...Nicio legătură cu acea capodoperă a teatrului universal, „Șase personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello. În cazul de față, autorul (franțuzoaica Yasmina Reza) este tot mai cunoscut și în România, jucându-i-se din plin, în mai multe variante (nu toate notabile!), piesele „Arta” (cu trei personaje; frumos spectacol regizat de Cristi Juncu la „Bulandra”) și „Zeul măcelului” (cu patru interpreți). Mă voi referi la cel mai bun text dramatic al scriitoarei franceze, „Conversații după înmormântare”, montat la Teatrul Bulandra într-un excelent spectacol (după ce, prin anul 2000, șoca pe scena „Hanului cu tei” din Capitală). De la decor (Octavian Neculai) la muzica originală, stranie (Adrian Enescu), de la cei șase interpreți de elită la regia de zile mari a „copilului teribil” al anilor ’80, Alexandru Darie. Fără a nega textul, ciudat, grav, cinic, considerat comedie postdramatică, bazată pe grotescul situațiilor și al personajelor, care nu-i departe, zic, nici de comedia neagră, bătând spre teatrul absurdului.

...Totul se petrece în grădina unei case, unde a fost înmormântat tatăl a trei dintre cele șase personaje adunate. Cum grădina aceasta cu ierburi mari este flancată de doi pereți înclinați, care se pot coborî în final, precum capacul unui presupus cavou uriaș, putem gândi că lunga conversație a celor șase s-ar petrece și dincolo de viață, iar noi asistăm, în fapt scenic, la sporovăiala unor strigoi, unii plecați de lângă noi! Printre bălăriile și spinii din curtea-cimitir, șase oameni, trei bărbați și trei femei, așteaptă să se facă o tocană, și se „toacă” reciproc, se „fierb” la foc continuu, ba frații se și încaieră. O lungă serie de amintiri, dar și frustrări, adversități, chiar conflicte mai vechi mocnind, cu iubiri înșelate sau care se împlinesc în această zi de doliu (Nathan face sex cu Elisa pe mormântul tatălui său!?!).

...Spectacolul acesta nu ar fi fost un eveniment fără jocul absolut încântător al celor șase actori, unul și unul, într-o distribuție perfect aleasă de regizor. Este greu să faci diferențieri. Cornel Scripcaru strălucește iarăși în Nathan, cel trecut prin necazuri și iubiri, cu o forță scenică formidabilă. În contrapunct, la aceeași altitudine estetică, Ana-Ioana Macaria, în Edith (sora lui Nathan și Alex), sublimă în iubirea sa pierdută, demnă în acceptarea prezentului în care a ajuns arbitrul între cei doi frați. În remarcabile acorduri grave, într-un nefericit cuplu conjugal, Dan Aștilean (Pierre) și Camelia Maxim (Julienne). Și marile revelații: Daniela Nane - în rolul Elisei, îndrăgostită de Nathan, plină de candoare și dramatism autentic, cred cel mai bun rol scenic (nu filmic!) al talentatei actrițe. Gând identic și pentru Marius Chivu, uluitor în disimulările sale de îndrăgostit refuzat, accese de nebun și replici de copil.

...Cutez să afirm că acesta este cel mai bun spectacol din ultimii ani al lui Alexandru Darie. Semn că el nu a obosit, nu a îmbătrânit. Ducu Darie rămâne un activ regizor de legendă!