În fiecare an îl așteptăm pe Moș Crăciun și cu la fel de multă emoție cea mai recentă producție a lui Woody Allen. De data asta a fost un adevărat răsfăț. O peliculă cu multă magie, la propriu și la figurat, o comedie romantică, cu mult paranormal și câteva povești de dragoste atipice. Colin Firth e un magician foarte încrezut, flegmatic și suspicios. El ajunge în prezența unei fete frumoase, un medium, care reușește să comunice cu lumea de Dincolo. Emma Stone e foarte convingătoare în rolul său de ingenuă, ușor naivă și totuși atât de înșelătoare. Personajul cel mai special și cu siguranță îndrăgit de public, oricât de cârcotaș ar fi, e o mătușă, iubitoare, ironică și foarte cultivată, interpretată de Dame Eileen Atkins, o octogenară înnobilată de Regina Marii Britanii pentru strălucita sa carieră pe scenă și pe ecran. Totul se petrece undeva în sudul Franței, cu aluzii fine la opera lui Hitchcock, mai precis la „Prindeți hoțul”, cu Grace Kelly și Cary Grant. Călătoria imaginară cu ochii pe stele, din Observatorul Astronomic, e o găselniță tipică pentru ingeniosul regizor și scenarist. Nu lipsesc mașinuțele de epocă, moda tulburătoare a sfârșitului anilor ’20, o cântăreață de cabaret care seamănă amețitor cu Marlene Dietrich și e interpretată de Ute Lemper. Ar mai fi de remarcat și mama tinerei clarvăzătoare, căreia îi dă viață Marcia Gay Harden, pe care o vom revedea de Sfântul Valentin în foarte senzualul „Fifty Shades of Grey”. Atenție mare la scena de spiritism! Rămâne momentul-cheie, chiar dacă, între timp, a devenit poate desuetă ideea de a comunica întrebările neliniștitoare fantomelor ce nu-și găsesc liniștea.
„Magie în lumina lunii“ („Magic in the Moonlight“)
SUA, 2014
Regia: Woody Allen
Cu: Emma Stone, Colin Firth, Marcia Gay Harden, Jacki Weaver, Eileen Atkins
Distribuit de:
Freeman Entertainment