…Cel mai mare dramaturg din istoria Suediei, August Strindberg (1849-1912), pentru care visul era esența omului, a suferit enorm din cauza urmașelor Evei. Nu atât în pierderea Premiului Nobel pentru Literatură, în 1912, în dauna concetățenei Selma Lagerlof, cât, mai ales, iubirilor, mai toate ratate. Întâia căsătorie, cu actrița Siri, soția răpită baronului Wrangel, a durat 14 ani… Cea cu o ziaristă, de jumătatea vârstei sale, 18 luni… Ca al treilea divorț, cu actrița norvegiană Harriet, să vină după trei ani. Dezastrul său sentimental l-a propulsat însă spre apogeul carierei literare. Deloc întâmplător, el spunea că „un scriitor este doar un referat a ceea ce a trăit”…

…Pornind de la infidelitatea soției sale, actrița Siri von Essen, a scris piesa „Cea mai puternică”, subjugat, într-un fel, gândului cinic: „Şansa celui mai slab este să repete cuvintele celui puternic”. Strindberg suferea din cauza lui Siri, în timp ce o altă actriță, Helga, prietena lui Siri, era îndrăgostită de dramaturgul celebru. Numai că Siri a fost „cea mai puternică”! Aceasta a fost istoria... În piesă, două femei care iubesc același bărbat se întâlnesc în noaptea de Crăciun. Fiecare în felul său, vulnerabilă și tenace. Se poate iubi în tăcere sau într-o baie de gesturi și de cuvinte. Important este cine triumfă în duelul, turnirul dragostei, cine luptă până la capăt în apărarea iubirii. Cam aceasta este morala ultimei premiere de la Teatrul de Comedie, prezentată, în Sala nouă, ca un „spectacol-laborator condus de Antoneta Cojocaru”, cum scrie pe Caietul-program.

…Un spectacol admirabil. De la desenul scenic, în scenografia superbă a mereu inventivului Vladimir Turturică, sugerând zăpezile Nordului și patul-masă de lalele în care poate dispărea, nu doar răsări, visul. Visul-coșmarul lui Strindberg. Un spectacol construit cu idee solidă și metaforă fină, cu fiecare moment șlefuit în filigran de tânăra actriță-regizoare Antoaneta Cojocaru, dublată de o profundă forare psihologică a personajelor („suflete” pentru Strindberg), care pendulează între naturalism și metafizică. Regizoarea Antoaneta Cojocaru nu o putea dezamăgi pe actrița cu același nume (sau invers), jocul său din tăceri și voci din sunete de obiecte, și dansul în idee al celor două femei-uneori păpuși - fiind o încântare.

…Această minunată premieră nu s-ar fi putut întâmpla fără extraordinara actriță care este Mihaela Teleoacă. Jocul său este total, nu găsești epitete și metafore măcar să-l sugerezi celui care n-a urmărit recitalul de gală. Frumusețe fizică și morală, dinamism și sensibilitate, zâmbet și lacrimă, mugur de gelozie și ironie, arpegii de mare actriță care înnobilează scena și publicul. Jocul sublim al Mihaelei Teleoacă (nu doar în „Cea mai puternică”, efectiv în tot ce a interpretat în ultimii doi-trei ani!) m-a trimis cu gândul la celebra Giulieta Massina. Spre confirmare, mergeți să vedeți această „Cea mai puternică” femeie a lui August Strindberg, care nu este, acum, „Domnișoara Iulia”, ci Doamna Mihaela Teleoacă!