...Ultimul Festival de teatru independent, „Undercloud”, m-a marcat cel mai mult prin Confesiunea unei Legende. Sanda Manu nu este doar o minunată Doamnă a teatrului românesc, dânsa întruchipează Legenda, cu o încântătoare tinerețe spirituală la cei 82 de ani! Regizor de elită, care a montat în toată țara, în Anglia și în America. Extraordinar profesor pentru destinul atâtor generații de actori, regizori și teatrologi, tineri frumoși în speranța lor, cu șansa unui înțelept dascăl bolnav de teatru, ajunși nume de referință, de la Andrei Șerban, George Banu la Mircea Diaconu, George Mihăiță și câte alte zeci de diamante ale scenei.

...La Festivalul de teatru independent, Doamna Sanda Manu, membru al Juriului, a găsit o oră și jumătate să ne definească dependența dânsei pe viață de teatru. Nu a fost o conferință, „Niciodată n-am ținut conferințe!”. A fost un sublim monolog de fascinantă istorie teatrală trăită, nu auzită, și descifrări necesare ale unor adevăruri simple... Fiica de actor voia să devină actriță, însă a ratat examenul de admitere și, cu ajutorul unui prieten de familie, marele regizor Șahighian, a ajuns la regie, flancată de Radu Penciulescu și Lucian Pintilie („Era atât de electric la minte, încât profesorii încercau să-i facă față”). „Am studiat cinci ani regia, ca să o practic cincizeci!”. Cu peste 120 de spectacole montate... Meseria nobilă, de suflet, „Pornind de la Actor, dar și de la Public, fără el n-ar exista niciodată teatrul”... Există axiome fără de care nu se poate face un spectacol adevărat: „O piesă pe scenă trebuie neapărat să cuprindă verbul A da! Teatrul dăruiește mereu, nu din obligație, din iubire! Ca să dai, trebuie să știi ce dorește spectatorul. Unirea cu el se face prin concentrare, prin conotația personală”. În teatru, „cea mai omenească profesiune”, cel mai important lucru este „Plăcerea de a juca”. Nu oricum, ci „gândind cu gândul spectatorului. Oferind, ca să primești!”... Orice actor trebuie să aibă grijă de talentul lui!

...Doamna Sanda Manu, dascăl iscusit, ne-a fermecat și cu scurte rememorări. „Peter O’Toole. L-am văzut în Unchiul Vanea. Absolut genial, chiar dacă era băut de la intrarea în scenă”... „George Constantin. L-am urmărit în Furtuna lui Ciulei, de la Grădina Icoanei. Monologul lui din final a fost dumnezeiesc. După spectacol, în cabină, am înțeles că simțea nevoie să stea un timp singur, după uluitorul spectacol. «N-a fost rău!», atât a spus el despre fabulosul rol creat”... „Marele actor rus Nikolai Cerkasov, Ivan cel groaznic. O splendoare de bărbat. A cerut să audă în difuzorul din cabină intrarea publicului!”... „Glenda Jackson. Am văzut-o în Cleopatra, în Anglia. După spectacol, cu greu am ajuns la ea. Era transpirată ca un salahor... Am întrebat-o care-i momentul de fericire, repetiția sau spectacolul? Și ea mi-a zis: «Momentul descoperirii personajului”»... „Marius Manole. Slujește teatrul ca un patriarh. Nu poate exista fără spectacol!”...

...Doamna Sanda Manu, o Lecție de Teatru-Viață!