Zic nostim unii oameni, mai de la mahala, o vorbire, pasămite doldora de iubire: „Aoleu, mânca-ţi-aş ochişorii tăi!“. Şi asta aduce în discuţie cât de preţioşi sunt ochii, că nu degeaba metaforizează românul, cel născut poet: „Scump ca lumina ochilor“. Din păcate, nu numai cei care ne plac zic „mânca-ţi-aş ochii tăi”, ci şi bolile par să spună la fel. În materie de ochi, există o sumedenie de afecţiuni: unele mai ale naibii, altele mai blânde, altele care nici nu mai sunt declarate a fi boli, cum este presbiopia - acea slăbire a vederii de aproape după vârsta de 40 de ani. Când un om se prezintă la otfalmolog cu un necaz la ochi, invariabil pune întrebarea: „Îmi revine vederea?“. Răspunsul e uneori pozitiv, alteori, din păcate, negativ.
Să vedem cum se prezintă principalele boli de ochi. Şi începem cu o afecţiune crâncenă, dintre cele mai grave, ce poate duce şi la orbire, şi anume glaucomul. Glaucomul înseamnă o creştere a tensiunii în ochi peste limita normală, ce se află între 16 şi 22 mm. Oamenii trebuie să ştie că glaucomul este o boală ce nu se vindecă, dar se poate trata. Un alt aspect de subliniat este că vederea pierdută prin glaucom nu se mai recuperează niciodată, spre deosebire de cataractă. În acest caz, după operaţie, vederea poate fi aceeaşi ca înainte de boală. În clipa de faţă, tendinţa în oftalmologie cu privire la glaucom este cât mai puţină chirurgie şi cât mai mult tratament cu picături. Şi aici există o diferenţă faţă de cataractă, în sensul că, în cazul cataractei, soluţia este una singură - operaţia. În materie de glaucom, veştile bune înseamnă că au apărut o sumedenie de picături pentu tratare. Ba mai mult, există în acelaşi colir câte două subsanţe ce luptă împotriva glaucomului.
Cel mai răspândit este glaucomul cronic simplu. Partea rea este că acesta nu are simptome. El se descoperă doar când omul se supune unui control oftalmologic şi se constată că tensiunea în ochi este mare, iar pericolul se traduce prin atrofia nervului optic apăsat tot timpul. Persoanele care au avut bolnavi de glaucom în familie sunt mai expuse acestei boli, deci trebuie să se supună mai des controalelor oftalmologice. Descoperit la timp şi tratat corect toată viaţa, bolnavul cu glaucom poate beneficia de o vedere utilă până la sfârşitul vieţii. Dar porunca este următoarea: să rămână abonat pentru tot restul vieţii la oftalmolog. Trebuie să se controleze periodic, fiindcă glaucomul compensat derapează foarte uşor în faza gravă.
Alta este situaţia în cataractă, boală des întâlnită, ce înseamnă înceţoşarea privirii. Ceaţa ce se aşterne peste vedere provine de la faptul că se tulbură interiorul cristalinului. Ca atare, singura rezolvare este înlocuirea cristalinului tulburat cu unul sintetic, ce rămâne în ochi toată viaţa. Nu s-a demonstrat că vreun colir ar soluţiona cataracta. Oricum, cei care se vor supune operaţiei de glaucom vor cumpăra acel tip de cristalin cu o anume dioptrie recomandat de medicul oftalmolog care va efectua intervenţia chirurgicală.
Bolnavii de glaucom trebuie să înţeleagă că boala de cataractă nu este o urgenţă oftalmologică, iar dacă au diabet sau hipertensiune sau boli de inimă trebuie să se opereze atunci când aceste afecţiuni paralele sunt ţinute în frâu prin tratament. Legat de balivernele ce umblă adesea prin rândul populaţiei în ceea ce priveşte bolile de ochi, trebuie să se ştie că nu există medicamente care să oprească creşterea dioptriilor în miopie şi nici nu s-a găsit vreun medicament de vindecare a miopiei. De asemenea, cei care au lentile cu plus, pentru hipermetropie şi presbiopie, trebuie să înţeleagă că nu există vreun medicament care să scadă hipermetropia. La un moment dat, la vârstnicul purtător de ochelari cu plus încep să fie necesare lentile mai slabe. Dar scăderea dioptriilor cu plus nu este o veste bună, fiindcă e semnul că a apărut cataracta. Cataracta debutează cu o uşoară miopie, aşa că se însumează algebric dioptriile cu plus din presbiopie cu minusul miopiei de cataractă, astfel încât lentilele cu plus trebuie înlocuite cu unele mai slabe.
Florin Condurăţeanu
