Main menu

header

Filmul a fost primit la Cannes extrem de inegal de critici şi de public. Întâi toată lumea s-a entuziasmat să afle cum era cu spărgătorii de altădată, nu foarte demult, care-şi făceau un titlu de glorie din a intra în casele celebrităţilor ca să le şterpelească de prin dulapuri hainele scumpe, încălţările bizare şi bijuterii de mare preţ şi să le bea tăriile sofisticate. Regizoarea Sofia Coppola a avut grijă să-şi aleagă o distribuţie tentantă, piesa de rezistenţă fiind Emma Watson, cândva fetiţa dulce şi voluntară din „Harry Potter”, devenită între timp tare încrezută şi antipatică… pe ecran. Apropo, în momentul de faţă mai este pe un generic în cinematografe cu „This is the End” („A venit sfârşitu’!”). Taissa Farmiga, sora mai mică a Verei, e şi ea cooptată, alături de Paris Hilton, în propriul rol, punând la dispoziţie inclusiv fastuoasa sa casă, de un gust foarte îndoielnic. Marc Coppola, fratele mai mare al lui Nicolas Cage, e pe post de tată al lui Marc, personajul. Avocaţii par esenţiali în existenţa acestor adolescenţi tupeişti şi teribilişti, care ar vrea să fie celebri fără să facă mare lucru, eventual doar să urmărească pe internet viaţa vedetelor în vogă şi să le golească reşedinţele. Telefoanele mobile şi automobilele decapotabile par să fie totul pentru nişte puşti abulici. Imaginea poleită a Los Angelesului nu ar trebui să ia ochii nimănui şi nici să dea idei năstruşnice, pentru că finalul e unul deja cunoscut şi nu tocmai fericit. Barurile sunt o a doua casă a unor bande de spărgători invidioşi şi cu un papagal incredibil, mai ceva ca Miss-ele de la concursurile de frumuseţe!


„Hoţii de celebritate“

„The Bling Ring“
Germania-SUA, 2013
Regia: Sofia Coppola
Cu: Emma Watson, Leslie Mann, Taissa Farmiga, Israel Broussard, Katie Chang, Claire Julien, Georgia Rock
Distribuit de: Forum Film România