Main menu

header

…În fiecare lună, în ultima zi de luni, de la 18 fix, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor se adună cei mai frumoşi visători pe care i-am întâlnit în Bucureşti (la care, din când în când, mai vin şi unii de la Iaşi, Oradea, Craiova, Braşov şi Piteşti). Sunt scriitori de teatru de toate vârstele care se adună la „Clubul dramaturgilor”, generoasă idee căreia i-a dat viaţă în 2002 un frenetic trubadur al scenei româneşti, criticul şi romancierul Mircea Ghiţulescu (printre altele, autorul volumului de referinţă „Istoria literaturii române. Dramaturgia”).

…Reprezentaţia de luni a însemnat un adevărat eveniment cultural, căci spectacolul-lectură „Aniversarea şi Necunoscutul”, de Dan Tărchilă (în interpretarea actorilor de la compania particulară Civic Art - regizor Marian Ciripan), a avut o „uvertură” de zile mari: lansarea excelentei reviste de teorie şi de literatură dramatică „Drama” (nr. 1-2/2009), dar şi a minunatului volum de versuri „Larva iubirii”, scris cu lacrimă şi zbor de vis de debordantul actor şi regizor Dan Tudor. O carte de suflet, scoasă în condiţii grafice de excepţie de Editura „Tracus Arte”, beneficiind de superbele desene semnate de Doru Zamfir. Lansarea de carte a fost transformată în tulburător spectacol de poezie, cu recitalul inconfundabil al lui Mircea Albulescu, Monica Davidescu şi Ovidiu Cuncear, colegii actorului-regizor poet de la Naţional.
Mircea M. Ionescu