Anul acesta s-a dovedit a fi la modă întinerirea actorilor. De la De Niro și Pacino, la Scorsese, firește prin efecte speciale și diverse alte trucuri. În cazul de față este vorba despre Will Smith (cel care a fost cândva Prințul din Bel-Air și duhul recentului Aladdin, unul dintre Bărbații în negru sau Ali, boxerul Mohamad Ali), care nu joacă împreună cu fiul său așa cum s-ar fi putut crede, ceea ce s-a întâmplat când puștiul era încă mic în „The Pursuit of Happyness” în 2006. Acum e povestea unui ucigaș cu simbrie, care vrea să se lase de meserie și pe urmele lui e trimisă un fel de clonă, mai tânără și mai eficientă.
Într-un SF e posibil orice! În plus, totul e filmat într-un nou stil și anume: cu 60 de imagini 3D, proiectate pe secundă, derivate dintr-un master de 120 de cadre pe secundă, asta însemnând 3D+, ceea ce îți dă senzația că intri cu totul într-un joc video, la care participi în mod direct. Caftelile și urmăririle sunt la ordinea zilei, pe jos, cu mașina sau cu motocicleta, și nu se face economie nici la gloanțe. Regizorul este unul de mare clasă: Ang Lee, un taiwanez, care în 2000 făcea: „Tigrul și dragonul”, iar în 2012 ecraniza un roman foarte citit, „Viața lui Pi”, în vreme ce în 2005 scandaliza puțin cu westernul gay „Brokeback Mountain”. Doar ca să fie totul corect politic, avem și o fată, Mary Elizabeth Winstead, foarte în formă din toate punctele de vedere, dar și un asiatic, din Hong Kong, simpaticul Benedict Wong. Cel pe care însă îl urăști tot filmul, creierul conspirației, este Clive Owen (care a fost Hemingway, alături de Nicole Kidman, și partenerul Oanei Pellea în „Copiii tatălui” de Alfonso Cuaron).
„GEMINI: CONSPIRAŢIA“ („GEMINI MAN“)
China/SUA, 2019
Regia: Ang Lee
Cu: Mary Elizabeth Winstead,
Will Smith, Clive Owen, Benedict Wong, Fernanda Dorogi, Ralph Brown, Douglas Hodge, Linda Emond, Ilia Volok
Distribuit de: Ro Image 2000