Main menu

header

irina nistorDupă aproape zece ani, Nemo revine în variantă 3D parcă mai spectaculos ca niciodată, ţinând loc de vacanţă exotică, incursiune cu scuba-diving. Peştişorul clovn, roşu cu alb, şi cu o aripioară mai scurtă rătăceşte prin adâncuri până ce ajunge în acvariul unui dentist. Tatăl disperat (şi dublat magistral de George Ivaşcu) porneşte în căutarea lui într-un scenariu imaginat de unul dintre regizori, Andrew Stanton, care a lucrat cândva la aventurile lui Mighty Mouse (a nu se confunda cu disneyanul Mickey Mouse). Cum tot el s-a ocupat şi de personajele din „Toy Story”, fireşte că filmuleţul din deschidere ne readuce pe ecran jucăriile vorbitoare.

Dar să ne întoarcem în ocean. Multe vor avea de învăţat copiii: despre solidaritate, despre dascăli şi elevi, despre diferenţele care n-ar trebui să stea în calea unor prietenii (doar povestea este una americană, unde se regăsesc toate popoarele din lume). Cel de-al doilea realizator, Lee Unkrich, fiind iniţial profesor de franceză, nu ratează să strecoare vreo două replici în limba lui Molière. Oamenii nu au chiar roluri pozitive în această animaţie, sunt mai degrabă de temut, iar dinţii rechinului sunt aproape identici cu ai fetiţei de coşmar, care nu ştie să se poarte cu un animăluţ de casă. Ca să nu se facă însă prea mari discriminări, sunt aduse în poveste şi câteva zburătoare. Mai mult sau mai puţin simpatice. Poate că cea mai ataşantă este tot steluţa de mare ori ţestoasa! Aveţi idee cât trăieşte? Cu siguranţă că cei mici or să fie mult mai eficienţi la orele de biologie.

În căutarea lui Nemo

SUA, 2003
Regia: Andrew Stanton, Lee Unkrich
Cu: George Ivaşcu (Marlin), Vlad Constantinescu (Nemo), Anca Sigartău (Dory), Eugen Cristea (Bruce), Florian Ghimpu (Crush), Damian Oancea (Gill), Adrian Titieni (Dentist), Geanina Corondan (Deb), Valentin Teodosiu (Bloat), Mihai Bisericaru (Gurgle)
Distribuit de: Forum Film România