Main menu

header

Kevin Costner, căruia i-a priit România şi chiar i-a şi mulţumit după ce a luat un premiu râvnit, pentru un miniserial făcut în parte la Râşnov, a revenit pe ecranul cel mare într-o poveste despre pericolul care vine de la Răsărit (iar!). Şi ca să scape lumea de o catastrofă indusă, va apela la un tânăr genial, care supravieţuieşte miraculos şi e recuperat imediat după un accident de elicopter. Pelicula ar trebui, pentru scena asta foarte veridică, inclusă la vizionări obligatorii pentru salvatorii locali.

Chris Pine, băiatul cu ochi albaştri, se reabilitează rapid, renunţă la Wall Street ca să devină agent secret, din simţ patriotic, şi pleacă în Rusia, unde dă de un inamic de temut (regizorul Kenneth Branagh şi-a păstrat rolul negativ, că e mai ofertant, se spune, şi vorbeşte, dacă n-o fi dublat, în limba lui Rasputin). Puţin, mult prea puţin apare şi marele balerin Barîşnikov. Culmea ironiei, el, care a fugit în Vest cu mare tam-tam, a ajuns să fie creierul unui scenariu aproape apocaliptic. Personajul feminin e Keira Knightley, nelipsită din distribuţii de ani buni, care, după ce că are ceea ce se cheamă o bărbie în galoş, i se găseşte ca tortură un bec (economic, că suntem atenţi la cheltuieli şi teorii ecologice) de băgat pe gât... Urmăriri fără număr, dar, per total, mult mai reuşit decât Tokarev, cu un foarte obosit Nicholas Cage. Şi referiri la Napoleon şi la un tablou care deţine cheia deznodământului. Din principiu, mai puneţi mâna pe-o carte şi, eventual, dacă n-ajungeţi la muzeu, consultaţi măcar un album de artă! Ajută!

„Jack Ryan: Agentul din umbră“

„Jack Ryan: Shadow Recruit“
SUA, 2014
Regia: Kenneth Branagh
Cu: Chris Pine, Keira Knightley, Kevin Costner, Kenneth Branagh
Distribuit de: Ro Image 2000