Main menu

header

Mult-așteptata continuare s-a dovedit a avea mai mult umor decât s-ar fi putut crede. În două ore și ceva de acțiune, Tom Cruise rămâne suspendat de exteriorul unui avion cât se poate de sofisticat și se luptă, cu ingeniozitate și curaj, cu… Sindicatul, care firește că e o organizație mafiotă, distrugătoare. Regizorul Christopher McQuarrie are multă experiență în domeniu, fiind scenarist, între altele, la „Suspecți de serviciu” (unde a și jucat un pic, chiar dacă nu apare pe generic), un film care a făcut furori acum peste un deceniu. Ca regizor și-a mai încercat o dată norocul cu același protagonist, în „Jack Reacher”/„Jack Reacher. Un glonț la țintă”. O prezență, la limită caraghioasă, ba chiar pe alocuri ridicolă, este Alec Baldwin, care pare să nu înțeleagă nimic și mai și încurcă pe toată lumea. Ironiile sunt de la prima scenă, în care, cu o aluzie mai mult decât transparentă, toate indiciile sunt scrise în chirilice și aproape descifrate de adorabilul Simon Pegg. Fostul erou din „Top Gun” ia și o bătaie zdravănă, la bustul gol, și nu știm bine dacă femeia care încearcă să-l salveze (actrița suedeză cu mult mister și șarm Rebecca Ferguson) o face cu vreun scop ascuns sau nu. Muzica este extrem de antrenantă și, spre deosebire de peliculele minimaliste, e folosită cu cap și mai tot timpul. Nu lipsesc urmăririle pe motocicletă, care aduc cu jocurile video. Filmul are un aer de James Bond, probabil ca să țină atenția trează spre viitoarea premieră de dinaintea sfârșitului de an. Cascadoriile sunt impresionante și nu te plictisești. Totul poate fi văzut și în 4D, la Mega Mall!

„MISIUNE: IMPOSIBILĂ. NAŢIUNEA SECRETĂ“ („MISSION: IMPOSSIBLE - ROGUE NATION“)

SUA, 2015

Regia: Christopher McQuarrie

Cu: Tom Cruise, Rebecca Ferguson, Jeremy Renner, Simon Pegg, Alec Baldwin, Ving Rhames, America Olivo, Sean Harris, Jingchu Zhang

Distribuit de: Ro Image 2000