Am așteptat ceva vreme până ce filmul, despre care atâta se vorbea în Spania și în care era lăudată actrița noastră Olimpia Melinte (recent distribuită într-un personaj total diferit în „Selfie” al Cristinei Iacob și într-unul iar de victimă în „Killing Time” al lui Florin Piersic Jr), să ajungă și pe marile noastre ecrane, mai întâi la TIFF, la Cluj, apoi la Cinema Studio, la București, și, în sfârșit, în mall-uri. Povestea unui croitor strălucit din Granada, cuceritor de altfel, care are un secret mai mult decât cutremurător, îl are ca actor principal pe Antonio de la Torre, pe care l-am descoperit în România încă din 2006 în „Volver” („Întoarcerea”) lui Almodovar. Vedeta noastră, în adevăratul sens al cuvântului, joacă extrem de subtil un dublu rol al unei românce, care cade pradă vecinului, aparent binevoitor, și surorii acestuia, care o caută cu înfrigurare după o dispariție mai mult decât dubioasă. Ideea scenariului vine din romanul lui Humberto Arenal, un cubanez născut în 1926 și care a murit în 2012, înainte de premiera acestei pelicule. Titlul poate părea tipic pentru un horror, dar realizatorul Manuel Martin Cuenca a avut grijă să lucreze totul prin subînțelesuri și cadre cu atât mai convingătoare, cu cât nu erau explicite. Se vorbește puțin și românește, fără a ne transforma însă în emigranții care exasperează și sufocă splendida Spanie. Finalul în sine este unul neașteptat și puțin previzibil. Iubirea e mai complexă decât am fi tentați să o judecăm. Și încă ceva. Numărul vegetarienilor probabil că va crește, cel puțin temporar, după vizionarea coproducției semnate de al nostru Tudor Giurgiu.
„CANIBAL“ („CANNIBAL“)
SUA, 2013
Regia: Manuel Martin Cuenca
Cu: Olimpia Melinte, Antonio
de la Torre, Delphine Tempels
Distribuit de: Transilvania Film