Main menu

header

Povestea începe la Londra, la 1874, și continuă pe mare, unde Alice a noastră e căpitan de vas (abia acum mi-am dat seama că nu există feminin pentru această meserie). Firește, e foarte curajoasă, se luptă cu pirații (culmea, într-un scenariu în care e distribuit cel din Caraibe) și apariția unor mâțe ne îndeamnă să ghicim că o să urmeze ceva misterios. Personajele sunt cam aceleași din Țara Minunilor, doar că Pălărierul Nebun e depresiv rău că a rămas orfan. Firește, rolul i-a fost încredințat tot lui Johnny Depp, care îl joacă extrem de convingător și entuziast. E ultrafardat, excesiv chiar, are o strungăreață mai ceva ca mama copiilor săi din realitate (Vanessa Paradis). Ca să își revină, cât de cât, curajoasa noastră fetiță, ajunsă o adultă, trebuie să fure cronosfera ca să întoarcă timpul înapoi. Timpul este un bărbat, interpretat de Sacha Baron Cohen, înconjurat de ceasuri de tot felul și de obsesia orelor, minutelor și secundelor. Avem și alte două personaje feminine, albinoasa Anne Hathaway și malefica Helena Bonham Carter, cu o inimioară rujată, ca să nu uităm că este Dama de Cupă de pe cărțile de joc. Spectaculos este momentul desenelor din nisip, care par a da soluția pentru recuperarea părinților dispăruți într-un oribil incendiu răzbunător. Motanul cu ochi verzi din cartea lui Lewis Carroll, Cheshire Cat, are vocea adorabilului și subtilului Stephen Fry. Povestitorul este Alan Rickman, căruia îi este și dedicată această peliculă, pentru că, din păcate, cel pe care nu-l vom uita niciodată din „Harry Potter” s-a stins la 14 ianuarie anul acesta.

„Alice în Ţara Oglinzilor“ („Alice Through The Looking Glass“)

SUA, 2016

Regia: James Bobin

Cu: Mia Wasikowska, Johnny Depp, Helena Bonham Carter,

Michael Sheen, Alan Rickman, Stephen Fry, Anne Hathaway, Sacha Baron Cohen

Distribuit în România de:

Forum Film România