Regizorul Giuseppe Tornatore, cel care ne-a dăruit unul dintre cele mai frumoase filme ale tuturor timpurilor, „Cinema Paradiso”, a revenit, în plin Festival de la Berlin, cu o peliculă fascinantă, a cărei coloană sonoră este semnată, şi de data aceasta, de maestrul notelor vrăjite Ennio Morricone.
Vedetă de la antipozi, Geoffrey Rush nu mai e profesorul de dicţie al Regelui Angliei, ci un foarte priceput specialist în lumea exclusivistă a licitaţiilor de opere de artă. O adevărată legendă vie, el se lasă atras în capcana unei moştenitoare excentrice, scumpă la vedere, care-i trezeşte îndeajuns curiozitatea, cât să devină imprudent. Al doilea nume important de pe generic este Donald Sutherland (care a filmat cândva şi în România), cu care face un duo cinematografic greu de uitat. Pentru filmări s-au plimbat mai prin toată Europa Centrală, ceea ce cu siguranţă că a sedimentat nişte prietenii între protagonişti. De pe hartă nu putea lipsi Trieste, locul în care realizatorul, în 2005, a ecranizat povestea unei prostituate ucrainene, căreia îi dădea replica Michelle Placido (arhicunoscut la noi din serialul „Caracatiţa”). Interioarele seamănă mai degrabă cu tablouri în sine, iar misterul este atât de bine dozat, încât nu-ţi vine a crede deznodământul. Actriţa pe care de-abia aştepţi s-o descoperi este o olandeză de 30 de ani, Sylvia Hoeks, care nu se lasă deloc intimidată de strălucita şi îndelungata carieră a partenerului de 62 de ani, venit din îndepărtata Australie şi răsplătit deja cu un Oscar, un Tony şi un Emmy, pe lângă trei BAFTA şi două Globuri de Aur de-a lungul vremii.
„Ofertă irezistibilă“
„The best offer“
Italia, 2013
Regia: Giuseppe Tornatore
Cu: Geoffrey Rush, Donald Sutherland, Jim Sturgess, Sylvia Hoeks, Liya Kebede, Philip Jackson
Distribuit de: Forum Film România