Main menu

header

irina_nistorUn nou film românesc sumbru, dar remarcabil de bine jucat de Bogdan Dumitrache (fiul) şi Nataşa Raab (mama), ne face martorii neliniştii unui fecior exasperat de câte sfaturi primeşte şi speriat să nu-şi piardă cumva mama, victima unui accident vascular cerebral. Cu siguranţă că spectatorii se vor recunoaşte în clipele petrecute în spital, unde sfânta pilă funcţionează, dar se şi sporovăieşte mai mult decât este cazul.

Festivalul de la Locarno a fost entuziasmat de această nouă producţie a noastră în care regăsim exasperarea şi lipsa de răbdare a unei generaţii mai tinere în raport cu părinţii, care sunt veşnic puşi la punct, cam ca prin reclamele ce invadează spaţiile publicitare de la cinema şi televiziune.

Doctorul îi ia pe aparţinători de sus, tatăl este umil şi împăciuitor, prietenele profesoarei sunt greu de suportat, iar sfătuitoarele din tren, din păcate, sunt foarte puţin convingătoare. Ca să dea puţină culoare, ca şi cum ar mai fi fost nevoie în atmosfera apăsătoare din perioada internării, Gabriela Popescu, după aproape 20 de ani de la „Hotel de lux”, revine cu personajul maniaco-depresiv greu de uitat. Victoria Cociaş este, ca de obicei, omul potrivit la locul potrivit, chiar dacă nu e un rol de mare întindere (n-o rataţi în recentul spectacol de la Nottara „Ultimul Don Juan”, unde face o pereche strălucită cu Bebe Cotimanis).

Ar mai fi de remarcat nu numai premiul pentru regie acordat lui Adrian Sitaru şi cel de interpretare pentru Bogdan Dumitrache, ci şi dificultatea pe care o subliniază în interviu de a juca la cameră, fără un partener real. Ideea poate părea uşor obositoare pentru spectatorul obişnuit, dar e una ingenioasă, chiar dacă s-a mai văzut, dar nu neapărat pe la noi.

„Din dragoste cu cele mai bune intenţii“

Ungaria-România, 2011
Regia: Adrian Sitaru
Cu: Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab, Marian Râlea, Magda Catone
Distribuit de: Parada Film