Un nobil proiect al Naționalului bucureștean (în colaborare cu interesantul Centru de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”) pentru tinerii creatori, regizori și scenografi și-a tras cortina peste prima ediție. Pe scurt, fine del primo tempo la 9G, adică Noua Generație. Am scris despre acest nou și lăudabil fenomen. 42 de proiecte la startul visurilor. Șapte au rezistat unei selecții serioase. Nu toate foarte bune. Poate, două-trei de luat în seamă. Un singur proiect însă a ieșit din comun. A încântat și a fost prins în repertoriul Teatrului Național. Și face în continuare „valuri” nu doar printre spectatorii tineri. Este „ArtOrchestra”, ultima superbă nebunie scenică a regizorului, deja de top, Horia Suru. După „Cokoși”, la Teatrul Act, „Călin (povestea modernă)”, la „Bacovia”, acum, junele creator, novator, născut în Bacău și școlit „cum laudae” la Cluj, a șocat, a încântat iarăși. De sub Feleac și-a chemat trei prieteni actori, Emilian Mârnea, Petre Ancuța (remarcați și în Gala Hop de la Costinești!) și Florin Călbăjos, orchestrați spre frumusețea teatrului de Miklos Baci, marele pedagog-făurar de talente rare. Și au pus de un spectacol cum nu este altul, la ora actuală, în România: „ArtOrchestra”…

…Nu-i nici comedie muzicală, nici operă comică. Este o oră de fascinantă artă scenică. De creație la 220, puls sau wați! Trei oameni, toți la frac, costumați cu gust și idee de Alina Herescu, toți serioși, cu vreo 20 de instrumente (cine să le mai numere exact: cert, un pian, două viori, un contrabas, un violoncel, un fluieraș, o mică tobă etc.), într-un turnir plin de fervoare, pentru a cuceri, prin variațiunile artei, spectatorii. Cei trei tineri muschetari ai scenei cântă la un mare evantai de instrumente, uneori și vocal, individual și în „trio do-re-mi”, ne (în)cântă în muzica rock, pop, trec nonșalant la Mozart și Șostakovici, ajung la chansonnette și frânturi din clasica noastră „Perinița”. Totul într-o viteză nebună, într-un ritm care te saltă din stal, cu umor și contrapunct. Este un spectacol atipic, pantomimă, teatru-teatru și muzică, de care am înțeles cu toții că avem nevoie, indiferent de generație. O comedie sui-generis care demonstrează superb teatralitatea muzicii și muzicalitatea teatrului, instrumentele devenind trubadurii Thaliei, iar cei trei actori și cu regizorul, patru transfigurări scenice ale sublimului sunet al muzicii. Și mai are această bijuterie artistică o mare calitate: publicul este mereu pe scenă, nu doar cu ochii, ci și cu sufletul și cu mintea, participă la beția de sunete și de mișcări a trioului, ba, la un moment dat, unul dintre trubaduri, Florin Călbăjos, invită pe scenă o spectatoare, gestul e haios, dar nu iese din convenția scenică, dimpotrivă, devine un divertisment interactiv de bună calitate…

…Sub bagheta magică a lui Horia Suru, „ArtOrchestra” devine „Oda bucuriei” pentru spectatorul avid de teatru și muzică, o cantată a fanteziei nu doar pentru 9G. Ci și pentru Generația fără de vârste a iubitorilor de Frumos!