De trei-patru ani tot scriu că dramaturgii români sunt marginalizați, umiliți. Cauza cauzelor: necitirea textelor autohtone de către regizori și directori de teatre. În ultima vreme a mai apărut o „modă”, ce limitează și mai mult șansa de a se juca autori dramatici din România (cei buni, de luat în seamă, nu semnatari de maculatură).

…Actori neîmpliniți și regizori refuzați de scenele profesioniste au devenit, peste noapte, autori dramatici! La ora aceasta, gem teatrele independente de texte scrise de nedramaturgi (profesioniștii sunt acreditați de Uniunea Scriitorilor!), o cascadă de banalități, gaguri ieftine, subiecte puerile etc. Vin cu maculatura lor, cu un prieten-doi, actor sau (și) regizor cu patalama, fără angajament, mai găsesc un mic sponsor, și gata spectacolul! Mai exact, pseudospectacolul… Din nefericire, din armata autorilor de maculatură, prea puțini dețin arta scrisului dramatic, căci a juca pe scenă nu înseamnă neapărat a fi Shakespeare sau Caragiale. Până acum erau la modă dramatizările. Acum s-a trecut la „opera” proprie, actorul Radu Iacoban fiind prezent pe afișele ultimei stagiuni la teatrele independente cu nu mai puțin de patru spectacole după idei proprii!?! Doar că, dintre „intruși”, numai doi actori de profesie au confirmat în scris: Lia Bugnar și Mimi Brănescu!

…Fenomenul se acutizează când constatăm că și doi mari regizori români au depășit stadiul dramatizărilor de succes în numele creațiilor dramatice personale. Unul este celebrul Mihai Măniuțiu, remarcabil director de scenă, care, în ultimii doi ani, ne-a oferit spectacole după texte proprii. Primul, „Domnul Swedenborg vrea să viseze”, la Naționalul ieșean. Megadecor cu vreo două tone de țevării frumos alambicate, muzică, interpretare minunată, costume alese, dar tramă mediocră, oricât de „teatru postdramatic” a fost taxat pretențios spectacolul!... Același regizor, pe care-l prețuiesc de vreun sfert de veac, a recidivat cu un text propriu și pe scena teatrului din Odorheiu Secuiesc: „Viața-i frumoasă și după ce mori”! Idee excelentă, scenografie luxuriantă, regie de maestru, numai că scriitura nu depășește, nici de data aceasta, o cotă modestă. Ba, aduce și glumițe care circulă pe internet („Bomba asta nu explodează dacă o tăiem?... Nu-i nimic, mai avem una!” Sâc!)…

…N-a scăpat tentației de a scrie textul nici Radu Afrim, regizor de top al noului val. Ultima sa producție („Castingul dracului”), la Naționalul din Târgu-Mureș (Compania „Tompa Miklos”), e un ghiveci jenant, în căutarea unui divertisment ieftin.

…De ce doi dintre marii noștri regizori contemporani au coborât ștafeta valorii la astfel de glumițe? Să fie de vină surplusul financiar pentru achiziția de text (peste media unui autor dramatic atestat!)? Să fie mai ușor pentru directorul de scenă, fără obligația de a-și bate capul cu piesa unui dramaturg și eventualele sale critici? Cert este că la cele trei spectacole amintite am văzut spectatori părăsind sala în timpul reprezentației! Nu-i un grav semnal de alarmă?