…Trăim vremuri când, saturați de manele și telenovele, se caută și dramele de familie, cu problemele prezentului. Dacă aceste piese mai sunt și psihologice, ba mai au și umor, este OK. O astfel de piesă, ultima premieră de la Naționalul bucureștean, „Memoria apei”, de britanica Shelagh Stephenson, text de debut în dramnaturgie, în ’96, la 41 de ani, aureolat cu montări la Londra, Paris, New York, Tel Aviv. Piesa aduce aminte de vestita „Trei surori” a lui Cehov, deși autoarea declară că nu are nicio legătură cu uriașul dramaturg rus.

…Cele trei surori nu sunt Olga, Mașa și Irina, ci Teresa, Mary și Catherine, nu-s fete de general și nici nu vor „La Moscova, la Moscova”. Sunt britanice și s-a reunit în camera mamei lor pentru a-i pregăti înmormântarea. Vor mai participa soțul Teresei (Frank) și amantul lui Mary (Mike), numai Catherine, mezina, cu 78 de bărbați la activ, bețivă și drogată, e singură și tot sună agitată în Spania, după un anume Xavier. Reunire în doliu la care nu se plânge, ci se glumește, se radiografiază istoria fiecăreia, destine într-un fel paralele, drame, încurcături și speranțe comune. Se poartă discuții banale, se bea la greu, se reactivează memoria familiei, umorul negru sau trăsnit umple timpul, nu se ascund adultere (ba Catherine îi face avansuri cumnatului Frank, chiar în patul mamei!). Se caută și profunzimi psihologice în toate biografiile, depresiile celor patru (inclusiv Mama Vi), de la început, când pe o noptieră din camera defunctei apar cărți ciudate, „Fenomenologia memoriei” sau „Loviturile la cap și modificările comportamentului neural”, oarecum logic din moment ce Mary este doctor neurolog.

…Totul pe malul mării ce se vede prin spărturi de efect în decor, mare ce crește, crește și va înghiți, odată, totul. În acea mare se va duce, într-un fel, și Mama, „fantoma din mașinărie” care a trecut prin viețile celor trei fete și apare de trei ori în spectacol, în final, mărturisind că se află, „în sfârșit, la mal, spălată de o mare neagră și goală”…

…Un text greu, pe care tânărul regizor Erwin Șimșensohn l-a atacat cu rigoare și pasiunea sa pentru profunzimile cuvântului. Nu reușește, în final, să țină echilibrul între dramă profundă și umor. Fascinantă scenografia Alinei Herescu, desenând și îmbrăcând jocul, ideile, aruncând aer de mister de cum cortina se ridică. În privința interpretărilor, „Regina serii” a fost Raluca Aprodu (Catherine), cunoscută, mai mult, din telenovela „Păcatele Evei” și filme („O zi în Thailanda”, „Poveste de dragoste” etc.). Acum, superrol pe scenă, cu nonșalanță, umor și transfigurare, la care contribuie și costumația, uneori absurdă, a Alinei Herescu. Foarte bună Natalia Călin (Mary), cu un evantai de trăiri, sub ce așteptam Cecilia Bârbora (Teresa), salvată, într-un fel, de scena beției. În rolul greu al Mamei, Diana Dumbravă se impune prin treceri stranii, în timp ce Marius Manole (Mike) și Andrei Finți (Frank) sunt actori prea mari pentru roluri atât de mici, dar le dau, firesc, străluciri.