…Sunt dintre cei care consideră o calitate a Festivalurilor de teatru din România simpla lor existență, în vremuri tot mai vitrege pentru cultură. O salbă de Festivaluri care nasc Sărbători în orașele unde se desfășoară. Mai fiecare Festival are nișa lui, specificul: Comedie (festCo, Galați), Dramaturgie contemporană (Brașov), Teatrul de studio (Pitești), Teatrul scurt (Oradea), Teatrul nou (Arad), Teatrul pentru copii și tineret (Piatra-Neamț), mai nou, cel antic (Constanța) ș.a.m.d…

…Festivaluri cu selecționerii lor, care, cu rare excepții, nu ar trebui să tot repete spectacolele altor Gale. Oricât de bune ar fi! Aceleași producții în mai multe Festivaluri, o repetabilitate ce trădează sărăcie în domeniu și devalorizează specificul fiecărui Festival.

…Am avut bucuria să vizionez și să scriu cu sufletul despre o serie de spectacole în ultimul an, printre care „Zic Zac”, „ArtOrchestra”, „Ești un animal, Viskovitz”. Întâmplarea, și nu numai ea, a făcut să le urmăresc de peste patru ori fiecare. Sincer, nu aș repeta experiența, ceva deranjându-mă. După luni, ani, logic nu mai aveau prospețimea premierei, apărând și un fel de rutină ce afectează, vădit, ținuta estetică și claritatea mesajului.

…Am urmărit excelentul „Zic Zac”, minunata poveste de dragoste în pași de dans și replici spumoase, în martie 2013, la Festivalul Teatrului Independent „Undercloud”, am revăzut acest veritabil brand al teatrului-dans din România, un „spectacol de remarcabila Andrea Gavriliu, rezemată de fascinantul Ștefan Lupu” și la Festivalul de teatru scurt de la Oradea acum doi ani, și la Piatra-Neamț, Bacău, iar ultima dată la „Gala Vedetelor” de la Buzău… Dacă aș fi făcut cronica spectacolului la ultima reprezentație, nu aș mai fi avut multe dintre metaforele pornite din fascinația primei seri… La fel și cu „ArtOrchestra”, nebunia de 9G a lui Horia Suru, seducătoare la premiera de la TNB, fru- moasă pe parcursul Festivalurilor de la Bacău („Theaterstock”), Alba Iulia, nu știu cum a fost la Brașov (în „Săptămâna comediei”!?!), Ploiești (Festivalul „Toma Caragiu”). Mai obosit însă la Buzău (în „Gala Vedetelor”). Nu l-am văzut în iunie la Constanța (Festivalul „Miturile Cetății”, în fond Teatrul antic!), unde, sincer, nu i-am prea găsit locul printre zei și zeițe, idem și pentru „Ești un animal, Viskovitz” (o remarcabilă montare vâlceană după Alessandro Boffa), pe care o aplaudasem la Festivalul teatrelor de studio Pitești 2014 (unde s-a umplut de premii) și la Oradea (Festivalul de teatru scurt)… Nu prea aveau legătură cu Teatrul antic, în pofida sofismului prin care un selecționer și o tânără cronicăreasă voiau să mă convingă că molecula din care se trag toate are legătură cu antichitatea (!?) și cu mitologia contemporană (Sic!)…

…Revin și subliniez că aceste trei spectacole aduse în discuție au fost excelente la premieră și câteva luni după, însă se trec și ele cu vremea și, mai ales, nu pot fi incluse, pentru valoarea lor, în orice Festival, ca într-un Pat al lui Procust!