Main menu

header

Nu știu dacă în America o să iasă la alegeri Hillary Clinton, dar în cinematografie e clar un an al fetelor! Inclusiv „Vânătorii de fantome” sunt acum niște trăsnite, patru la număr, trei albe și una de culoare, două dintre ele într-o legătură sentimentală nu foarte clară, dar nu e treaba noastră. Melissa McCarthy și Kristen Wiig sunt cercetătoare pasionate, care vor să demonstreze, mai în joacă, mai în serios, că fantomele există și că le pot și veni de hac. Povestea se petrece la New York, apare puțin și dragul de Charles Dance, care e un universitar exigent, supărat că o doctorandă umblă după cai verzi pe pereți! Mai e și un cățel, pe care îl cheamă My Cat, asta ca să ne prindem cât de zurliu e stăpânul. Frumosul Chris Hemsworth e tratat cu multă ironie, din categoria mare și prost, dar care pe parcurs se mai drege. Într-o apariție extrem de scurtă ne face plăcere să-l regăsim pe elegantul Bill Murray, cel din varianta ’89, pe aceeași muzică și parțial subiect. Ectoplasma verde și cam scârbavnică e omniprezentă, iar în 3D sau pe IMAX pare și mai lipicioasă. Pentru că tot au reintrat pe piață Pokemonii, adică monștrii de buzunar, și aici sunt tot felul de mutanți, unii mai înspăimântători decât alții. În plus, avanpremiera de la Băneasa Grand Cinema&More a fost însoțită și de o petrecere cu savuroșii Jukebox. Paranormalul pare că nu poate fi învins decât de invenții extratrăsnite, care le fac concurență celor din „James Bond”, cu deosebirea că BMW ultimul răcnet este înlocuit de un… dric, mult mai la obiect. Surprinzător e că aluziile la filmul „Ghost” din 1990, cu Patrick Swayze și Demi Moore, nu-și mai găsesc aproape niciun ecou în rândul publicului din 2016. Păcat, vedeți-i!

„Vânătorii de fantome“ („Ghostbusters“)

SUA, 2016

Regia: Paul Feig

Cu: Melissa McCarthy, Kristen Wiig, Kate McKinnon, Leslie Jones, Chris Hemsworth, Bill Murray, Charles Dance, Ozzy Osbourne, Ed Begley Jr, Sigourney Weaver

Distribuit în România de InterComFilm Distribution