizând astfel uşa altor boli, ce îl prind pe omul respectiv cu garda jos. Există însă apărători vaşnici ai vaccinurilor, şi în faţa argumentelor lor rămâi cu gura căscată şi nu ştii cum să replici. Astfel, doctorii din medicina clasică atrag atenţia că vaccinurile au gonit periculoasele epidemii ce umblau şi făceau ravagii în lume.
Un exemplu: era o vreme în care părinţii n-aveau somn, speriaţi că odraslele lor ar putea lua poliomielită de la şcoală, existând ani în care epidemia lăsa urme grele. Poliomielita omora sau lăsa cu paralizii pe tot restul vieţii, mai ales copiii. Şi apărătorii vaccinurilor spun răspicat: „Aţi mai auzit de cazuri de poliomielită, de când sunt vaccinaţi toţi micuţii?“ Şi au dreptate, pentru că vedem cum o serie întreagă de boli infecţioase nu mai lovesc atât de violent tocmai datorită vaccinurilor, ce tind să îndrepte spre eradicare bolile respective.
Şi un alt exemplu în acele boli grele numite hepatite cronice, ciroze şi cancere de ficat, generate de virusul hepatic B: norocul este că s-a descoperit un vaccin în România, moment în care s-a instituit obligativitatea vaccinării tuturor nou-născuţilor împotriva virusului B, frecvenţa apariţiei infecţiilor şi bolilor cu virus hepatic B scăzând la jumătate, şi asta de acum zece ani. Şi mai zic avocaţii vaccinărilor, care sunt importanţi oameni de ştiinţă, cum că vaccinul provoacă o formă slabă a bolii. Acea formă blândă generată de vaccin declanşează formarea de anticorpi puternici de apărare a organismului, ce asigură rezistenţă la boala respectivă un timp îndelungat.
Adesea chiar pentru toată viaţa. Una dintre partizanele vaccinurilor este şi conferenţiar doctor Monica Luminos, şefa clinicii de boli infecţioase copii din cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, condus de renumitul profesor Adrian Streinu Cercel. Doamna conferenţiar doctor Monica Luminos trece în revistă care sunt bolile infecţioase ale copiilor: rujeola, denumită în popor pojar, varicela (vărsatul de vânt), scarlatina, rubeola (pojărelul), oreionul, tusea convulsivă (tusea măgărească), poliomielita, variola (bubatul negru). Mai toate aceste boli fac parte din programele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de eradicare a lor. Toate aceste boli infecţioase sunt declanşate de viruşi, şi unele dintre ele pot da complicaţii grele, chiar din categoria encefalitelor. Iată, de exemplu, una dintre afecţiunile des întâlnite cândva, şi anume rujeola sau pojarul. Oricum, azi se face vaccinarea obligatorie la vârsta de un an.
Dar trebuie să se mai facă două vaccinări: o doză pe la 4-6 ani, şi ultima doză, pe la 13-14 ani. Virusul de rujeolă e uşor transmisibil prin tuse, strănut, deci prin picături de secreţie. Incubaţia este relativ scurtă, de zece zile până când apare erupţia pe piele. Semnele rujeolei sunt: o febră mare, de 39-40 de grade, tusea, nasul care curge, ochii lăcrimoşi şi, în general, figura de copil care plânge. Aceste semne durează trei-patru zile, şi apoi apar petele pe corp, pete mici roşii, mai întâi pe faţă şi gât. După una-două zile, petele coboară pe piept şi pe spate, iar după circa trei zile, erupţia se generalizează, ivindu-se şi pe picioare.
După şapte-zece zile, pielea se pigmentează în maroniu, de parcă ar fi vorba despre un copil murdar, şi apar mici coji cum ar fi mătreaţa din piele. În convalescenţă pot apărea complicaţii, cele mai frecvente fiind respiratorii, de genul bronhopneumoniei, dar şi encefalitei. Din fericire, există leacuri pentru complicaţii, şi anume antibiotice în bronhopneumonie şi cortizon în encefalită. În faza obişnuită nu există medicamente împotriva virusului. Dar se dau doctorii pentru simptome. Şi anume: medicamente de combatere a febrei, de prevenire a complicaţiilor şi de liniştire a stării de agitaţie.