Main menu

header

Scenariul pornește de la o întâmplare adevărată, și anume un atac terorist asupra mai multor obiective din orașul Mumbay, fostul Bombay, cu precădere la un hotel extrem de elegant, unde atitudinea personalului s-a dovedit a fi de un altruism absolut. Dacă noi spunem: „Clientul nostru, stăpânul nostru”, indienii spun: „Clientul nostru, Dumnezeul nostru” și sunt gata să-și riște viața pentru a-i ocroti pe turiști. În rolul principal o cunoștință mai veche pentru cinefili, Dev Patel, pe care îl știm din „Vagabondul milionar”, dar și din „Lion” și din alte două filme despre alt hotel „Marigold”, (care de altfel înseamnă Gălbenea) și unde le dădea replica unor staruri incontestabile ca Dame Judi Dench și Dame Maggie Smith, Bill Mighy sau Tom Wilkinson. În realitate lucrurile s-au întâmplat acum vreo zece ani, la Taj Mahal Palace Hotel (care seamănă amețitor cu „Grand Budapest Hotel” din filmul cu același nume al lui Wes Anderson), au fost nenumărate victime și poliția locală s-a dovedit total nepregătită pentru o asemenea situație.

S-au așteptat îndelung întăriri de la New Delhi și până atunci lumea s-a descurcat cum a putut. Cuplul cel mai interesant e cel interpretat de un american: Armie Hammer și Nazanin Boniadi, o iraniancă britanică, în rolul unei hinduse. În script cei doi au un copilaș și o bonă, pe care o întruchipează o australiancă, Tilda Cobham-Hervey, care provine din lumea circului și în viața de toate zilele este iubita lui Dev. „Rusul” care a mai jucat un personaj similar și în „Moartea lui Stalin” este Jason Isaac. E foarte interesant de văzut și de învățat cum trebuie procedat în cazul în care ești nevoit să treci printr-o asemenea încercare, ce greșeli să nu faci și cum îți sporesc șansele de supraviețuire, în cazul unei discipline absolute. Televiziunea este foarte prezentă prin transmisii live care nu trebuie, însă, să devină, indirect, un sprijin pentru atacatori.

„Hotel Mumbai“ Australia, 2018

Regia: Anthony Maras

Cu: Dev Patel, Armie Hammer, Nazanin Boniadi,

Jason Isaac, Anupam Kher,

Tilda Cobham-Hervey

Distribuit de: Vertical Entertainment