Main menu

header

Având în vedere succesul anterior al poveștilor parțial adevărate, producătorul Luc Besson a continuat să-i încredințeze lui Liam Neeson (înduioșătorul Blackie, din serialul „Emma Hart”, de acum peste un sfert de veac) rolul tatălui, care, de data asta, trebuie să-și demonstreze nevinovăția atunci când își găsește nevasta ucisă în propriul apartament, chiar în fostul pat conjugal. Ea e interpretată de una dintre foarte reușitele James Bond girl, Famke Janssen. Foarte eficientul polițist, deloc luat peste picior, este interpretat, cu multă subtilitate, de Forest Whitaker (cel mai asiduu cinefil de la Festivalul de la Cannes, prezent la proiecțiile de la ora 8:30). Aparentele capcane sunt dejucate la timp. Din toată această ecuație cu iz de thriller, regizată de același Olivier Megaton, care s-a ocupat și de „Taken 2”, firește că nu putea lipsi mafia rusească, chiar dacă lucrurile sunt ceva mai complicate decât par. Ca și în realitatea recentă, de la Paris, telefoanele mobile au un rol crucial. Din fericire, există și replici pline de umor, ca să mai destindă puțin atmosfera extrem de tensionată. Relația tată-fiică (blonda, aparent deloc neajutorată este Maggie Grace, care apare și pe genericul din „Saga: Amurg”) este din nou în prim-plan. Un personaj în sine devine o clădire, cu liftul ei privat și un răufăcător înspăimântător, filmat în izmene, ca să îi mai ia din prezența zdrobitor monstruoasă. Și, firește, înconjurat de niște fete frumoase, cu băuturica de rigoare. Pe lângă o față mâncată de vărsat, că dă un aer mai masculin, probabil, e și tatuat aproape din cap până în picioare, inclusiv cu texte scrise. Mintea criminală e destul de ușor de dibuit, dar greu de lichidat.

„TAKEN 3: Teroare în L.A.“ („TAKEN 3“)

Franța, 2014

Regia: Olivier Megaton

Cu: Liam Neeson, Forest Whitaker, Maggie Grace, Famke Janssen

Distribuit de: Freeman Entertainment